ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

În Rusia se propune de a aloca gratuit cîte un hectar de pământ




Deputatul Dumei de Stat, Iaroslav Nilov, a înaintat o propunere de a aloca la toţi doritorii cîte un hectar de pământ pentru construirea moşiei. El crede că această propunere ar putea deveni o idee națională.

 

 

 

Pentru a renaşte moşiile, deputatul Dumei de stat din partea Partidului Liberal Democratic, Iaroslav Nilov, propune de a introduce modificări în legislația funciară. Potrivit dlui, oricine poate obține un hectar de pământ și construi pe acest teren o moşie. Acest teren nu poate fi vândut, doar poate fi moștenit.

O astfel de propunere a fost publicată pe site-ul Comitetului Dumei de Stat pentru asociațiile obștești și organizațiile religioase, prezidat de Iaroslav Nilov. Într-un document intitulat "Să renaştem moşiile!" se spune că, în cadrul unei întâlniri de lucru cu grupul de inițiativă, Nilov a sugerat opinia că renașterea moşiilor în Rusia, poate deveni o nouă idee națională.

"În prezent în țară nu sunt analogii pentru acest tip de gospodării economice. Definite de legislaţie, așa-numitele gospodării țărănești de fermieri nu permit proprietarilor să construiască locuințe, ceea ce înseamnă că ei nu pot fi înregistraţi acolo. Cum să administrezi o gospodărie mare, fără posibilitatea de a trăi permanent acolo ?"- se întreabă la şedinţele Comitetului.

Pentru a rezolva această problemă, grupul de inițiativă a propus de a crea un tip nou de utilizare a terenului de pământ : "Terenul de 1 ha care urmează să fie alocat din partea statului gratuit, în posesie pe parcursul vieții, iar proprietarul este obligat să folosească pământul distribuit pentru producerea alimentelor agricole și construirea spațiului de locuit (în termen de trei ani) , pe care el poate fi înregistrat. Terenul şi produsele agricole nu ar trebui să fie impozitate. Moşia nu poate fi cumpărată sau vândută, ci doar poate fi moștenită".

Potrivit lui Nilov, conceptul propus poate stimula societatea rusă: "Președintele FR în adresarea sa către Adunarea Federală a vorbit despre lipsa rădăcinilor spirituale, care se pot naște numai în familie, în casa natală. Astfel vor fi rezolvate parțial şi problema locuințelor, şi problema lipsei alimentelor ecologice de calitate, precum și va creşte rolul familiei".

Fracțiunea Partidului Liberal Democratic are de gând să pregătească și să înainteze în Duma de Stat legea în cauză.

 

Oare este nevoie?

Juriştii sunt de părere că inițiativa este pe deplin aplicabilă, dar ei au reticenţe faţă de celelalte puncte. "Din punct de vedere tehnic, o astfel de lege se aplică ușor, dar apare întrebarea:" Pentru ce?". În scop de a stimula producția agricolă, există și alte mecanisme mai eficiente. Dacă este vorba de colonizarea teritoriilor și creșterea populației, probabil, că această idee ca o opțiune are un sens oarecare", - a declarat Constantin Trapaidze, președintele Baroului de avocaţi.

Viaţa urbană modernă, cu forfota ei și ambuteiaje de trafic, a devenit dureroasă pentru mulți oameni și juristul presupune că ei pot fi interesaţi de o astfel de propunere din partea statului. "Din punct de vedere al experienței internaționale și istoriei, aceşti pași pot fi destul de eficienţi, de exemplu, reforma agrară a lui Stolîpin", - a adăugat el.

Actuala legislație în vigoare admite posibilitatea de a oferi terenuri de pământ în posesie permanentă (fără termin), dar numai pentru un rând limitat de persoane juridice – instituţii municipale sau federale, întreprinderile de stat sau administraţii de stat centrale şi locale, precizează Eugen Parşcikov, reprezentat al unei firme de avocatură.

În opinia sa, va fi greu să înscriem potențialii "moşieri" în lista subiectelor sus-menţionate.

Noţiunea pentru "posesie pe parcursul vieții" este o categorie învechită care a fost introdusă și folosită în perioada sovietică şi pur şi simplu, lipsesc condiții obiective pentru existența unui astfel de titlu într-un stat cu o economie de piață.

Prin urmare, ideea proiectului, din punct de vedere juridic, este regresivă, consideră Eugen Parşcikov.

Experții pieței imobiliare nu consideră ideea lipsită de sens, dar se îndoiesc că ea poate fi realizată cu succes. "Există o seminţă de adevăr în această afirmație: dacă oamenii nu pot cumpăra pământ, dar ei vor să se ocupe de agricultură, ei pot primi acest pământ, iar statul va găsi proprietari pentru terenurile abandonate, ceea ce este bine", - a declarat Irina Moghilatova, director general al agenţiei imobiliare TWEED.

Cu toate acestea, în opinia sa, propunerile înaintate sunt destul de aproape de aşa-numitul program de "şase are", care a fost pus în aplicare în Uniunea Sovietică și s-ar potrivi mai mult pentru o gospodărie auxiliară.

"În scopul de a realiza ideea, ar trebui să ţinem cont de faptul că pentru construcţia casei și întemeierea unei afacere agricole sunt necesare mijloace financiare. Nici o bancă nu va da împrumut în gaj pentru un teren, care apoi nu poate fi vândut", - a precizat expertul. – „Construcţia unei case de locuit pentru o familie numeroasă necesită sume începând cu 100 de mii de dolari”.

În plus, chiar și moşierii au nevoie de o infrastructură, în primul rând, de inginerie (energie electrică și gaze). "La noi nu sunt Emiratele Unite şi puțini cetăţeni moderni ar vrea să trăiască cu un cuptor, - a spus Irina Moghilatova. - În al doilea rând, este necesar de a crea o infrastructură de transport și cea socială, ceea ce va necesita investiții semnificative din partea statului. Deci, pentru punerea în aplicare a unui astfel de program,va trebui să creăm cel puțin două programe de stat: crearea infrastructurii și creditarea construcţiei caselor de locuit în cadrul moşiilor".

 

 

Sursa: bfm.ru

 

ABONAȚI-VĂ
Duminică, 13 ianuarie 2013 9:25
Vizualizări: 3098

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
184
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
298
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
418
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
282