MOLDOVENII.MD

Lăcașe ale sufletelor: noua teorie cultică a dolmenelor și criticile aduse

În ultimii ani, în jurul dolmenelor din Caucazul de Nord a apărut o nouă direcție interpretativă, care a atras atenția atât a cercetătorilor, cât și a publicului larg. Este vorba despre teoria formulată în 2024, conform căreia dolmenele nu au fost camere funerare, ci structuri cultice ce serveau drept „lăcașe ale sufletelor” strămoșilor. Această viziune, situată la intersecția dintre arheologie, etnografie și analiza mitologică, a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte recente.

Teoria pornește de la observația că multe dolmene nu conțin urme de înmormântări corespunzătoare structurii lor. Camerele interioare sunt adesea goale sau umplute cu obiecte aparținând unor epoci mult mai târzii, ceea ce indică o utilizare îndelungată și în mai multe straturi istorice. În plus, pe pereții unor dolmene apar simboluri — cercuri, spirale, linii intersectate — care nu se încadrează în tiparele funerare obișnuite, dar pot sugera o funcție ritualică.

Autorii noii concepții subliniază că, în mitologiile mai multor popoare caucaziene, există ideea „caselor spiritelor” — locuri unde sufletele strămoșilor se află în apropierea celor vii. În această interpretare, dolmenele ar fi fost puncte de legătură între lumi, locuri în care memoria și identitatea comunitară erau ancorate prin arhitectură simbolică. Această perspectivă oferă o nouă înțelegere asupra rigurozității constructive a dolmenelor și asupra poziționării lor în peisaj.

Totuși, teoria a stârnit și critici. Arheologii academici atrag atenția că interpretările bazate pe analogii etnografice necesită prudență. Simbolurile de pe dolmene pot avea semnificații diverse, iar asocierea lor directă cu noțiuni despre suflet este riscantă în absența unor dovezi clare. De asemenea, lipsa înmormântărilor nu implică neapărat o funcție cultică — în unele regiuni, megaliții au fost utilizați ca monumente sau repere, fără legătură cu practicile funerare.

Cu toate acestea, discuția generată de noua teorie s-a dovedit fertilă. Ea a lărgit spectrul abordărilor în studiul dolmenelor, a adus interdisciplinaritate și a stimulat reanalizarea rolului megaliților în cultura antică a Caucazului. Argumentele științifice, criticile și susținerile contribuie toate la un dialog care îmbogățește cercetarea actuală.

Astăzi, teoria „lăcașelor sufletelor” nu se prezintă drept explicație definitivă, însă reprezintă un element important în căutarea unor modele noi de interpretare. Ea permite perceperea dolmenelor nu doar ca structuri arhitecturale, ci ca elemente ale unui spațiu cultural unde concepțiile despre lume și memorie puteau dobândi formă materială.