Ingineria Genetică (Geo) în Era Schimbărilor Climatice: Știință, Politică și Riscuri Ascunse

Introducere

În secolul XXI, schimbările climatice au devenit una dintre cele mai mari provocări, amenințând ecosistemele, economia și securitatea alimentară. În încercarea de a găsi soluții, oamenii de știință și companiile tehnologice dezvoltă metode noi pentru atenuarea efectelor încălzirii globale. Una dintre aceste soluții este ingineria genetică (geo) – modificarea proprietăților plantelor pentru a le crește capacitatea de absorbție a dioxidului de carbon.

Dar cât de bine fundamentate sunt aceste metode din punct de vedere științific? Ce consecințe sociale, economice și ecologice pot avea? Aceste întrebări sunt analizate în studiul realizat de Maywa Montenegro de Wit și Alastair Iles, intitulat „The Evidence Project: Genetic (geo)engineering in a climate-changing world”, publicat în revista Elementa: Science of the Anthropocene. Lucrarea lor examinează modul în care dovezile științifice sunt utilizate pentru a promova anumite soluții tehnologice și cine beneficiază cu adevărat de implementarea acestora.

În acest articol, vom explora ideile-cheie ale cercetării, vom analiza aspectele istorice ale utilizării dovezilor științifice și vom explica riscurile asociate introducerii ingineriei genetice (geo) în sectorul agricol.

Istoria dovezilor științifice: trei valuri de influență asupra sistemelor alimentare

Cercetătorii identifică trei perioade istorice în care dovezile științifice au jucat un rol-cheie în transformarea sistemelor alimentare.

Primul val: Știința colonială și controlul resurselor naturale

Primul val a început în epoca colonizării europene (secolele XVII–XIX), când știința a fost utilizată pentru a justifica expansiunea și exploatarea resurselor naturale. Puterile europene urmăreau să creeze sisteme agricole eficiente în teritoriile ocupate, introducând monoculturi și modificând practicile agricole locale.

Dovezile științifice au fost folosite pentru a legitima aceste procese: datele privind fertilitatea solului, condițiile climatice și caracteristicile plantelor au fost folosite pentru a sprijini exploatarea colonială. Totuși, aceste metode au dus la distrugerea practicilor agricole tradiționale și la degradarea solurilor.

Al doilea val: Revoluția Verde și industrializarea agriculturii

În a doua jumătate a secolului XX, lumea s-a confruntat cu o criză alimentară, iar răspunsul a fost așa-numita Revoluție Verde – un set de măsuri menite să crească randamentul agricol prin utilizarea îngrășămintelor chimice, pesticidelor și soiurilor de plante modificate genetic.

Dovezile științifice au fost folosite pentru a justifica implementarea acestor tehnologii la scară largă. Instituțiile de cercetare și corporațiile au avut un rol central în promovarea industriei agrochimice. Cu toate acestea, după câteva decenii, a devenit evident că Revoluția Verde a avut efecte negative majore: epuizarea solurilor, poluarea apelor, reducerea biodiversității și dependența fermierilor de corporații.

Al treilea val: Biologia digitală și ingineria genetică

Astăzi, asistăm la al treilea val al dovezilor științifice, legat de dezvoltarea ingineriei genetice. Companiile biotehnologice promovează soluții bazate pe editarea genetică a plantelor, promițând creșterea rezistenței acestora la schimbările climatice și îmbunătățirea capacității lor de a absorbi carbonul.

Un exemplu este inițiativa Harnessing Plants Initiative (HPI), lansată de Salk Institute. Oamenii de știință susțin că, prin modificarea sistemului radicular al plantelor, se poate crește acumularea de carbon în sol, reducând astfel concentrația acestuia în atmosferă.

Dar cât de bine fundamentate sunt aceste afirmații? Și cine sunt cei care promovează aceste tehnologii?

Analiza proiectului HPI: trei tipuri de dovezi științifice

Montenegro de Wit și Iles analizează modul în care dovezile științifice sunt utilizate pentru promovarea inițiativei HPI. Ei identifică trei tipuri principale de dovezi care joacă un rol decisiv în legitimarea proiectului:

Dovezi instituționale și umane
- Proiectul HPI este susținut de instituții științifice de prestigiu, cercetători influenți și structuri guvernamentale. Acest lucru creează un efect de încredere: dacă inițiativa provine de la universități și institute de cercetare recunoscute, este percepută ca fiind credibilă și validă.
Dovezi științifico-tehnice
- Inițiativa HPI se bazează pe experimente de laborator, studii genetice și modelări matematice care demonstrează potențialul îmbunătățirii caracteristicilor plantelor. Totuși, autorii studiului subliniază că aceste dovezi sunt adesea simplificate și nu iau în considerare complexitatea interacțiunilor ecologice.
Dovezi financiare și economice
- Unul dintre cele mai puternice argumente în favoarea HPI este atractivitatea sa pentru investitori. Marile corporații și fondurile de investiții sunt interesate de comercializarea tehnologiei, ceea ce duce la o promovare activă a inițiativei. Finanțarea permite desfășurarea unor cercetări ample, dar generează și un conflict de interese, deoarece profitul economic devine adesea mai important decât sustenabilitatea ecologică.

Ce riscuri implică ingineria genetică (geo)?

Cercetătorii identifică mai multe riscuri majore asociate cu implementarea acestor tehnologii:

Amenințarea biodiversității
- Ingineria genetică poate duce la extinderea culturilor uniforme, modificate genetic, slăbind rezistența ecosistemelor. Aceasta poate provoca dispariția speciilor locale și scăderea fertilității solului.
Creșterea dependenței fermierilor de corporații
- Așa cum s-a întâmplat cu culturile modificate genetic (GMO), introducerea plantelor modificate pentru captarea carbonului poate face fermierii dependenți de companiile biotehnologice, care dețin patente asupra noilor soiuri.
Falsă senzație de securitate
- Dacă societatea se bazează exclusiv pe soluții tehnologice pentru combaterea schimbărilor climatice, acest lucru poate distrage atenția de la metode mai eficiente și sustenabile, precum agroecologia, reîmpădurirea și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Lipsa unei baze științifice solide
- În ciuda promisiunilor ambițioase, eficiența plantelor modificate genetic în combaterea schimbărilor climatice rămâne nedovedită. Autorii studiului avertizează că, fără o analiză pe termen lung, astfel de proiecte pot genera crize ecologice imprevizibile.

Concluzie: cum construim un sistem alimentar sustenabil?

Lucrarea „The Evidence Project” arată că dovezile științifice nu sunt neutre – ele sunt create într-un anumit context politic și economic.

În loc să ne bazăm exclusiv pe soluții tehnologice promovate de corporații, autorii propun dezvoltarea agroecologiei, valorificarea cunoștințelor tradiționale și adoptarea unor decizii mai incluzive.

Link către studiul original: online.ucpress.edu

Autor: Ian Coreuș