ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Ministrul Mediului afirmă că gunoiştea de la Ţînţăreni este cea mai performantă din Moldova şi poate activa




 

 

Gunoiștea de la Țînțăreni, raionul Anenii Noi, a fost închisă din cauza implicărilor politice, capacitatea acesteia nefiind exploatată nici pe jumătate, afirmă ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru.

 

Ministrul a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că groapa de la Ţînţăreni este cea mai performantă gunoiște din Moldova și nu aduce risc pentru oameni. În acest context, el a precizat că la gunoiștea construită în 1984, cu capacitatea de 44 de milioane de metri cubi, au fost depozitate doar circa 20 de milioane de metri cubi de deşeuri.

„Acum, dacă verificăm, la Țînțăreni au apărut vreo două-trei gunoiști neautorizate, în timp ce groapa a fost utilizată doar pe jumătate”, a specificat Gheorghe Șalaru.

Mai mult, potrivit ministrului, la etapa actuală, în Republica Moldova există circa 1900 de gunoiști, dintre care doar 15 au avizele necesare pentru desfășurarea activității.

Ministrul susține că pentru redresarea situației în domeniu există mai multe strategii și proiecte care urmează a fi implementate.

La rîndul său, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, Alecu Reniță, a menționat că pentru a ține situația sub control în ceea ce ține de gestionarea deșeurilor, precum și prevenirea poluării mediului ambiant, este necesară o strînsă cooperare între autorități, mediul științific și societatea civilă.

 

 

Sursa: noi.md

 

ABONAȚI-VĂ
Luni, 17 septembrie 2012 9:31
Vizualizări: 4522

Citiţi de asemenea

Pe teritoriul parcului ecologic VioPark, pe un cîmp de 100 de hectare, se cultivă cu succes secară primară – un soi unic...
12
Dacă Sumerul poate fi numit civilizația ordinii, atunci Egiptul Antic ne deschide un cosmos complet diferit. Aici, în ce...
57
Pe rețelele sociale au apărut imagini îngrijorătoare, filmate pe malul Nistrului, în zona satelor Cocieri și Molovata. ...
105
Un control neanunâat desfășurat la Rezervația Naturală „Pădurea Domnească” a scos la iveală nereguli în administrarea lu...
159