La Londra a apărut primul magazin fără plastic
La Londra s-a deschis prima piaţă, unde lipseşte plasticul. Cu desevîrşire! Acolo nu sunt nici pungi din polietilenă şi containere din plastic, nici veselă de unică folosinţă, nici folie alimentară …
Mulţi locuitori ai Europei moderne tind să utilizeze cît mai puţin plastic – ei nu sunt indiferenţi faţă de problemele ecologice şi se străduiesc să reducă efectul negativ al plasticului asupra planetei. Aceştia refuză pungile din plastic din supermarketuri şi folosesc genţi din pînză, nu cumpără produse ce conţin plastic şi nu folosesc vesela de unică folosinţă. Pentru ei contează că plasticul se va dezintegra sute de ani, iar ideea de îngrijire a planetei o pun mai sus de interesele lor, mai exact – unul dintre interesele de bază ale lor a devenit sprijinul ecologiei.
În prezent, o familie din Marea Britanie aruncă în fiecare lună produse alimentare în valoare medie de 60 de lire sterline. În total, ţara aruncă anual 10 milioane de tone de alimente, 61% dinte care ar putea fi economisite, iar o altă parte – procesată! Dar multe produse le aruncăm împreună cu ambalajul din plastic.
Britanicii deja au început să înţeleagă importanţa procesării deşeurilor – în sudul oraşului Hackney, felinarele de pe străzi sunt înfrumuseţate cu nişte indicatori verzi, ce îndeamnă locuitorii să-şi recicleze deşeurile cu şansa de a cîştiga 100 de lire sterline. Ideea procesării este promovată activ de către autorităţi. Aici, recent a fost deschis un mahazin fără plastic. Este un magazin de mărfuri, care pot fi folosite şi procesate, fără a crea deşeuri – magazinul lui Ingrid Caldironi. În total, sunt prezentate peste 300 de denumiri de mărfuri – produse alimentare şi mărfuri de uz frecvent – perii de dinţi din bambus, hîrtie igienică şi chiar hrană pentru cîini.
Aici sunt comercializate produse fără branduri, produse de întreprinderi sociale, cooperative, ferme şi alte întreprinderi locale. Torturile vin de la Luminary Bakery, care asigură femeile din grupul de risc cu studii şi locuri de muncă – acestea sunt procurate de cei care susţin ideea afacerilor sociale.
În magazin se vînd şi condimente, crupe, paste, linte, hrişcă, năut şi alte produse uscate. Produse care, în opinia lui Calderoni, practic e imposibil să fie cumpărate fără ambalaj din plastic. Aici însă nu sunt pungi din plastic – fiecare cumpărător îşi aduce vase din sticlă sau genţi şi îşi cîntăresc ceea ce-şi doresc.
În prezent, magazinele, într-adevăr sunt indiferente faţă de problema deşeurilor, dar trebuie să menţionăm că supermarketurile mari produc doar 1% din deşeurile alimentare. În 2016, reţeaua Saubsburyes s-a angajat să cheltuiască 1 milion de lire sterline pentru reducerea deşeurile de producere şi a lansat campania „Mai puţine deşeuri, mai multe economii, menită să reducă deşeurile alimentare cu 50%. Totodată, Morrisons şi Waitrose şi-au luat angajamentul să vîndă aşa-zisele „legume deformate, la preţ redus, care anterior ajungeau direct la gunoi, fiind ambalate în prealabil în plastic … În lulie curent, magazinul Marks and Spencer a redus cantitate de plastic, folosit la ambalarea mărfurilor – în prezenz, pachetele din plastic ale magazinului conţin cu 20 la sută mai puţin plastic, ele au devenit mai subţiri.
Deşi unele supermarketuri încep să introducă schimbări, în toată ţara sunt o mulţime de magazine, iar asta înseamnă că Marea Britanie mai are mult pînă la reducerea volumului deşeurilor alimentare şi a ambalajului din plastic. Din păcate, magazinul lui Ingrid este deocamdată singurul magazin universal fără plastic din Londra, iar pentru oraş atît de mare un magazin e prea puţin. Dar totuşi, e un pas înainte spre schimbarea situaţiei şi faptul că el a fost făcut, ne face să credem că lucrurile se vor schimba în bine.