Gard viu. Avantajele unui gard viu

Dacă pentru amenajarea unui gard viu, la îngrădirea terenului dinspre drum, veţi folosi arbori şi arbuşti, va ieşi mai ieftin, mai frumos, mai util și mai durabil decât un gard din scînduri, cărămizi, metal sau beton. Arborii şi arbuştii nu numai că apără terenul de la vizitatorii nedoriţi, dar şi protejează teritoriul de vânturile reci și uscate, bucură ochiul cu flori şi verdeaţă, dau o roadă bogată de pomuşoare și necesită o îngrijire minimă.

Gardul viu este cel mai bun mod de a proteja grădina. El împodobește grădina și formează un microclimat, nu are nevoie de vopsire, este variabil după înălțime și la o întreţinere grijulie va servi mai mult de zeci de ani. Gardurile vii amenajate în mod corespunzător şi bine îngrijite vor ornamenta orice teren. Înverzirea, redă terenului un aspect atractiv și decorează arhitectura casei de locuit. Deseori gardurile vii protejează, în plus terenul împotriva privirilor străine și construcţii ilegale, ornamentează îngrăditura sau acareturile, separă teritoriul terenului în zone funcționale. Grădina, inclusiv gardurile vii amenajate la hotarele exterioare ale terenului, apără casa de soare, vânt, zgomot și praf de stradă, incendiu.

Gardurile vii sunt multifuncţionale şi prin urmare extrem de diverse

Garduri vii pot fi constituite dintr-un singur rând, două rânduri sau trei rânduri, formate sau neformate, crescute din plante ghimpoase şi fără ghimpi. Pentru gard sunt folosite soiuri de plante conifere și foioase, care la rândul lor, pot fi veşnic verzi și desfrunzite. În funcție de scopul plantării, gardurile vii pot fi înalte, cu spaliere ridicate mai sus de 2 m şi de o înălţime medie: 1-2 m, joase sau borduri - 0,5 la 1 m.

Garduri vii de o înălţime medie sunt plantate, de obicei, în interiorul terenului. Ele pot fi nu prea dense. Pentru aceste garduri sunt folosite: tuia occidentală și soiurile ei nu prea înalte pentru grădină, atât de culoare verde a cetinii, cât și de culoarea aurie sau pestrițată; molidul obişnuit la o retezare intensă ajunge la o înălțime nu mai mare de 1,5 metri, ienupăr obişnuit şi cel virginian, precum și soiurile lui de gradină, care de obicei nu necesită formare.

Spalierele sunt plantate de-a lungul frontierei terenului, mai rar în partea interioară, în două sau trei rânduri. Coniferele ce formează spalierul au un aspect perfect: tuia occidentală cu formele ei piramidale, ienupăr obişnuit şi cel virginian, molidul obişnuit care la tăiere formează plantaţii dese, impenetrabile chiar şi pentru câini şi pisici.

Gardurile vii retezate pot fi din două -, trei - sau chiar patru nivele. Plantele sunt selectate în conformitate cu înălțimea dorită a nivelurilor. Pentru înverzirea teritoriului sunt sădite plante foioase şi arbori, arbuşti de conifere decorative veşnic verzi, plante căţărătoare și agăţătoare.

Înverzirea teritoriului cu un gard viu nesupus formării

Pentru un gard viu, nesupus formării sunt potrivite diferite soiuri de păducel, soc roşu, caprifoi Maak, Tătar, albastru, diferite soiuri de amelanchier, călin obişnuit, precum și soiurild de liliac persan, sirinderica, soiuri comune de sumac, coacăz auriu. Pentru gardurile vii nesupuse formării în grădinărit sunt folosite: trandafirul încrețit, Symphoricarpos albus, Spiraea chamaedryfolia, Spiraea flexuosa, Spiraea vanhouttei (Vangutta), drăcila Thunberg, diferite soiuri de sirinderică, arbuşti de migdale joase, vişin (Prunus cerasus).

Pentru amenajarea teritoriului există o gamă extinsă a plantelor foioase fără ghimpi, supuse retezării: copac de Karagan, salba europeană, lemn câinesc, ulm, caprifoi, corn, Physocarpus, călin de soiuri Viburnum ordinar, Vibirnum lantana. În Europa occidentală, soiurile veşnic verzi de lemn câinesc sunt considerate cele mai bune pentru amenajarea terenului şi crearea gardurilor vii, dar în condițiile din centrul Rusiei, acestea nu sunt potrivite din cauza rezistenței scăzute la ger. Pentru centrul Rusie cele mai potrivite sunt soiurile foioase de lemn câinesc, care pot rezista pe termen scurt la temperaturi de până la – 30 C. În plus, acest arbust este rezistent la secetă, poate crește în soluri săturate și alcaline, dar preferă solurile bogate în substanţe nutritive și bine-umezite, deasemenea locuri însorite. Se recuperează bine după tundere. Lemnul câinesc se înmulțeşte prin semințe, altoi de rădăcină,butaşi, lăstari lemnoşi şi verzi.

Sursa: green-dom.info