Munca nu e o muncă

În societatea modernă sînt prezentate două stări extreme ale omului: rutina zilnică de muncă și extazul de creație. Totodată, prima stare este caracteristică majorității oamenilor și asta e o normă. Iar starea creativă este la modă, dar rămîne la nivelul unei norme dorite, către care oamenii tind. Tind, și ce? Ce se întîmplă mai departe?

Doar două stări, nu vă pare straniu? Unde acel spectru de variații fine, ce se înșiră între aceste două norme? Este ca binele și răul în sare pură. Două categorii, ce se întîlnesc doar în filme și în literatură. Iar în viață sînt ocupații, muncă și serviciu, hobby, care aduc rezultate.

Verificați-vă – faceți uns scurt text- comparație. Închipuiți-vă copil sau adolescent, care încă nu este limitat de stereotipuri ale comportamentului social. Așadar, încercați să-l impuneți pe acest copil să nu facă nimic un timp îndelungat. Absolut nimic. Va fi o adevărată tortură pentru el. cel mai probabil, vă veți confrunta cu o neînțelegere profundă adolescentului sau copilului cu această situație, unde el trebui pur și simplu să se odihnească. El vrea să facă ceva sau să se joace, să studieze și să afle lumea prin acțiuni. Acționînd asupra lumii, cineva cu ciocanul de lipit, cineva prin texte, iar cineva prin gestionarea corporației sau a țării, noi o schimbăm și ne schimbăm și noi. Imediat ce s-a trezit și deschide ochii, tînărul (tînăr și în suflet și în corp), cu pasiunea unui pionier se grăbește să se includă în procesul de muncă, dedicîndu-se complet acestuia. El își elaborează ideile, se grăbește să le realizeze cît mai repede și în volum maxim, pentru ca proiectul său să aducă și rezultate pe măsura potrivită. Oamenii, în general, au un interes de a face ceva. După natura lor, oamenii sînt predispuși la muncă și acțiune la fel de puternic ca și la instinctele primare. La fel, nimeni nu este impus să-și lucreze corpul, să facă gimnastică sau yoga. Este un act al interesului personal în propria dezvoltare.

Deci, v-ați închipuit aceste două stări, întregul spectru al implicării? Dacă nu, atunci, cel mai probabil, vă impuneți, sub influența sistemului să faceți ceea ce nu vă place. Sau vă puteți ocupa cu ceea ce vă place, dar într-un regim prea complicat. Prea repede sau prea lent. Or, încetineala și formalitatea de asemenea se întîlnesc, mai ales în relații corporative. Uneori, în relațiile corporative, omul se poate realiza foarte intens, și invers, este frînat – stai acolo și nu scoate capul. Și omul percepe acest ritm de muncă ca o suferință. Ca o ironie a abordării rezultatelor, stabilite, fixate și declarate în conformitate cu scopurile comune ale colectivelor. Drept exemplu unei asemenea ironii ne putem aminti lecțiile de informatică în școală fără calculatoare, sau mai tîrziu, lucrul în oficiu la crearea unui site pe internet, fără a avea internet. Sînt multe exemple de acest fel, unde sîntem ținuți contrar destinației, ci cum se reușește, doar să fim pe loc, la momentul potrivit.

Problemele muncii

Problemele fundamentale ale muncii se rezumă la înstrăinarea, generată de muncă și această înstrăinare este nu doar o consecință psihologică, socială sau economică. Această înstrăinare a omului de procesul muncii, în primul rînd, și drept consecință, de rezultatele muncii, și în cele din urmă de sine însuși în procesul de muncă. De stările și eforturile sale, de investițiile creative și energetice în activitate. Indiferența omului față muncă este înlocuită cu interesul într-o activitate de promovare în carieră, în salariu, onorarii, în echipament și birotică, adică în ceea ce determină mediul social concurențial al omului modern. Dacă nu lansați din start minciuna și substituirea noțiunilor în procesul de muncă, nu pierdeți linia fermă a conștientizării întregului proces de transformare a eforturilor în produs final sau serviciu, atunci puteți stabili relații armonioase cu munca.

Anna Kunț