Înotătorii robotizaţi PacX Wave Gliders bat recorduri

Patru roboţi plutitori care nu utilizează combustibil pentru mişcare au stabilit un nou record mondial de distanţa plutirii, depăşind mai mult de 5936 km în Oceanul Pacific. Deşi misiunea lor principală a fost colectarea informaţiilor ştiinţifice despre componenţa şi gradul de poluare a apelor de mare, posibilităţile demonstrate de aparate impun să se vorbească despre o utilizare mult mai largă a roboţilor de tip drone.

Roboţii PacX Wave Gliders sunt construiţi de firma Liquid Robotics (SUA). Călătoria planificată presupune depăşirea a nouă mii de mile marine (16669 de kilometri) de spaţiul oceanic. Din port, ei au ieşit pe 17 noiembrie 2011. Prima etapă a cursei de înot din San Francisco la Hawaii a durat aproape patru luni şi s-a încheiat recent. După sosire la arhipelag cvartetului aparatelor s-a împărţit în doi. O pereche de înotători robotizaţi a plecat în Japonia, în drum spre care ea va intersecta Groapa Marianelor şi va continua să lupte cu un puternic curent naval Kuroshio, şi cealaltă a traversat ecuatorul spre Australia. Pe umerii ei se află examinarea Marii pete de gunoi în Oceanul Pacific.

Drone-ii plutitori sunt constituiţi din două părţi: superioară , care seamănă cu o placă mică de surf, pentru un motiv oarecare dotată cu antena de satelit şi celule solare, şi inferioară, de jos, fixată cu cea de sus cu ajutorul cablului. Partea de jos cu chilă şi aripioare înotătoare, conduce şi mişcă robotul. Partea de sus aprovizionează drone-ul cu energie de la panouri solare; alimentaţia suplimentară este asigurată prin cablu care se clătina atunci când undele balansează partea de sus. Noaptea sistemul se deplasează numai pe această energie.

În afară de aripioare înotătoare, energia asigură funcţionarea unui set de senzori din partea de sus, care la fiecare zece minute măsoară în mod automat temperatura şi salinitatea apei, înregistrează condiţiile actuale meteorologice, fluorescenţa planctonului şi volumul oxigenul dizolvat în apă.

Greutatea fiecărui aparat - 90 kg şi, deşi viteza este de doar 0.4-2 noduri, într-o zi şi o noapte înotătorii lenţi depăşesc fără grabă 18- 90 km (dacă suflă vântul potrivit şi sunt curenţii însoţitori, chiar şi mai mult).

Dezvoltatorul subliniază faptul că roboţii de acest tip nu necesită întreţinere, combustibil şi, prin urmare, pot se afla în ocean timp de luni şi de ani, totodată costul lor este relativ scăzut. Testele efectuate în apele de coastă s-au soldat cu 400 de zile de funcţionare autonomă continuă fără nici un fel de defecţiuni. Se pare că cursa pe valurile Pacificului confirmă acest lucru: în luna februarie PacX a nimerit într-o furtună gravă, atunci când înălţimea valurilor din jur a atins opt metri. Dar nici un prejudiciu, nici atunci sau pe alte segmente ale călătoriei record!

Recordul anterior a drone-urilor la distanţă a constituit numai 4630 km, după care, aşa cum ne amintim, robotul a ieşi din funcţiune. Creatorii PacX sunt siguri că cu echipamentul lor nimic nu se va întâmpla. Potrivit constructorilor, o adâncire mare din partea de jos a drone-ului îl face rezistent la valuri, aripioarele înotătoare inferioare acţionează în acest caz ca o ancoră plutitoare, împiedicând oceanul să abată robotul în derivă, chiar şi într-o furtună puternică. Şi suprafaţa mică a părţii de sus face impactul valurilor asupra PacX minim.

Materialul video despre aparat:

În afară de misiuni ştiinţifice, PacX pot juca un rol important în urmărirea rutelor de migraţie a bancurilor de peşte şi, desigur, în executarea unei misiuni pur militare sau poliţiste. Asupra ultimei sarcini Lichid Robotics subliniază în special. Şi, într-adevăr, roboţii fără zgomot realizaţi din materialul plastic, dotaţi cu emiţătoare şi un echipament pentru o hidrolocaţie (Sistem folosit de nave pentru determinarea, cu ajutorul undelor ultrasonore, a diferitelor obiecte aflate sub apă – trad.) activă (un detector acustic pasiv deja există), sunt ideali pentru urmărirea submarinelor.

Cu toate acestea, pentru Forţele Marine SUA există pericole şi mai puţin virtuale, decât submarinele inamice: cel puţin două treimi din consumul de cocaină intră în SUA cu bărcile de cauciuc, care sparg Marea Caraibelor şi Golful Mexic din Columbia. Oprirea lor este extrem de dificilă: radarul nu poate detecta bărcile de cauciuc, şuruburile de metal ale cărora sunt scufundate în apă. Iar crearea unui lanţ continuu de nave, care ar bloca suprafaţa apei de-a lungul unei mii de kilometri, este o decizie foarte scumpă. Roboţii înotători deja astăzi pot urmări contrabandişti cu ajutorul detectoarelor de sunet, şi cu crearea unei linii continuă de "informatori", nici o barcă nu va pătrunde neobservată sau cu o marfă nedorită. Lipsa de nevoie în combustibil şi întreţinere va face această reţea de apărare mult mai ieftină şi mai eficientă, decât întreaga flota a patra din SUA, care pe parcursul anilor nu a putut face nimic cu "narcolunche-uri".

Sursa: 1c-club.com