Houdini din lumea animalelor: 6 poveşti uimitoare despre evadări (Foto)
Nimănui nu îi place să fie închis într-o cuşcă, chiar şi reprezentaţilor lumii animaliere. Fraţii noştri mici care sunt ţinuţi în închisoare, mereu căută moduri de a scăpa, uneori, motivul este cauzat de satisfacerea interesului natural faţă de lumea exterioară. Noi oferim cititorilor noştri cîteva poveşti care demonstrează agerimea şi ingeniozitatea animalelor, care au reuşit să păcălească oamenii răpitori. La sigur că, Harry Houdini ar aprecia înalt trucurile folosite.
Evelyn şi Jim
Locuitorii din Zoo Los Angeles, Evelyn (fotografia de mai sus) şi Jim sunt adevăraţii Bonnie si Clyde al lumii de gorile. În cîţiva ani, cuplul a reuşit să facă cel puţin patru sau cinci evadări, şi de fiecare dată ei au folosit defecte în proiectarea celulelor. Evelyn a poruncit evadarea, ea prefera să abordeze cu delicateţe organizarea acestui proces, în timp ce Jim a servit drept forţă musculară.
În timpul uneia din evadările lui Evelyn în vizorul ei a nimerit o creangă de viţă de vie, îşi aminteşte directorul grădinii zoologice, Michael Dee. Ea a prins-o într-un salt şi cu ajutorul ei a surmontat gardul. Iar evadarea tipică al lui Jim a fost reprezentată de cazul în care acesta a rupt uşa din balamale şi s-a strecurat prin deschizătura uşii.
Gorilele au lucrat în pereche. În timpul uneia din cele mai spectaculoase evadări Jim a ridicat-o pe Evelyn suficient de sus pentru ca ea să poată trece peste zid. Potrivit unui raport al grădinii zoologice ea a petrecut o jumătate de oră în libertate, privind fascinat girafe şi elefanţii. Fără nici o îndoială, că ea a avut ce să-i spună lui Jim la întoarcere!
Ara Ciuva
Papagalii sunt renumiţi pentru capacitatea lor mentală, şi Ciuva, locuitoarea grădinii zoologice din Vancouver, este un exemplu foarte elocvent. Cum această femelă de papagal a reuşit să scape, rămîne un mister pentru personalul zoo. Deşi aripile ei au fost retezate, Ara ingenioasă a reuşit să zboare din compartimentul său şi să meargă pe neobservate spre parcarea maşinilor, situată pe lîngă grădina zoologică. Acolo pasărea a decis să facă o plimbare într-un furgon rezidenţial (probabil, pentru a compensa faptul că aripile ei au fost retezate), ascunzîndu-se într-o adîncitură lîngă motor.
Pasărea a călătorit trei zile şi a mers nu mai puţin de 30 de kilometri pînă ce proprietarul vagonetei a găsit-o şi a întors-o în grădina zoologică.
Măgarul Frosty
Un adăpost modest pentru animale în Devon, Anglia, este casa unui măgar neobişnuit, căruia îi este imposibil de a interzice intrarea în clădire. Frosty a învăţat să rotească mînerul de la uşă cu gura, iar această capacitate este dificilă de a supraestima la deschiderea depozitelor cu stocuri de produse alimentare.
Deşi Frosty nu a folosit inteligenţa lui pentru a scăpa din instituţie, însă, el a obţinut cele mai gustoase produse. Poate că în închipuirea lui Frosty – libertatea înseamnă stomacul plin.
Urangutan Fu Manciu
Există multe animale isteţe, dar, vorbind despre evadări, este dificil să găsim creaturi mai ingenioase, decît urangutanii. Angajaţii zoo, venind dimineaţa la lucru, deseori pot vedea Fu Manciu, rezident din Zoo Omaha, Statele Unite ale Americii, aranjat confortabil în copaci, în afara compartimentului lui. Planurile pentru evacuare de seama lui Bond, inventate de acest urangutan, au devenit deja un fel de legendă şi demonstrează abilităţile animalului spre pronosticare şi imaginaţie creativă.
Numai cu ajutorul dispozitivelor de supraveghere high-tech, angajaţii grădinii zoologice au reuşit să înţeleagă acţiunile primatul. După ce oamenii părăseau teritoriul zoo, Fu Manciu se urca în deschizătura de ventilaţie, conectată cu cuşca, şi înainta pe urmele oamenilor pînă la şanţul uscat încadrînd compartimentul urangutanul. În interiorul şanţului a fost o uşă pe care adesea o foloseau angajaţii. Maimuţa ingenioasă cu ajutorul unei bucate de sîrmă de metal, pe care ea o ascundea în gură în timpul zilei, deschidea uşa ca şi cu un şperaclu!
Cum Fu Manciu a învăţat să deschidă lacătul cu ajutorul unui şperaclu a rămas un mister. Dar anume planurile viclene ale urangutanului de a ascunde bucata de sîrmă de la lucrătorii zoo toată ziua a demonstrat profunzimea capacităţilor sale mintale.
Vultur imperial Goldie
Vulturul imperial Goldie din gradina zoologică din Londra a devenit o senzaţie naţională în 1960, cînd a fugit din compartimentul său şi timp de 12 zile, nu a permis să fie prins.
Iniţial, pasărea a zburat cînd muncitorii grădinii zoologice au lăsat neglijent cuşca deschisă în timpul curăţeniei, însă admiraţia publicului a fost provocată de şiretlicuri jucăuşe ale păsării faţă de oamenii care încercau s-o prindă în următoarele 12 de zile. Pentru încercările eşuate de a prinde pasărea din partea pompierilor, poliţiştilor şi chiar unui vrăjitor etiopian de păsări, Goldie a primit următorul premiu: nici mai mult nici mai puţin de aproximativ 5000 de oameni l-au încurajat în timpul evadării. Goldie a demonstrat o abilitate remarcabilă de a supravieţui pe cont propriu, el chiar a ucis şi a mîncat o raţă, prinsă în grădina Ambasadorului USA în Marea Britanie.
Preferatul publicului a fost în cele din urmă prins, dar mai tîrziu a demonstrat capacităţile unui fugar cu experienţă, fugind din nou, dar de data aceasta doar pentru patru zile.
Urangutan Carta
Carta, urangutan din gradina zoologică Adelaide din Australia, este un alt exemplu al ingeniozităţii urangutanilor. Această maimuţă 27 de ani, care, probabil, poate lucra în calitate de un electrician, a organizat o evadare, introducînd un băţ în gardul ei controlat de fire electrice, închizînd astfel circuitul electric. Carta a continuat să adune grămezi de arbuşti, rădăcini de copaci şi alte resturi pentru a crea o platformă şi a trece gardul.
Peste o oră petrecută în libertate, Carta spre marea uşurare a lucrătorilor zoo, s-a întors în cuşcă la fel de uşor cum a abandonat-o. (Poate că ea doar cocheta?)
Sursa: facepla.net