Lacurile din sudul Moldovei

Majoritatea lacurilor naturale mari se află la sudul Republicii Moldova ‒ 5 dintre cele mai mari lacuri se află în lunca inundabilă a Prutului din raionul Cahul.

Trebuie să menţionăm, că pe aproape întreaga luncă inundabilă a Prutului începînd cu raionul Glodeni şi pînă în raionul Cahul, dar mai ales începînd cu raionul Leova şi mai jos, lunca prezintă o făşie inundată, lăţimea căreia depinde de gradul de revărsare a rîului Prut în diferite anotimpuri.

Acest lucru se explică, în primul rînd, prin relieful localităţii, adică a caracterului său de cîmpie dar şi ale ieşirilor dese a rîului Prut din matca sa, care depind atît de topirea zăpezilor din Carpaţi primăvara, de unde izvorăşte Prutul, cît şi de cantitatea precipitaţiilor căzute în ani diferiţi.

Graţie acestui fapt lunca inundabilă a Prutului, în deosebi pe cursul său inferior, este deosebit de bogată în vegetaţie şi se deosebeşte prin diversitatea lumii animale, întîi de toate a păsărilor, dar şi a rozătoarelor înotătoare şi a peştilor.

Anume din aceste considerente pe cursul inferior al Prutului a fost creată rezervaţia naturală Prutul de Jos, din care face parte şi unul dintre cele mai mari lacuri din Republica Moldova ‒ Beleu şi o parte a luncii inundabile a rîului.

Spre marele nostru regret, starea acestei rezervaţii lasă mult de dorit, acest lucru datorîndu-se mai multor factori, în primul rînd, în urma expediţiilor de cercetare a zăcămintelor de petrol şi gaze din anii ’90 ai secolului al XX-lea, dar şi a Căii Ferate Giurgiuleşti-Cahul, construită pe digul, care trece pe fundul lacului.

Ca rezultat echilibrul ecologic dintre lac şi rîul Prut a avut de suferit, multe dintre canalele, prin care lacul era alimentat cu apele Prutului au fost acoperite. Trebuie să spunem, că toate lacurile din lunca inundabilă a Prutului au o legătură strînsă cu rîul printr-o mulţime de canale naturale, care în ultimii zeci de ani s-au înnămolit sau au dispărut cu desăvîrşire.

În cele din urmă, ne-am pomenit astăzi, că toate cele 5 lacuri mari din lunca Prutului au început să sece şi să se transforme în lacuri saline, s-a micşorat suprafaţa şi adîncimea lor. Astfel lacul Manta încă la mijlocul secolului al XX-lea atingea pe alocuri adîncimea de 8-10 m, iar în prezent adîncimea sa nu depăşeşte 2 metri şi mai rea este situaţia în care s-a pomenit lacul Beleu, adîncimea căruia rar depăşeşte 1 m, iar suprafaţa totală a oglinzii apei este în continuă scădere.

Trebuie să mai menţionăm, că apa lacurilor şi rîurilor de la sud este puternic mineralizată din cauza secării, ajungînd chiar pînă la 7 g per litru. Pentru comparaţie, în rîurile şi lacurile din nordul Moldovei acest indice nu depăşeşte 1-2 g per litru. Acesta este motivul pentru care apa rîurilor şi lacurilor din sud a devenit inutilizabilă pentru irigare şi alimentarea cu apă. Din acelaşi motiv s-au redus brusc rezervele de peşte ale acestor lacuri, fapt care se răsfrînge asupra locuitorilor satelor din apropiere, pentru care pescuitul constituia principala sursă de venit.