ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

În Moldova se propune reducerea numărului de impozite la cinci

Moldova se află pe locul 11 din 82 de economii analizate în „Tax Hell Index 2024”, care măsoară nivelul sarcinii fiscale și complexitatea sistemului.

Țara este printre cele 15 state cu cele mai împovărătoare sisteme fiscale, unde taxele și procedurile birocratice frînează inițiativa antreprenorială și dezvoltarea afacerilor.

Pentru a rezolva această problemă, Alianța „MOLDOVENII” a prezentat un proiect de lege ce prevede simplificarea radicală a sistemului fiscal. Conform inițiativei, vor fi păstrate doar cinci impozite și taxe principale: impozitul pe venit (pentru persoane fizice și juridice), TVA, accizele, contribuțiile la asigurările sociale și la cele de sănătate. Restul plăților — de la impozitul pe amenajare pînă la diverse taxe locale — ar urma să fie eliminate.


Taxa rutieră ar urma să fie transformată într-un coeficient de 1,15 lei pentru fiecare litru de combustibil, inclus direct în prețul benzinei și motorinei. De asemenea, pentru cooperativele agricole se propune eliminarea taxei pe apă, iar vînzarea apei pentru irigații ar fi scutită de TVA.

„Propunem o abordare simplă și echitabilă: să păstrăm doar taxele esențiale și să eliminăm cele inutile. Acest lucru va oferi antreprenorilor posibilitatea de a se dezvolta, iar fermierilor – de a respira mai ușor”, a declarat liderul formațiunii, Denis Roșca.

Inițiativa legislativă privind modificarea Codului fiscal este corelată cu alte 25 de proiecte pregătite de partid, ce vizează reindustrializarea țării, refacerea sectorului agricol și relansarea sistemului educațional. Potrivit autorilor, acestea ar constitui baza pentru dezvoltarea Moldovei și consolidarea poziției sale în comunitatea statelor europene.

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 06 septembrie 2024 17:44
Vizualizări: 529

Citiţi de asemenea

Fundația Ecodava a organizat masa rotundă cu genericul „Mediu ecologic în Republica Moldova – Realități, provo...
65
În iunie 2024, a avut loc un eveniment care a trecut aproape neobservat pentru publicul larg, dar care ar putea avea con...
58
În nordul Ucrainei există locuri unde, până nu demult, foșneau păduri de pini, cântau păsările, iar mlaștinile Polesiei ...
72
Încercați să vă imaginați scara timpului.Când a fost construit Göbekli Tepe, piramidele Egiptului aveau să apară abia pe...
107