MOLDOVENII.MD

Ina Vandebroek și medicina dintre lumi: cum migrația schimbă cunoașterea despre corp

„Când o persoană trece o graniță, corpul ei poartă nu doar durerea, ci și metodele de vindecare.”
— Ina Vandebroek

I. Unde începe boala — și unde se termină

Imaginează-ți o femeie din Dominica care traversează oceanul și ajunge în Bronx. Ea aduce cu sine nu doar acte și un telefon, ci și rețete de la mama sa, plante medicinale într-un săculeț, povești despre coaja de avocado aplicată pe răni.
Acum imaginează-ți un medic într-o clinică din New York. El o vede, dar nu-i vede cunoașterea. Prescrie paracetamol, ignorând infuzia din coajă amară pe care ea o bea din copilărie. Nu știe că nu e doar o plantă — e un ritual, o limbă, o încredere, o teamă.
Ina Vandebroek face tot posibilul ca ei să înceapă să vorbească. Ca acea cunoaștere adusă în valiză să nu dispară în așteptarea la ghișeu. Ca sistemul medical să audă nu doar biochimia — ci și experiența altei lumi.

II. Cine este ea: etnobotanistă, mediator, martor al granițelor

Ina Vandebroek este o etnobotanistă belgiană care lucrează în SUA și Caraibe. Ea a schimbat radical percepția despre locul în care trăiește etnobotanica: nu doar în junglă, ci și în metropole, nu doar printre copaci, ci și printre formulare de imigrație, coridoare de spital, limbi și accente.
Din anii 2000, lucrează la Grădina Botanică din Bronx, colaborează cu centre medicale și universități, documentând cunoștințele despre plantele medicinale care migrează împreună cu oamenii din Dominica, Jamaica, Haiti, Trinidad. Intră în case, farmacii, magazine de plante, vorbește cu bunici, vindecători, imigranți, vânzători ilegali de leacuri.
Ina nu este doar cercetătoare. Este o traducătoare între lumi, în care cunoașterea este orală, emoțională, neliniștită — iar fiecare plantă este parte din experiența migrației.

III. Ce aduce nou în abordarea ei

1. Medicina migrației ca realitate aparte
   Ina arată că fiecare migrant poartă în sine un „dulap” cu remedii — care de multe ori nu coincide cu ceea ce oferă medicina convențională. Nu e vorba doar de substanțe, ci de obiceiuri, frici, speranțe, traume. Întâlnirea medicală este și o întâlnire culturală.

2. Orașul ca teren de cercetare etnobotanică
   Expedițiile ei nu se desfășoară în junglă, ci în Harlem, Bronx, pe piețe, în magazine afro-caraibiene. Acolo unde se vând uleiuri, decocturi, rădăcini, semințe. Unde pe același raft stau ibuprofenul și tinctura de sorg jamaican. Aceasta este etnobotanică urbană — o nouă frontieră a științei.

3. Documentarea ca formă de protecție
   Ea creează baze de date nu doar pentru știință, ci pentru protecția juridică și culturală a cunoașterii. Cunoștințele imigranților sunt vulnerabile: pot fi ignorate, ridiculizate, marginalizate. Ina colaborează cu instituții de sănătate pentru a recunoaște valoarea acestor cunoștințe.

4. Ascultare fără condescendență
   Ea nu scrie ca un etnograf „despre ei”. Ea scrie împreună cu ei. În textele ei se aude respirația străzii, vocea mamei, disperarea bunicii, frica omului care nu își permite un medic. În aceste voci se ascunde o cunoaștere vastă, polifonică, despre corp, boală și plantă.

IV. Ce vindecă — și pe cine?

Unul dintre proiectele ei compară percepția bolilor și a tratamentelor între femeile jamaicane din Bronx și cele din Kingston. În Bronx — depresie, insomnie, hipertensiune. În Kingston — probleme digestive, ale pielii, dureri după muncă grea. Dar plantele tradiționale sunt folosite în ambele locuri — doar în moduri diferite.
Ina arată cum planta devine pod:
Între continent și insulă.
Între trecut și prezent.
Între bunică și medic.
Între corpul obosit de muncă și corpul rănit de singurătate.
Așa propune ea o nouă viziune asupra etnobotanicii: o topografie emoțională în care fiecare plantă este și o amintire.

V. Când durerea devine limbaj

Cărțile ei sunt pline de povești:
O femeie care tratează depresia cu frunze de lămâiță, pentru că așa făcea mama ei.
Un bărbat care bea infuzie de coajă, pentru că se teme de spitale și pentru că îl ajută să adoarmă.
O mamă care insistă pe un unguent cu lavandă, pentru că miroase „ca acasă”.
Ina nu idealizează. Știe: nu totul funcționează, nu totul e sigur, nu totul se poate demonstra. Dar este convinsă: totul poate fi ascultat. Iar dacă nu ascultăm, medicina devine rece, ruptă, străină.

VI. De ce este important pentru noi

Moldova este și ea o țară a migrației. Mii de femei trăiesc între două sisteme de cunoaștere: unul farmaceutic, european; altul domestic, tradițional. Ceaiul medicinal stă lângă antibiotic. Rugăciunea — lângă injecție. Căldura palmelor — lângă analiza de sânge.
Munca Inei poate fi un exemplu pentru noi:
Cum să privim plantele nu ca folclor, ci ca medicină activă.
Cum să nu pierdem experiența migrațională, ci să o transformăm în cunoaștere.
Cum să ascultăm poveștile celor care trăiesc între lumi — și să învățăm de la ei, nu să-i corectăm.

VII. Medicul care ascultă — și planta care își amintește
„Migrația nu înseamnă doar pierdere. E o șansă de a te auzi altfel.”
— Ina Vandebroek

Ina Vandebroek nu este doar om de știință. Este o fitoterapeută a metropolei, o psihologă fără cabinet, un mediator între lumi în care cunoașterea nu trece mereu prin jurnal, dar trece întotdeauna prin corp.

Ea ne învață ceva esențial:
că omul nu este doar pacient, ci purtător de lume;
că planta nu este doar o substanță, ci un sens;
că a asculta este, și ea, o formă de vindecare.
Etno-botanica ei nu este un refugiu în trecut. Este o muncă pentru viitor — în care corpul uman redevine o patrie. Chiar și atunci când omul a plecat de mult.

Autor: Valeriu Catruc