ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Ginkgo biloba – o relicvă vie



 

 

 

Cine nu a rămas fascinat în faţa acestui arbore ciudat, cu o graţie deosebită a frunzelor şi a ramurilor care formează o coroană în forma unei pagode budiste. Originar din partea estică a Chinei, Ginkgo a fost declarat arbore sfânt, o adevărată minune a lumii vegetale, ca simbol al longevităţii pe pământ, întrucât poate trăi peste 1.000 de ani.
Este cunoscut ca cel mai bătrân supravieţuitor, venind până în zilele noastre încă din era mezozoică, cu vreo 350 milioane de ani în urmă, şi anume de pe vremea dinozaurilor şi a altor animale uriaşe.
Rezistenţa extraordinară a acestor arbori este legată de calitatea substanţelor care intră în compoziţia frunzelor, ceea ce a făcut ca specia să supravieţuiască la toate intemperiile vremurilor, la poluarea mediului şi la atacurile de paraziţi şi agenţi patogeni (insecte, bacterii, virusuri şi ciuperci).
Este demn de subliniat faptul că, după aruncarea bombei atomice la 6 august 1945 asupra oraşului Hiroshima din Japonia, singurul supravieţuitor a fost un arbore de Ginkgo, situat la mai puţin de 30 de metri de locul căderii bombei. În anul următor, mugurii arborelui au pornit în vegetaţie fără să sufere nici o modificare genetică.
Specia Ginkgo biloba aparţine familiei Ginkgoaceae, una dintre cele mai vechi familii de arbori din istoria florei de pe planeta noastră. Denumirea de gen, „Ginkgo“, derivă de la cuvântul japonez „yin-kuo“ care înseamnă „caisa argintie“, cu aluzie la forma şi culoarea fructului. Denumirea de specie, „biloba“, derivă de la forma de evantai a frunzelor, împărţite de o nervură în doi lobi cu formă triunghiulară.

„Arborele pagodelor“ sau „arborele vieţii“
Interesul pentru acest arbore sacru, considerat capabil să realizeze un echilibru perfect între cer şi pământ, a determinat acordarea mai multor denumiri populare. În China se numeşte „arborele pagodelor“ şi „arborele celor 40 de steme“. În Japonia este numit „arborele templier“, „caisa argintie“ şi „urechea elefantului“.
În restul ţărilor de pe glob i se spune „copacul lui Dumnezeu“, „arborele vieţii“ şi „arborele de 40 de taleri“.
În prezent, arborele Ginkgo creşte spontan în Asia de Est (China, Japonia, Coreea) şi se cultivă în multe ţări din Europa, Asia şi America, mai ales în scopuri ornamentale, ţinând seama de frumuseţea coroanei şi a frunzelor.
În Europa a ajuns în anul 1710, când a fost plantat în grădina botanică din Utrecht (Olanda), plătindu-se pentru un puiet suma de 40 de taleri de aur, de unde a derivat şi denumirea populară de „arbore de 40 de taleri“.

Caracteristicile arborelui
Arborele are înălţimea de până la 30-40 de metri, o coroană ramificată în forma acoperişului pagodelor, cu ramuri lungi până la 10 metri, ca nişte tuburi elastice.
Frunzele sunt mari, de culoare verde-intens, cu peţioluri lungi şi elastice. Spre toamnă, frunzele capătă o culoare galben-viu, de o frumuseţe care fascinează pe toţi privitorii. Într-o zi, toate frunzele cad pe pământ, uneori în decurs de numai câteva ore. Ginkgo este printre puţinii arbori dioici – un pom are flori bărbăteşti şi altul are flori femeieşti.
Fructele sunt globuloase, de mărimea unei cireşe, lucioase, cărnoase, foarte zemoase, de culoare gălbui-argintie. În centru are o sămânţă pietroasă.
În terapeutica medicală se utilizează atât fructele (în Asia), cât şi frunzele (în restul continentelor).

Proprietăţi terapeutice
Cunoscând însuşirile farmacologice, medicina tradiţională chineză a folosit organele vegetale (fructe, frunze) ale arborelui Ginkgo cu multe secole în urmă, considerate ca beneficii neegalate ale plantei minune. Unele arhive medicale chineze, care datează din anii 2800 î.e.n., atestă folosirea extractului de Ginkgo în tratarea multor probleme de sănătate, legate de vârstă, inclusiv cele de circulaţie sanguină, pierderea memoriei şi deteriorarea mentală.
Este demn de menţionat că, în ultimii ani, au fost publicate peste 150 de studii importante care privesc potenţialul curativ al frunzelor de Ginkgo.
Principalele proprietăţi terapeutice ale fructelor, semnalate de asiatici şi verificate prin cercetările europene, sunt: expectorante, tuberculostatice, antiastmatice, antibronşitice, sedative, digestive şi vermifuge. În frunze, occidentalii au semnalat efecte neurotropice, antioxidante la nivelul creierului, vasodilatatoare la nivelul arterelor, venelor şi capilarelor, antiinflamatoare, antitrombotice, antispastice, activatoare a circulaţiei sanguine, antialergice, antidepresive, antifungice şi insecticide.

 

Sursa

ABONAȚI-VĂ
Luni, 15 septembrie 2014 10:55
Vizualizări: 3408

Citiţi de asemenea

Când o persoană deja știe să vorbească, apare nevoia de a împărtăși cu ceilalți ceea ce știe, fie planuri și fantezii. D...
238
Socrate a învățat să cânte la multe instrumente muzicale la vârsta de 70 de ani și a reușit să stăpânească această artă ...
223
În Europa există legende despre femei misterioase care construiau structuri din piatră — dolmene și cromlehuri. Creatoar...
303
Monumentul natural „Suta de Movile” se întinde pe o suprafață de aproximativ 1600 de hectare, la sud-sud-est de satele B...
243