ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Înțelepciunea bunicului este actuală în fiecare zi

Învățător de la Dumnezeu – anume așa îl numesc eu pe bunicul meu. Din păcate, el nu mai e în viață. Dar povețile sale cu privire la copii vor rămîne cu mine pentru întreaga viață și le voi transmite copiilor mei.

Mă întreb și acum de unde atîta înțelepciune într-un asemenea om simplu? Bunicul a absolvit 7 clase și școala de artizanat. A trecut războiul, s-a întîlnit cu bunica, a creat o familie, a construit o casă și a crescut două fiice. El a lucrat toată viața în colhozul pescăresc, într-un atelier mecanic pentru repararea navelor.

Cînd mama m-a născut, el i-a spus ceva despre educația și dezvoltarea mea. Și el nu a citit cărți inteligente de pedagogie și psihologie pentru copii. El dădea sfaturi intuitiv, în baza propriei experiențe și credințe. Și cînd eu am devenit în cele din urmă mama (e trist că bunicul nu a trăit pînă la acel moment), mama mea mi-a spus toate ideile bunicului. Acum, avînd deja trei copii și citind o mulțime de cărți despre copii, îmi scot pălăria în fața înțelepciunii bunicului în ceea ce privește pedagogia.

Deci, povețile bunicului:

1. Un copil este o Personalitate

La toate indignările mamei despre comportamentul meu, cînd eu nu făceam ceea ce vroia ea, el îi spunea: "Fata mea, ține minte. Copilul este o personalitate. El nu trebuie să devină comod pentru tine. El are ideile sale. Încearcă să-i accepți viziunea asupra lumii".

2. Dacă ai promis ceva, îndeplinește!

Dacă părintele a promis ceva, chiar și în grabă, doar ca să fie lăsat în pace de copil, iar apoi a uitat să-și îndeplinească promisiunea, sau este incomod s-o îndeplinescă, sau nu are timp pentru aste acum, fii bun – îndeplinește-ți promisiunea. Sau nu promite. În caz contrar, copilul nu va mai avea încredere în tine. Dar să restabilești încrederea este mai greu.

3. Nu doar "nu e voie", dar explică de ce ”nu e voie”

Cuvîntul ”nu e voie” pentru copil este un sunet gol. Dar dacă îi vei explica de ce "nu e voie" - copilul te va auzi cu siguranță.

4. Cinci minute nu vor rezolva nimic

Îmi amintesc că bunicul face ceva prin gospodărie (bunica îi încredința mereu cîte ceva), iar eu mă duc la el și încep: "Bunicule, bunicule! Dar de ce...? Pentru ce...? Ce-i asta?". Și bunicul își lăsa treburile și începea să vorbească cu mine. Și bunica, văzînd acest lucru, striga " Mihail! Nu te distrage! Hai mai repede!”. Iar el îi spunea: "Lida, 5 minute nu vor rezolva nimic. Dar pentru un copil, ele pot rezolva multe”. Încerc să-mi amintesc acest lucru atunci cînd am impresia că nu am timp, iar copiii îmi pun mereu întrebări.

5. Dă-i copilului posibilitatea să facă totul singur

Pînă și acum păstrez în memorie momentul în care urcam pe un scăunel mic și spălam vase. Cred că aveam 3-4 ani. Bunicul deseori spăla vasele, iar eu, ca orice copil, vroiam să-l ajut. Și el mă lăsa să-l ajut. Și aici funcționa principiul "cinci minute". El știa că după 5 minute aveam să mă plictisesc, dar nu-mi spunea "Ești încă mică" sau "Le vei sparge, nu trebuie", sau "Nu-mi distrage atenția, eu voi face mai repede", dar trăgea scaunul lîngă chiuvetă, și eu spălam. Cum le spălam – este deja o altă întrebare. El bineînțeles le mai spăla o data după mine. Da, mă plictiseam repede. Dar faptul în sine! Copilul a primit posibilitatea de a face ceea ce vrea, de a ajuta, de a-și demonstra capacitățile. Dar apoi și a fost lăudat pentru interesul său cognitiv. Apropo, într-o anumită perioadă din viață (în tinerețe) îmi plăcea foarte mult să spăl vasele.

6. Extinderea orizontului copilului

Îmi amintesc de copilăria mea cu căldură. Am crescut cu bunicii. Am frecventat o perioadă grădinița, dar de acolo nu-mi amintesc nimic. Îmi amintesc de plimbările nesfîrșite și comunicarea constantă cu bunicul. Noi doi am călătorit mult prin orașul nostru mic (am crescut în Temryuk) și el îmi povestea, despre tot ce vedea pe drum. Sau își amintea despre copilăria și tinerețea sa. Sau noi discutam împreună despre unele teme serioase de "adulți": despre sensul vieții, cum e organizată lumea, Dumnezeu. Sau alcătuiam povești. În plimbările și conversațiile noastre, el încerca întotdeauna să-mi extindă orizonturile în orice direcție. Și, probabil, datorită acestui fapt, eu pînă în prezent pot avea în paralel mai multe interese și pot înțelege subiecte complet opuse.

Și încă ceva. Probabil, datorită atitudinii sale empatice față de lumea mea interioară, eu scriu.

De unde a început totul? Îmi amintesc că, la vîrsta de 7-8 ani, am compus o istorie. În perioada sovietică era un desen animat despre Bobik și Barbosa, iar bunicul mai apoi, în baza acestui desen animat, îmi compunea povești despre doi cîni-prieteni de nedespărțit, dar numele lor le-a schimbat. Poveștile sale erau "despre Palkan și Șavka". Și eu îl rugam de multe ori: "Bunicule, povestește-mi despre Palkan și Șavka". Erau povești amuzante despre doi cîini buni, dar obraznici. Și într-o zi eu am scris o poveste. Îmi amintesc că am fost atît de atrasă în procesul creativ! Scriam din mers și inventam astfel de răsturnări neașteptate ale subiectului, încît am început și eu să cred în toate acestea. Cred că orice alt adult ascultînd această poveste ar spune: "Ce mai fantezie ai! Tu măcar crezi în ceea ce spui?". Numai nu bunicul meu! El m-a lăudat! Și apoi spunea la toată lumea: "Iată Julia-ce bravo este! A scris așa o poveste! Ce imaginație are! Poate va deveni scriitoare". Și toate acestea au fost spuse sincer, cu o admirație și mîndrie vizibilă pentru nepoată. Probabil că anume atunci mi-am "desfăcut aripile" și am crezut în sine. Și mai apoi, la școală, am început să scriu eseuri care erau citite pentru întreaga clasă, iar timp de 5 ani de viață studențească – jurnale (recent le-am răsfoit: 4 caiete groase, scrise de mînă - ce amintire despre acei ani!), după absolvire a intrat imediat în revista locală, unde duceam o coloană despre viața culturală a orașului, în timp ce lucram la teatru - interviuri cu actori pentru site-ul teatrului și, în cele din urmă – articole despre copii.

Iată cît de important este să crezi într-un omuleț mic și să-l susții la timp! Și trebuie să o faci sincer, din toată inima. Din păcate, de multe ori ceea ce face un copil (compune, pictează, sculptează), nouă, adulților, ne pare amuzant, prostesc sau neinteresant. Iar pentru copil este o muncă uriașă, mișcări incredibile ale minții și idei creative! Și el vrea să fie auzit, înțeles și acceptat.

De unde știa bunicul adevărurile atît de simple – este un mister pentru mine.

Bunicule, îți mulțumesc pentru înțelepciunea ta! Căci, în parte, datorită a ceea ce ai investit în mine, am devenit persoana care sînt acum.

În ceea ce privește copiii mei, încerc să urmez acele povețe pe care i le-ai spus mamei mele, iar ea mi le-a transmis mie, iar eu le voi transmite copiilor mei.

Iulia Goreaceva

Joi, 30 aprilie 2020
Vizualizări: 225

Citiţi de asemenea

Ovăzul - elixirul vieții - va pune pe picioare chiar și pe cel mai grav bolnav: rezolvă multe probleme de sănătate și ...
60
Nu se știe cum animalul a ajuns atît de departe de apă.Foca  nu avea un comportament agresiv, dar a intrat în panic...
84
Bolile oncologice sînt rezultatul acidificării organismului și sînt tratate ca toate bolile fungice, prin alcalinizare...
115
Marca de îmbrăcăminte Dich din Sankt Petersburg a hotărît să facă nasturi din cutii de aluminiu.Pentru primul lot a fost...
80