În Statele Unite a apărut o rezervaţie naturală pentru broaştele ţestoase gigantice

Mai mult de o sută de mii de kilometri pătraţi, în apropierea coastei de vest a Statelor Unite, este declarată zonă protejată: autorităţile americane ,au mers la acest pas de dragul conservării ţestoaselor gigantice de mare, înscrise în Cartea Roşie Internaţională.

Ţestoasele locuiesc pe Pământ mai mult de 220 de milioane de ani şi în acest timp, practic nu s-au schimbat. Cu toate acestea, broaştele ţestoase din specia dermochelyidae (Dermochelys coriacea) sunt singurele reprezentante moderne ale familiei de reptile care diferă în mod semnificativ de celelalte 230 de specii. Şi nu este surprinzător, deoarece din timpul Triasicului, ramura lor evolutivă a mers pe o cale distinsă. Carapacele broaştei ţestoase în cauză ,nu este asociat cu scheletul şi este format din plăci osoase mici, acoperite cu o membrană tare. Aceste creaturi sunt destul de mari: lungimea corpului ajunge pana la 2,5 metri, anvergura aripioarelor înotătoare din faţă, este până la 5 metri şi greutatea record – până la 916 kg.

În ciuda opiniei că o broască ţestoasă poate întrece doar un melc, Dermochelys coriacea este recunoscută ca fiind cea mai rapidă printre reptile. Ţestoasa poate atinge o viteză de 35-40 km / h, desigur nu pe uscat, dar în adâncurile oceanului. Ea este ajutată de aripioare înotătoare puternice şi de densitatea corpului, care se apropie de densitatea apei de mare.

Broaştele ţestoase dermochelyidae se întîlnesc în apele calde tropicale şi subtropicale,ocazional înotând în latitudinile temperate şi chiar cele nordice: numai datorită capacităţii lor de a menţine, atunci când este necesar, o temperatură mai mare a corpului. Cu toate acestea, reptilele au o tendinţă de a-şi lăsa urmaşii lor tot pe aceiaşi plajă unde s-au născut singure, pentru a face acest lucru, ele depăşesc cu încăpăţânare distanţe foarte mari. Aceste teritorii- iesle ,includ şi apele de coastă ale SUA: aici, potrivit observaţiilor savanţilor, broaştele ţestoase dermochelyidae migrează din regiunea coastei Indoneziei.

"Cuibul" broaştei ţestoase este organizat într-un mod destul de neobişnuit. Săpând pe plajă o fântână de mai mult de un metru adâncime, după apusul soarelui ele depun ouăle - adevărate şi false. Ultimele sunt, de fapt, sterile şi mărimea lor din cauza lipsei de gălbenuş este mult mai mică. Femelele acoperă ouăle cu nisipul cald şi folosindu-şi greutatea proprie , compactează cum se cuvine masa de ou. Totodată, ouăle sterile se sparg şi în incubator, apare spaţiul liber pentru ca puii să ajungă mai uşor la suprafaţă. De trei sau de patru ori pe an se poate observa cum aceşti pui amuzanţi se grăbesc spre marginea spumei de mare, lăsând pe nisipul umed o canava aproape artistică.

Potrivit „Oceana” (organizaţia internaţională publică pentru protecţia oceanelor), populaţia broaştelor ţestoase gigante acum numără peste 20-30 de mii de exemplare (aproape de patru ori mai puţin, decât acum 30 de ani). Unul din motive, este activitatea umană excesivă. Pe de o parte, capturile mari de peşte privesc ţestoasele drept hrana obişnuită, pe de altă parte, reptilele adesea sunt prinse în plasele de pescuit.

Se întâmplă ca braconierii să ruineze cuiburile ţestoaselor sau prezenţa oamenilor sperie ţestoasele şi aşa extra-prudente. Trebuie să recunoaştem că şi efectul poluării oceanului are o influenţă majoră – cine nu a văzut imaginile triste ale unei "tortille", care încearcă să mestece o pungă de plastic? Din păcate, în apă plasticul, se aseamănă cu o meduză gustoasă. Desigur, sunt şi factorii antropogeni: în natură broaştele ţestoase mici şi fără astfel de fapte, pot deveni parte a lanţului alimentar.

Acum însă, locurile de reproducere tradiţională ale broaştelor ţestoase pot fi considerate apărate de oameni şi de alte acţiuni imorale. Acest fapt se datorează organizaţiei „Oceana” şi altor organizaţii de mediu, care în sfârşit au reuşit să obţină, prima rezervaţie marină în SUA

Sursa: facepla.net