MOLDOVENII.MD

Istoria așezării Sceastlivoe, partea a treia – După zece ani …

Relatarea mea despre istoria creării așezării Sceastlivoe s-a întrerupt pentru aproape zece ani. Relatarea s-a întrerupt, însă istoria s-a dezvoltat furtunos, încîat acum nu știu cu ce să încep …

Este, în primul rînd, o istorie despre Dragoste, despre Vise. Uneori despre durere și greșeli. Istoria, care precum am relatat anterior, s-a născut dintr-un vis luminos și care de acum încolo, sunt absolut convins, se va dezvolta veșnic. Iar aceasta înseamnă că este o istorie în care erorile se transformă în înțelepciune, iar realizările în forță.

Au trecut zece ani… Ce s-a schimbat de atunci? Noi am devenit mai maturi, copiii noștri au crescut, devenind un sprijin pentru o nouă dimensiune, vie, luminoasă. Probabil, am devenit mai încrezători, mai naivi, ca înainte. Am devenit mai fermi, fără compromis. Însă, totuși, a rămas cel mai valoros din toate - Visul nostru. El crește, în pofida tuturor greutăților. Înflorește prin livezi, continuă să trăiască în copiii noștri.

Relatarea anterioară s-a încheiat cu ideea că am creat un colectiv la care nici nu am visat! Și nu sunt doar cuvinte patetice de laudă, dar e minimul ce putem spune despre aceste colectiv. Cum s-ar zice, măreția se vede de la distanță. Iată că la o distanță de 10 ani, pot vorbi despre aceasta cu încredere absolută.

În prezent, acel colectiv nu mai există. La fel ca și regrete în privința lui. Noi l-am depășit. Nu mai suntem o comunitate, suntem o societate. Și, precum se întîmplă deseori într-o societate, interesele noastre și viziunile, atît asupra vieții, cît și asupra participării la proiectul Sceastlivoe sunt diferite.

Totul a început atunci cînd după un șir de realizări, nu se mai întrezărea perspectiva îndepărtată a relațiilor noastre. Se crea infrastructura teritoriului utilizat în comun. Aici au apărut o căsuță, un iaz, o fîntînă, un teren sportiv, un serai etc., într-un cuvînt, toate cele necesare pentru viață și timpul liber. Noi am instituit un buget, a cărui sarcină era să asigure necesitățile gospodăriei colective, inclusiv pînă la produsele alimentare. De menționat că o asemenea abordare ne-a asigurat viață activă pe teritoriu: paza, serate, sărbători etc.

Acest lucru era important, ținînd cont de faptul că colectivul era format din oameni tineri, care nu aveau nimic la suflet decît un Vis. De aceea, programul cultural era intens. Cluburi, serate, Vece, Școala etc. Erau atît de multe evenimente, încît trebuia să alegem la care ne ducem și la care renunțăm, pentru a reuși cu treburile personale.

Fiecare seară era condimentată cu căldura rugurilor cu chitară, cu discuțiile de suflet, jocuri, sărbători – toate acestea erau un sprijin moral pentru noi, în calea ce urma să o parcurgem..

Desigur, multe se făceau cu forțele celor mai dedicați, dar erau și din cei care huzureau pe baza realizărilor comune. Însă acest lucru nu era atît de important în perspectivă scurtă, deoarece sarcina noastră de bază era să asigurăm viața așezării în orice formă a ei.

Noi creșteam ca colectiv și ca personalități. Învățam să soluționăm problemele personale și cele colective. Pentru rezolvarea problemelor comune am instituit o tradiție – VECE, care a devenit organul nostru administrativ al proiectului. Esența consta în faptul ca fiecare participant să poată soluționa probleme strategice. Decizia era adoptată prin consens. Aceasta a constituit nu doar motivul de creștere, dar și a schimbat calitativ relațiile în colectiv și personalitățile participante. Mulți, probabil, au participat pentru prima dată la procesul decizional, ce ținea de problemele organizatorice.

Acest fapt ne-a permis să înțelegem sarcinile cotidiene. Vece a devenit pentru noi nu atît un organ administrativ, cît o școală a vieții, ce ne educa cultura sentimentelor și nivelul de conștientizare a poziției noastre de viață.

La aceste adunări noi deseori ne confruntam cu neînțelegerea principiilor și esenței problemelor pe care încercam să le soluționăm. Și în loc să adoptăm eficient hotărîri, trebuia să ne ocupăm de lecții de economie și cele mai simple tehnologii. Vece avea loc în fiecare duminică, iar sîmbătă noi am decis să organizăm o școală serală, la care noi ne cufundam în diferite domenii, acumulînd cunoștințe.

Astfel, de exemplu, cîțiva artiști ne-au descris metoda Stanislavski și aplicarea ei în viață, iar un tînăr, care a absolvit recent facultatea economică, ne familiariza cu lumea de pe Wall Street etc. Acest fapt ne-a permis că elaborăm un nivel general al perceperii lumii, în care trăim, și să nu pierdem timpul la Vece cu lecțiile, dar să soluționăm problemele proiectului.

În fiecare miercuri, organizam ședințele clubului la Chișinău, care inițial era un club de lectură a cărților lui V. Megre, iar ulterior s-a transformat într-o reprezentanță a așezării Sceastlivoe la Chișinău. Noi atunci glumeam că acesta e consulatul Dimensiunii Vii în lumea sistemică. Acolo făceam cunoștință cu adepții ideilor noastre. Mulți doreau să vadă cum trăim pe moșiile noastre. Am decis să creăm o sărbătoare de week-end „În lumea basmelor”. Esența era simplă: am convenit să lăsăm la o parte toate grijile noastre casnice și să acordăm atenție oaspeților, ne jucăm, comunicăm, cîntăm, ne plimbăm – ne odihnim împreună. Era fain și vesel.

De ce „era”? De ce nu a continuat? Eu tot mă întreb, iar răspunsul îl văd oarecum abstract – totul constă în ”Antirațiune” – există o asemenea noțiune, introdusă de Anastasia în lexicul și viziunea noastră. Este un fenomen foarte interesant ce merită a fi studiat atent și nu trebuie în nici un caz să vă speriați de manifestarea lui sau pe existența lui. E atît de interesant, ca și toate în lumea noastră, dar numai atunci cînd nu este negat, ci pur și simplu este privit. Or, noi nu negăm noaptea sau iarna, sau somnul – toate sunt parte a conceptului comun. La fel și Antirațiunea, ea pur și simplu există. și de aceea spun „era”.

Lumea e una și toată inerția ei a fost determinată de evoluția civilizației. În ea există virusul Antirațiunii, manifestare ce nu are nimic în comun cu logica și rațiunea, o conștiință, generată de frică, durere, mîndrie etc. Una și aceeași persoană poate fi curajoasă, iar peste un minut – meschin și controversat. De toate acestea trebuie să ținem cont , dar nu pur și simplu să dorim ca toate acestea să lipsească. Însă pentru fiecare caz separat acesta conține diferite manifestări.

Pentru asta noi am luat această cale, pentru a oferi sens tuturor, a prinde la minte, a deveni mai puri, transparenți pentru Anti-rațiune. Cu aceasta trăim în mare parte. Iar încet- încet, calea noastră e multidimensională, fapt despre care vă voi povesti în relatarea următoare.

Sursa