Înţelepciunea populară despre modul şi locul construirii unei case

Proverbul ne sfătuieşte să construim o casă la locul unde s-a aşezat un câine. Unde s-a oprit coţofana – să săpăm o fântână. Câinele este un mamifer, şi toate mamiferele, inclusiv omul, reacţionează la o zonă nefavorabilă cu o sănătate şubredă. Chiar şi în cele mai reci vremuri cânele niciodată nu va sta în cuşcă situată deasupra locului de spargere a scoarţei pământului. Exemplul de coţofană este uşor de explicat: pasărea caută insecte, iar ele preferă zonele geopatogene, de obicei, umede. Deci, observaţiile strămoşilor le-au ajutat să determine cu exactitate locul, unde o persoană va trăi confortabil şi în condiţii de siguranţă.

Oamenii de ştiinţă moderni, din numeroasele exemple, au constatat că aceste observaţii sunt corecte. Iată câteva fapte. Vacile care trăiesc în grajduri, situate deasupra zonelor geopatogene, mai des se îmbolnăvesc de leucemie, la ele găsesc tumori maligne, animalele suferă de o încălcare a funcţionării organelor interne şi dau naştere la viţei non-viabile. Găinile şi raţele deasupra zonelor nefavorabile îşi pierd penele, se ouă prost, urmaşii lor suferă de boli genetice. Oamenii care se stabilesc în locuri nefavorabile, de asemenea, reacţionează negativ: la ei apar maladii cardiovasculare, cancer, tulburări mentale, defecte congenitale. La examinarea pacienţilor spitalizaţi în încăperi, situate deasupra plăcilor funeste, s-a constatat că mortalitatea în saloanele, situate deasupra spargerii scoarţei pământului este mult mai mare, decât în locuri în care radiaţia electromagnetică are o valoare stabilă. Iar procentul maladiilor canceroase la persoanele care locuiesc deasupra defectelor scoarţei uneori este aproximativ de trei-patru ori mai mare, decât la oamenii care locuiesc departe de ele.

Dar, puteţi spune că oamenii din antichitate nu ştiau nimic despre eterogenitatea radiaţiei magnetice a Pământului. Nu au ştiut, dar au văzut că ceva (de exemplu, prezenţa unei zone) se reflectă asupra vieţii animalelor şi omului. Ei explicau acest fapt prin duhuri rele, deochi, manifestări ale forţelor sumbre, necuratul. Cu toate acestea, indiferent de cum vom numi fenomenul, care cauză vom inventa, faptele rămân ca atare. Şi ele doar arătau că energia în locul fracturării solului este perturbată, nu se poate trăi confortabil în locul în cauză. Acesta este motivul pentru care casele nu au fost construite acolo.

Ţăranul, care începea construirea unei case noi, examina cu atenţie localitatea: oare nu se găsesc acolo într-un număr mare şerpi, furnici, bondari, oare nu se menţin pe teren apele stagnante cu broaşte şi lipitori, cât de multe sunt libelule, păsări insectivore. Insecte şi reptile suportă perfect radiaţii electromagnetice, ele aleg aceste zone pentru reproducere şi iernat, furnicile construiesc acolo cuiburi. Uneori oamenii din trecut verificau locul pentru viitoare casă într-un mod foarte simplu: transferau pe acest loc un furnicar şi urmăreau cum se comportau furnicile: dacă se va produce exodul în masă – foarte bine, dacă vor rămâne - este mai bine să nu se construiască nici o casă acolo. Alteori plasau un stup cu albine, care sunt, de asemenea, foarte sensibile la zonele geopatogene: dacă albinele se simţeau bine, atunci casele acolo nu se înălţau. Reţineţi că toate prisăcile sunt situate la o distanţă de clădirile rezidenţiale, de obicei ele sunt situate în afara satului şi toate acestea pentru că albinele, de asemenea, preferă foarte mult zonele în cauză, şi într-un sat obişnuit nu le place să trăiască.

Ţăranul, de asemenea verifica ce fel de ierburi, flori, copaci cresc pe teren. Tei, arţar, pin – e bine. Stejar, salcie, arin – e rău. În timpurile vechi concluziile se bazau pe mai mulţi ani de observaţie şi experienţa multor generaţii şi numai mai târziu, oamenii de ştiinţă au expus de ce unele plante se simt perfect în zonă, în timp ce altora le este rău. Adevărul se explică prin gradul de putere al sistemului rădăcinos. Pentru o viaţă normală plantele au nevoie de apă, unele din ele sunt higrofile, altele - rezistente la secetă. Culturilor higrofile pentru viaţa este neapărat necesară existenţa acviferului puternic subteran. Un astfel de strat se formează în locuri cu defectele solului sau fracturi, atunci când golurile sub pământ sunt umplute cu apele subterane. De aceea deasupra locurilor rele şi cresc copacii, amatori de umiditate: salcie, plop, arin, stejar, ulm, frasin. Conifere, tei şi mesteacăn evită aceste zone sau se usucă rapid acolo. În mod similar, determinau zona după ierburi: în timpurile de altă dată oamenii ştiau ce plante creşteau pe pământul uscat şi care tindeau spre umiditate. Toate ierburile mlăştinoase prefera locuri rele pentru un om. De exemplu, ruginare, rogoz, pojarniţa, evită soluri uscate. Toate plantele medicinale au tendinţa de a creşte în zonă. Apropo, de aceea este atât de greu pentru grădinari să le cultive pe terenurile prelucrate! Dacă strămoşul nostru, ţăranul, vedea ierburile mlăştinoase pe pământul lui, el nu construia case acolo.

Şi el mai atrăgea atenţia asupra faptului, dacă nu există pietre mari, conform ştiinţei moderne, ieşirea rocilor vulcanice: granit, bazalt. Şi nu pentru că aceste pietre puteau într-un fel complica procesul de construcţie, pur şi simplu, puncte cu pietre vorbesc despre încălcarea structurii pământului. Acum ştim că ieşirea plăcilor continentale indică defecţiuni ale scoarţei, iar poporul, prin experienţa de secole a stabilit că pe acest pământ totul creşte prost şi oamenilor li vine greu să trăiască acolo. Ei au explicat respingerea astfel de locuri foarte simplu: lipseşte adâncimea arăturii pentru brăzdar, stratul de sol este foarte subţire. Blocuri, care traversează terenuri, împiedică prelucrarea solului, în acest loc este greu de construit un fundament, etc. Aceste provocări, care necesită o investiţie mare de capital şi de forţă de muncă la prelucrarea solului, au salvat multe vieţi. De asemenea, printre ţărani se consideră un semn rău de a se stabili în vâlcea, adică în zonă situată mai jos, decât alte parcele de pământ. Ei atribuiau acest lucru credinţei populare că, în astfel de locuri trăieşte diavolul. Ţăranii încercau să aleagă pentru casă o pădurice plină de lumină, soare, şi nu o mlaştină sau plopiş sumbru.

Deci, cel mai important lucru în căutarea unui loc pentru construcţia casei: aceasta ar trebui să fie înălţată pe teren geologic eterogen, sub ea nu ar trebui să curgă un râu subteran, nu ar trebui să fie defecţiuni ale solului, casa trebuie să fie protejată de vânt, inundaţii şi bine luminată.

Autor: Anastasia Semenova,

"Casa şi forţele sale tainice"

Sursa: green-dom.info