MOLDOVENII.MD

Istoria Anului Nou

Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ ‘veghe’, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează ‘La mulţi ani!’

Anul Nou reprezintă, în întreaga lume, înnoirea simbolică a timpului, la cumpăna dintre ani.
Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri, istoricii plasând astfel de sărbători în vechiul Babilon.

Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea. Înainte, Echinocţiul de iarnă şi apoi Crăciunul aveau rolul începutului de An Nou.

În noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, oriunde s-ar afla – într-o mare metropolă sau în vârful munţilor – omul sărbătoreşte cumpăna dintre anul vechi şi cel Nou printr-un ceremonial cu specific local, care diferă, de la ţară la ţară. Unele popoare marchează trecerea dintre ani în alte perioade ale anului.

Istoria Anului Nou

Stabilirea unui calendar a fost un obiectiv important pentru toate civilizaţiile pentru că în funcţie de acesta se planificau agricultura, vânătoarea şi sărbătorile.
Principalele cicluri astronomice sunt ziua (cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul axei proprii), luna (cât durează ca Luna să facă o rotaţie în jurul Pământului) şi anul (cât durează ca Pământul să facă o rotaţie în jurul Soarelui). Faptul că durata acestor evenimente nu este întotdeauna constantă a dus la existenţa unei complexităţi de calendare, fiecare organizat după diverse principii.

Se cunosc multe popoare antice care aveau propriile calendare. Multe culturi primitive foloseau săptămâna de 4 zile, posibil după cele patru puncte cardinale. Asirienii foloseau calendarul în care săptămâna avea 6 zile. Romanii foloseau calendarul în care săptămâna avea 8 zile. Pentru multe secole, grecii şi egiptenii au împărţit lunile de 30 de zile în 3 părţi a câte 10 zile, numite decade. Azi se folosesc aproximativ 40 de calendare din care cele mai importante sunt calendarul gregorian, calendarul islamic şi calendarul iudaic. În primul, anul are 365 de zile, cât Pământul face o rotaţie în jurul Soarelui, al doilea se construieşte în funcţie de mişcarea Lunii în jurul Pământului fără să ţină cont de mişcarea Pământului în jurul Soarelui, iar al treilea combină în construirea calendarului mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul Soarelui cu mişcarea de rotaţie a Lunii în jurul Pământului.

În Egiptul Antic, Anul Nou era sărbătorit în momentul in care Nilul ieşea din matcă, eveniment ce se petrecea pe la sfârşitul lui septembrie şi fără de care recoltele nu ar mai fi existat.
Romanii sărbătoreau Anul Nou în Martie, dar calendarele romane au fost schimbate de împăraţi, adesea nesincronizându-se cu mişcările Soarelui. Pentru a reglementa situaţia, senatul Roman, în jurul anului 153 î.Hr., a declarat data de 1 ianuarie ca fiind prima zi din calendar. Anul avea 365,25 de zile dar, cu toate acestea, au apărut din nou nesincronizări. Senatul roman a schimbat din nou începutul anului la 25 martie. În 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat calendarul lui Iulius Caesar, considerând că perioada anului de 365,25 de zile este prea lungă. A stabilit că anul are 365,14 zile. Diferenţa de 11 minute creştea anul calendaristic cu 7 zile la fiecare 1000 de ani.

Calendarul stabilit de Papa Grigore al XIII se foloseşte azi şi este declarat internaţional pentru uzul civil. El a fost adoptat de majoritatea ţărilor. Folosirea altor calendare se restrânge la utilizarea lor doar în religii şi culturi particulare. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima dată în 1691 prin Papa Inochentie al XII-lea.

Celebrarea Anului Nou este unul dintre cele mai vechi obiceiuri din lume, indiferent de calendarul folosit. Se pare că noul an a fost celebrat pentru prima dată în Babilon, acum circa 4000 de ani. În jurul anului 2000 î.Hr., Anul Nou babilonian începea cu prima lună plină după Solstiţiul de Iarnă (prima zi de primăvară). Celebrarea babiloniană a Anului Nou dura 15 zile. Fiecare din acestea era sărbătorită în anume fel, dar istoricii precizează că celebrările de atunci păleau comparativ cu cele de astăzi. Unele obiceiuri s-au păstrat, cum este de exemplu fixarea anumitor obiective pentru anul ce va urma. Babilonienii îşi impuneau, cel mai adesea, să înapoieze proprietarului uneltele împrumutate în anul trecut. Cele mai răspândite angajamente sunt, astăzi, pierderea kilogramelor în plus sau lăsatul de fumat.

Celebrarea Anului Nou a dăinuit de-a lungul secolelor, dar Biserica Catolică a interzis acest obicei pe motiv că avea elemente păgâne. Pe măsură ce Creştinismul s-a răspândit, obiceiurile bisericeşti s-au împletit cu elementele păgâne existente în momentul convertirii. La fel s-a întâmplat şi cu Anul Nou, care a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, devenind general recunoscută în jurul lui 1500-1600, la introducerea calendarului gregorian.

Anul Nou se sărbătoreşte, astăzi, în funcţie de regiune şi mai ales de religie. Poporul evreu sărbătoreşte Rosh Hashanah – o ocazie solemna şi sfântă în septembrie sau octombrie. Biserica ortodoxă rusă sărbătoreşte Anul Nou la14 ianuarie, în China acesta cade între 21 ianuarie şi 19 februarie, iar în Iran este sărbătorit în luna martie etc.

Anul Nou în Marea Britanie şi Irlanda

Numele anului nou scoţian este ‘Hogmanay’. În casele scoţienilor sunt arse crenguţe de ienupăr, ca să alunge germenii oricăror boli. Mâncarea scoţiană tradiţională de Anul Nou constă în prăjituri din aluat fraged, făină de ovăz, brânză, whisky şi vin, şi brioşe negre. Prima persoană care se trezeşte dimineaţa obişnuieşte sa ducă ‘Het Pint’, un soi de bere slabă, celor care încă nu s-au sculat. Ei aprind focuri ca să se descotorosească de vechiul an şi uneori aruncă în foc o figurină de paie reprezentând vechiul an. Unele familii mai păstrează obiceiul de a alunga răul întrupat într-un câine sau o pisică. De asemenea, unii scoţieni cred că dacă vei picura o picătură din sângele tău pe pământ în noaptea de Anul Nou, vei fi sănătos. Scoţienii obişnuiesc ca în prima zi din Anul Nou să deschidă Biblia, la întâmplare, apoi să arate un pasaj, în acelaşi mod. Se crede că ceea ce semnifică pasajul respectiv te va urmări tot anul.

În noaptea de Anul Nou, scoţienii alcătuiesc o horă şi cântă împreună tradiţionalul ‘Auld Lang Syne’. După ce au întâmpinat Anul Nou, toţi oamenii din gospodărie aşteaptă să vadă cine va fi prima persoană care le va trece pragul după miezul nopţii, căci aceasta arată dacă vor avea noroc sau ghinion în anul ce vine. Prima persoană ar trebui să fie un bărbat tânăr, viguros, cu păr de culoare închisă. De asemenea, el nu trebuie să vină cu mâna goală, ci cu mici daruri simbolice ca pâine, cărbune, sare, acestea fiind simboluri ale vieţii. În unele sate sunt aprinse şi rostogolite pe străzi suluri de smoală, pentru ca anul vechi să fie ars.

Festivalul irlandez (celtic) de Anul Nou este cunoscut sub numele de Samhain care înseamnă sfârşitul verii şi se sărbătoreşte la 31 octombrie. Festivalul a supravieţuit sub denumirea de Halloween. În ultimii ani, sărbătoarea de Halloween a căpătat mulţi adepţi şi la noi în ţară. Deghizarea în costume macabre şi tradiţia dovlecilor sculptaţi în formă de felinar, precum şi dulciurile împărţite copiilor au transformat-o pe aceasta într-un eveniment drag atât celor mici cât şi celor mai în vârstă.

Se pare că sărbătoarea de Halloween era strâns legată de preocupările oamenilor acelor vremuri. Calendarul lor era unul simplu şi includea doua anotimpuri: vara (sau sezonul recoltelor) şi iarna (care începea la 1 noiembrie), viaţa şi moartea, Beltane şi Samhain. Şi cum 1 noiembrie reprezenta începutul sezonului morţii, a devenit şi noaptea în care era sărbătorit zeul întunericului şi al umbrelor, Anwinn. Se credea că dacă nu se iau măsuri, spiritele pot face rău. Preoţii celţi mergeau în păduri în ajunul Anului Nou să culeagă buchete de vâsc pe care le dădeau oamenilor să-i apere de rele. De asemenea, se aprindeau focuri să alunge spiritele rele. Se mai spunea că este mai sigur să se stea acasă, pentru că bântuiau ielele în noaptea Anului Nou.
În această perioadă, celţii organizau adunări generale. Acestea erau ţinute în aer liber şi acolo se reînnoiau legile şi se înregistrau evenimente despre naşteri, morţi şi căsătorii.

Astfel se petreceau lucrurile şi în anul 43 î. Hr. când Imperiul Roman cucerea mare parte din Britania şi tradiţia romană se intersecta cu aceea celtică. Sărbătoarea de Samhain era celebrată în acelaşi timp cu Pomona, sărbătoarea latină a recoltelor. Cu timpul, acestea s-au contopit şi astfel a apărut obiceiul fructelor şi al dulciurilor dăruite copiilor şi celor nevoiaşi.

Ulterior a apărut legenda ”lanternei lui Jack”, transformată în obiceiul dovleacului scobit care a dăinuit peste ani. Aşa cum spune legenda, un bărbat pe nume Jack, beţiv notoriu, l-a păcălit pe Satana să urce într-un copac. Apoi Jack a săpat în trunchiul copacului o cruce, astfel Satana rămânând prins în copac. Jack a făcut o înţelegere cu Satana: dacă nu-l mai ispiteşte niciodată, îi promite că îl lasă să coboare din copac. După moarte, Jack nu a fost primit în Rai din cauza felului său de a trata lucrurile, dar nu a fost primit nici în Iad deoarece l-a păcălit pe Satana. În schimb, Satana i-a dat un singur tăciune care să-i lumineze drumul prin întunericul rece. El a pus tăciunele într-o rapiţă pentru a-l putea ţine aprins mai mult timp. Iniţial irlandezii foloseau rapiţa drept ‘lanterna lui Jack’. Dar când emigranţii au venit în America în secolul al XIX-lea au descoperit că dovlecii se găseau mult mai uşor decât rapiţa. Astfel, acum, ‘lanterna lui Jack’ se face dintr-un dovleac scobit, luminat de un tăciune sau de o lumânare.

În 1921, în statul Minnesota era celebrată prima sărbătoare de Halloween pe teritoriul american. În New York a început în 1923, iar în Los Angeles în 1925. După aceasta, nu a mai durat mult pâna când a devenit o sărbătoare naţională.

În Irlanda, fetele se culcă cu o ramură de ilex, de vâsc sau de iederă sub pernă ca să-şi viseze viitorul soţ. Vâscul a devenit un simbol al păcii şi bucuriei. Se spune că direcţia vântului în ziua de Anul Nou indică tendinţa politicii în noul an. Dacă bate dinspre vest este semn bun, dacă bate dinspre est, englezii sunt avantajaţi.

De Anul Nou familia se reuneşte la o cină îmbelşugată care înseamnă că vor avea hrană destulă în anul ce vine. Un alt obicei practicat în noaptea de Anul Nou era luarea unei felii mari din pâinea de Crăciun şi baterea ei în cuie pe partea exterioară a uşii sau ferestrei ca să alunge nenorocul şi să atragă fericirea.

Anul Nou peste Ocean

Dacă Sărbătoarea naşterii Domnului este întâmpinată acasă, cu familia, la o masă îmbelşugată, Anul Nou este aşteptat pe străzile oraşelor, în SUA, Canada şi unele state din America de Sud.
Toată lumea sărbătoreşte intrarea în Noul An la petreceri tradiţionale, uneori la baluri mascate când toată lume vine costumată tematic şi cu măşti (conform tradiţiei oaspeţii trebuie să îşi dea jos măştile la miezul nopţii), sau alături de mulţimea care se adună în locuri specifice, de exemplu în Times Square din New York, sau pe strada State (State Street) în Chicago. La miezul nopţii, sună clopotele şi sirenele, cerul este inundat de artificii şi toată lumea striga într-un glas ‘Happy New Year!’, se îmbrăţişează şi se sărută. Anul Nou trebuie sărbătorit cum se cuvine aşa că îi este închinat un toast şi se cântă Auld Lang Syne.

La cumpăna dintre ani, preşedintele SUA transmite în mod tradiţional Mesajul de Anul Nou, obicei preluat de majoritatea statelor lumii şi având o istorie bogată. Primul mesaj al preşedintelui de Anul Nou a fost transmis de George Washington la nu la 31 decembrie ci la 8 ianuarie 1790, la New York. În 1801, Thomas Jefferson renunţat la această practică, pe motiv că era una cu tentă monarhică. De fapt, primul preşedinte al SUA s-a inspirat din mesajul transmis de monarhii englezi la încheierea sesiunii Parlamentului. Woodrow Wilson a reluat obiceiul în 1913 şi, de atunci, doar câteva cazuri excepţionale au făcut imposibilă transmiterea de către preşedinte a ‘President’s Annual Message to Congress’. În aceste cazuri, discursul a fost scris de preşedinte şi trimis Congresului.

În 1935, Franklin D. Roosevelt a schimbat denumirea mesajului în ‘State of the Union Address’. Tot atunci, s-a schimbat data transmiterii mesajului, din decembrie în ianuarie sau februarie. Obiceiul s-a păstrat şi azi, mesajul fiind transmis în ultima zi de marţi din Ianuarie, fără să existe o reglementare scrisă în acest sens. Mesajul Preşedintelui SUA i-a inspirat pe preşedinţii multor state să îşi felicite compatrioţii, la cumpăna dintre ani.

A doua zi, americanii se duc în vizite pe la prieteni, rude şi servesc împreună masa, se uită la televizor, bucurându-se de transmisiunile de la parade, cum ar fi Tournament of Roses găzduită în Pasadena California. Parada este extraordinară, întinzându-se peste 5 mile, cu sute de participanţi, orchestre şi mai ales o celebritate care este maestru oficial de ceremonie şi regina paradei. Paradele diferă de la o regiune la alta, având diferite tematici.

Anul Nou al culturilor aimara (Bolivia) şi mapuche (Chile) este sărbătorit la mijlocul verii, la 21 iunie, prin ritualuri ancestrale de slăvire a divinităţilor.
Cultura tiwanakota, (Machaq Mara’, în limba aimara) în acelaşi timp cu solstiţiul de iarnă din emisfera sudică, mulţumeşte divinităţilor Pachamama (Mama Pământ) şi Tata Inti (Tatăl Soare) pentru roadele apropiatei recolte. Ţăranii din regiune închid drumul care conduce la templul din Tiwanaku şi îl deschid cu câteva ore înainte de răsăritul soarelui, ceea ce reduce numărul turiştilor la Puerta del Sol (Poarta soarelui), unde se primesc primele raze ale soarelui în mod simbolic. Mai mulţi ‘amautas’ (preoţi) şi ‘yatiris’ (ghicitori), însoţiţi de grupuri muzicale, mulţumesc pentru recolta din anul care a trecut. În localitatea Apana, situată la circa 25 kilometri de La Paz, în apropierea vârfului înzăpezit Illimani, de 6.459 metri înălţime, autorităţile locale însoţesc o sută de turişti la o ceremonie similară. Cu o oră înainte de răsăritul soarelui, opt ‘amautas’ împlinesc ritualul în faţa unei mese cu ofrande (dulciuri, coca, figuri de oameni şi de animale), care sunt arse. Se dansează pe ritmuri tradiţionale regionale şi sunt aprinse focuri.
În regiunea Araucania, membrii comunităţii mapuche se scaldă în apele reci pentru a-şi purifica trupul şi sufletul, ritual ce durează câteva zile până la 24 iunie, Ziua naţională a popoarelor indigene.

Alte tradiţii internaţionale de întâmpinare a Anului Nou

În noaptea Anului Nou, romanii aveau obiceiul de a-şi dărui unii altora crenguţe de laur, nuci aurite ori monede imprimate cu chipul zeului Ianus, cel cu două feţe, patronul lunii ianuarie. Zeu al porţilor şi uşilor, Ianus Bifrons era cât se poate de potrivit pentru această ocazie, una dintre feţe privind spre viitor, Anul Nou, iar cealaltă spre trecut.
Ianus, unul dintre cei mai respectaţi zei ai panteonului roman, fără corespondent în mitologia greacă, era invocat la începutul fiecărei zile, fiind numit uneori şi Portarul Cerului, iar efigia sa dublă era uneori folosită ca reprezentare a tranziţiei de la primitivism la civilizaţie.
În Africa de Sud, de Anul Nou se trag clopotele bisericilor şi se pot auzi chiar şi focuri de armă. Pentru cei din provincia Cape, primele două zile ale anului sunt petrecute într-o atmosferă de carnaval, unde oamenii se îmbracă în costume colorate şi dansează pe străzi, în sunetul tobelor.
În SUA, se crede că fasolea cu boabe negre aduce noroc.

La Moscova, locul cel mai aglomerat de Anul Nou (Noivi God) este Piaţa Roşie, unde cerul se inundă la 12 noaptea de artificii şi de dopuri de sticle de şampanie.
Cei adunaţi acolo sunt puşi la curent cu mişcările acelor ceasornicului Saviour. Între timp, petrec cu Ded Moroz (variantă a lui Moş Crăciun sau mai degrabă Moş Gerilă) care călătoreşte însoţit de ‘Snegurocika’ – fetiţa de zăpadă. Ded Moroz poartă o mantie lungă, nu neapărat roşie, ale cărei margini sunt brodate cu motive populare ruseşti

Sărbătoarea Anului Nou în Panama te face să-ţi astupi urechile. La miezul nopţii, toţi panamanezii fac un zgomot uriaş. Locuitorii se întrec în strigăte, iar fiecare bate unde şi în ce nimereşte. Ajutorul principal al zgomotului sunt claxoanele automobilelor. A doua zi, nebunia continuă, iar trecătorii sunt udaţi.

Anul Nou în Europa

În Elveţia, se sărbătoreşte vechiul An Nou pe 13 ianuarie, după calendarul iulian. Oamenii merg pe străzi costumaţi în spirite bune şi rele.
În Olanda, oamenii ard brazii de Crăciun pe străzi şi lansează artificii când se schimbă anul, ca un mod de a alunga spiritele rele ale vechiului an.

În Polonia, Anul Nou este cunoscut ca ‘Noaptea Sfântului Vasile’ (‘Sylvester’). Acest nume provine din legendele despre Papa Sylvester. Se spune că acesta a întemniţat un dragon pe nume Leviathan, care se presupunea că va putea scăpa numai în prima zi a anului 1000, va mânca tot Pământul şi toţi oamenii şi va incendia cerurile. În prima zi a anului, faptul că lumea nu s-a sfârşit, a fost considerat un motiv de bucurie şi de atunci se numeşte Noaptea Sfântului Vasile.
Portughezii şi spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri dintr-un ciorchine când bate ceasul ora 12, în Noaptea de Anul Nou. Aceasta se face pentru a asigura 12 luni fericite în noul an.

Manifestările de Anul Nou în ţările scandinave au loc în ianuarie şi sunt legate de vechile festivităţi de iarnă ale vikingilor. Aceştia obişnuiau să invoce timpul şi lumina pentru a încuraja întoarcerea soarelui.

Sursa: moldova.org