ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Nasterea la domiciliu ia amploare in Romania!




Citeste povestea Andreei care a ales sa nasca acasa.

Atunci cand am ales sa-mi fac publica povestea celor doua nasteri la domiciliu m-am luptat ca sa evit tabloidizarea pentru ca am vrut sa fiu luata in serios si sa semnalez un fapt grav in Romania: lipsa optiunii de nastere la domiciliu asistata de un cadru medical. Aceasta practica este un drept fundamental al femeilor din majoritatea tarilor civilizate unde statul a creat un cadru legal clar cu protocoale medicale bine stabilite care asigura conditii de siguranta atat gravidelor care opteaza pentru nasterea la domiciliu cat si copiilor lor. Este firesc ca unele femei sa opteze sa nasca la domiciliu si este normal ca statul sa le asigure asistenta medicala de specialitate la domciliu tocmai pentru a le asigura conditiile necesare de siguranta.

In iulie 2010 cand am mi-am facut publica povestea am stiut ca nu sunt decat prima femeie din Romania care AM ALES voluntar nasterea la domiciliu si ca vor urma multe altele care isi vor dori sa isi aduca copiii pe lume in confortul si in intimitatea propriului camin. Andreea V. este una dintre aceste romance care, avand experienta unei nasteri intr-o maternitate privata de prestigiu din Capitala, la mijlocul lunii trecute a ALES sa nasca al doilea copil acasa alaturi de sotul si de primul sau copil. M-a contactat si mi-a impartasit povestea ei atunci cand sistemul a refuzat, asa cum imi refuzase si mie acum 3 ani, sa-i inregistreze copilasul nascut acasa.

In momentul in care am putut sa o ajut pe Andreea sa obtina inregistrarea copilului si sa plece linistita si fericita acasa ca sa se bucure de el, AM STIUT ca eforturile mele, ale Vaniei Limban si ale Asociatiei 'Mame pentru Mame' in aceasta directie nu au fost in van dar in acelasi timp, am realizat ca este mai necesar si mai urgent decat oricand sa solicitam ferm ca statul roman sa elaboreze normele necesare pentru ca romancele sa poata beneficia de prezenta unui cadru medical pentru nasterea la domiciliu. Chiar daca priveste practica nasterii la domciliu ca fiind una riscanta. Statul roman trebuie sa inteleaga ca vor fi din ce in ce mai multe romance care vor naste la domiciliu cu sau fara asistenta unui cadru medical asa ca este obligat sa le dea posibilitatea acestora de a avea langa ele o moasa autorizata care sa urmareasca si sa asiste nasterea, tocmai pentru a scadea riscul aparitiei sau agravarii unor complicatii.

Cititi povestea Andreei si fiti convinsi ca practica nasterii la domiciliu va lua amploare in anul 2011. Mentionez ca Andreea a dorit sa-si pastreze anonimatul deoarece nu doreste sa fie agasata de presa in aceasta perioada in care nu vrea altceva decat sa se bucure de fiul ei nou-nascut. Ii intelegem si respectam dorinta.

 

Povestea Andreei, mama care a nascut primul copil intr-o maternitate privata de prestigiu si cel de-al doilea la domiciliu.

 

Cum am luat decizia de a naste acasa

Prima idee despre posibilitatea de a naste acasa am primit-o dintr-o carte pe care o citeam in prima sarcina, si anume un ghid al sarcinii si al nasterii, care enumera printre optiunile nasterii si pe aceea de a naste acasa cu o moasa specializata. Mi s-a parut o alternativa extraordinara la ceea ce ofera sistemul medical din Romania si banuiam cu regret ca la noi nu e posibil asa ceva, decat poate in vreun sat de munte unde nu are acces usor o ambulanta. In aceasta carte am mai citit despre cat de nefavorabila este pentru nastere pozitia in decubit dorsal (adica culcat pe spate), intrucat se opune gravitatiei si afecteaza circulatia sangelui catre copil. Faptul ca in maternitati se impune gravidelor aceasta pozitie mi se parea inexplicabil la inceput, apoi - cand am aflat ca este aleasa numai pentru confortul medicului care asista nasterea - mi s-a parut incredibil. Ghidul mai explica si inutilitatea epiziotomiei, deoarece o ruptura "naturala" - in caz ca apare - se vindeca mai usor si mai bine...

Fiind la prima nastere si neavand alte informatii la vremea respectiva (mai ales informatii despre ce NU as vrea sa mi se intample la nasterea in spital), am ales totusi sa merg pe mana sistemului si sa accept pozitia gandacului neajutorat si epiziotomia de rutina, mai ales ca m-am asigurat ca voi avea una dintre cele mai bune premise pentru o nastere cu final fericit si netraumatizant: nasterea intr-o maternitate privata. Mi-am zis ca pana la urma medicii trebuie sa stie cel mai bine ce e de facut... Totusi, am fost uimita cand, imediat dupa internare, m-am trezit cu perfuzie in brat: glucoza si calmante intitial (desi nu cerusem calmarea durerilor, care erau departe de a fi insuportabile), apoi oxitocina pentru intensificarea contractiilor (care erau "puternice, dar nu indeajuns de eficiente", probabil din cauza analgezicului administrat). Apoi am avut parte si de celelalte tratamente standard: oxigen artificial, ruperea artificiala a membranelor, epiziotomie, clamparea precoce a cordonului ombilical al nou-nascutului. Un lucru pe care nu l-am inteles pe moment si pe care l-am resimtit ca pe o mare neimplinire mai tarziu, cand am avut timp sa reflectez, a fost montarea unui "cearceaf" imediat inainte de expulzie, care imi acoperea in totalitate privelistea de la brau in jos, astfel ca nu am putut sa-mi vad copilul nascandu-se.

Bebelusul mi-a fost dat la cateva minute dupa nastere, "impachetat" ca la carte, si l-am putut tine pe piept atat cat sa-i dau un pupic pe frunte. Apoi m-a contrariat faptul ca, desi functionau pe sistem rooming-in, noaptea se ocupau ei de nou-nascuti in salonul dedicat acestora, sub pretext ca mamele trebuie sa se odihneasca, "doar vor avea timp o viata intreaga sa nu doarma din cauza copilului". Bineinteles, in timpul cat statea in grija lor, copilul era hranit cu biberon, lucru care de asemenea m-a deranjat, mai ales ca s-a dovedit ulterior ca piticul meu era alergic la laptele de vaca, dar scuza lor a fost: "e mare, trebuie sa manance!".

Insa cea mai mare nemultumire am avut-o in lunile de dupa nastere, cand m-am confruntat vreme de cateva luni cu efectele adverse ale Mialginului administrat intravenos in travaliu, efecte despre care nu ma prevenise nimeni: ameteli, incetosarea vederii pentru cateva secunde, confuzie mentala (de exemplu nu ma puteam concentra la ceea ce imi explica cineva sau uitam complet ca facusem o vizita cuiva cu o saptamana inainte - si toate la mai bine de doua luni de la nastere, deci nu mai puteau fi puse pe seama oboselii). Initial nu intelegeam de ce am aceste reactii, pentru ca nasterea nu ma socase cu nimic, iar conform declaratiei medicului ginecolog nu sufeream nici de anemie, dar am inceput sa caut prospectele medicamentelor care imi fusesera administrate la nastere si asa am aflat ce le provocase.

In concluzie, desi experienta primei nasteri in maternitatea privata a fost in general o experienta placuta datorita profesionismului si a atitudinii foarte prietenoase a intregului personal medical, pot spune ca m-a si dezamagit atat din cauza interventiilor medicale administrate de rutina tuturor mamelor si bebelusilor, indiferent daca acestea sunt necesare sau nu, cat si pentru ca nimeni nu isi da silinta sa explice pe indelete mamei care sunt beneficiile reale, dar mai ales riscurile oricarei manevre obstetricale.

Pe fundalul acestor impresii s-a intamplat sa vad un film revelator: "The business of being born", care mi-a aratat o alta fata posibila a experientei nasterii, una plina de atentie si afectiune pentru mama si copilul nou-nascut si mai aproape de naturalul care ar trebui sa caracterizeze orice nastere. Avantajele nasterii acasa cu o moasa care a urmarit sarcina si cu care mama a stabilit o legatura bazata pe incredere, respect si chiar afectiune mi-au parut incontestabile.

Astfel, cand am aflat ca urmeaza sa avem un alt copil, am inceput sa cochetez cu ideea nasterii acasa, desi la acel moment nu-mi imaginam nici un detaliu al unei asemenea practici. Vizitand forumuri pe internet despre nastere, pe teme ca necesitatea sau inutilitatea interventiilor medicale la nastere sau nasterea la domiciliu asistata, am aflat din experientele povestite ale altora ca in Romania nu pot gasi o moasa profesionista care sa-mi urmareasca sarcina si sa ma ajute la nastere, desi exista nenumarate femei care nasc acasa singure in judete de munte unde ambulanta nu poate ajunge la timp.

Asa a inceput odiseea cautarilor mele despre nasterea neasistata. Mi-am dat seama repede ca cele mai multe si mai utile informatii despre subiect le puteam gasi pe site-uri in engleza si astfel am dat peste bloguri ale unor femei din strainatate care m-au inspirat enorm: Laura Shanley, Carla Hartley, Gloria Lemay etc. Am citit si vizionat nenumarate povestiri si inregistrari despre nasteri acasa sau neasistate, am citit toate articolele pe care le-am putut gasi despre avantajele sau riscurile acestui tip de nastere... M-am bucurat foarte mult cand am aflat povestea Anei Maita, mi-a parut o revelatie, mai ales ca elucida misterul obtinerii actelor pentru copilul nascut acasa in Romania. Aveam naivitatea de a crede ca nimeni nu s-ar mai mira sa auda ca am nascut acasa dupa ce toti au aflat de cazul ei. Din fericire am avut insa inspiratia de a nu discuta cu nimeni - in afara de sotul meu - despre intentiile mele despre nastere, fiindca am realizat ca pentru a reusi orice in viata trebuie ca mai intai sa te poti detasa de parerile celorlalti, ca sa te poti informa in liniste si concentra pe ceea ce ai de facut.

 

Nasterea mea acasa

In ciuda convingerii mele ca cel mai bun si mai potrivit tip de nastere pentru mine era nasterea acasa (intr-un caz ideal ar fi fost asistata de un cadru medical), nu stiam totusi cu siguranta cum voi proceda si mai ales daca intr-adevar voi naste acasa (acest lucru urma sa-l hotarasca starea mea de spirit si increderea pe care as mai fi pastrat-o in momentele propriu-zise ale nasterii), dar ma bazam atat pe intelepciunea corpului feminin de a duce la bun sfarsit in siguranta un act fiziologic pentru care fusese creat, cat si pe ajutorul providentei divine.

Daca s-a intamplat totusi sa nasc acasa, pot spune insa ca nu a fost numai datorita hotararii mele cat mai ales datorita unei conjuncturi fiziologice favorizante. Poate fiindca m-am concentrat atat de mult pe dorinta de a naste natural si acasa, corpul meu a facut in asa fel incat sa devina singurul fel de nastere posibila: incepand cu luna a saptea de sarcina am avut contractii "pregatitoare" continuu, iar in ultima luna s-au intensificat si aveam chiar din cele "dureroase" timp de ore intregi la intervale de cateva zile, incat de nenumarate ori m-am intrebat daca erau sau nu un semn de nastere iminenta. Pe acest fundal imi puneam problema ca nu as fi stiut oricum cand sa ma indrept spre o maternitate sa nasc - in caz ca m-as fi resemnat totusi sa renunt la ideile mele cu nasterea la domiciliu - pentru ca aveam atat de des simptomele nasterii si nu as fi vrut sub nici o forma sa ajung la spital intr-un fals travaliu si sa-mi fie indusa nasterea pe cale artificiala.

Astfel ca, intr-o dimineata cu aceleasi "false contractii" dureroase, cu sarcina aflata la termen, ma intrebam daca e cazul sa-l opresc pe sotul meu din a merge la serviciu. L-am lasat totusi sa plece, dupa care am petrecut timpul ca de obicei, avand grija de baietelul de aproape doi ani. Dupa cateva ore de contractii parca mai intense l-am sunat pe sotul meu sa-l rog sa vina totusi acasa mai devreme, dupa care m-am gandit sa testez efectul calmant al unei bai (citisem ca apa poate calma senzatiile contractiilor puternice, oprind un fals travaliu sau intensificandu-l pe cel real). A fost o decizie pe care sincer am regretat-o imediat dupa ce am pus-o in practica: apa mi-a intensificat travaliul REAL de aceasta data in asemenea fel incat iesind la foarte scurt timp din cada am mai avut doar timpul sa nasc, in cateva zeci de minute, dupa cateva contractii fulgeratoare extrem de intense care abia imi lasau ragazul sa respir. Copilul a plans din prima secunda, fapt care m-a asigurat ca totul era bine in ce il privea. L-am luat imediat in brate pentru contactul piele la piele despre care citisem ca are extrem de multe efecte benefice. Pentru clamparea tardiva a cordonului ombilical am folosit trusa pe care o cumparasem cu cateva saptamani inainte in acest scop.

Sotul meu a ajuns acasa la cateva secunde dupa nasterea bebelusului, exact la timp ca sa stranga dezordinea creata si sa ma ajute cu orice as fi avut nevoie.

Dupa ce totul s-a terminat in mod evident cu bine (fara nici o complicatie sau incident neplacut), am anuntat familia, care a fost socata la aflarea vestii nasterii acasa, dar mai ales de faptul ca nu am chemat nici dupa nastere salvarea. Noi pe de alta parte nu intelegeam pentru ce insistau sa chemam salvarea din moment ce toata nasterea se terminase, si se terminase bine. Nu aveam nimic impotriva faptului de a chema salvarea in caz de reala urgenta medicala, insa consideram ca o nastere fiziologica, finalizata in mod fericit, survenita dupa o sarcina fara absolut nici o complicatie, nu avea motive sa necesite o spitalizare de rutina.

 

Dificultati in obtinerea certificatului constatator al nasterii

Dupa experienta nasterii, despre care credeam impreuna cu sotul meu ca fusese cel mai mare - daca nu singurul - hop de trecut, a urmat stresul drumurilor la medici - ginecolog, medic de familie, spital - pentru obtinerea certificatului constatator al nasterii. In ciuda povestii facute publice despre Ana Maita cu cateva luni inainte, majoritatea oamenilor reactiona la aflarea "ispravii" noastre de parca as fi fost prima femeie care a nascut acasa in ultimele zeci de ani in Romania. La medicul ginecolog am ajuns la scurt timp dupa nastere pentru a rezolva o mica ruptura perineala (inevitabila in situatia mea, cred eu: nu facusem nici un demers in sarcina pentru menajarea zonei perineale, iar bebelusul a fost maricel - de 4 500 g - si nasterea foarte rapida). Acesta nu s-a mirat deloc afland ca am nascut acasa si a fost de acord ca in in aceasta situatie medicul de familie trebuie sa elibereze certificatul constatator al nasterii copilului, astfel ca mi-a intocmit un raport medical care cuprindea toate dovezile sarcinii si ale nasterii. A doua zi am mers cu sotul meu si copilul la medicul de familie ca sa ne elibereze certificatul respectiv. A fost o experienta atat frustranta cat si inutila, pentru ca nu am obtinut ce ne trebuia, medicul de familie avand fata de noi o atitudine ostila si necooperanta, desi i-am aratat legea tiparita in care era stipulata clar obligatia lui de a elibera acel act pentru copilul nascut acasa in sectorul in care functiona cabinetul dumnealui.

De la medicul de familie am ajuns la o maternitate de stat, insotita de Ana Maita la care am apelat ca la cineva cu experienta, ca sa ne ajute sa ne descurcam in hatisurile legislatiei romanesti si ale sistemului medical referitoare la inregistrarea copilului nascut acasa. Cei de la spital au cooperat intr-un mod neasteptat de prompt si politicos, probabil urmare a faptului ca venisem cu "garda de corp" de la "Mame pentru mame", astfel ca am obtinut certificatul in scurt timp.

 

Ganduri retrospective despre nasterea acasa

Auzind despre cum am nascut cei doi copii, un medic de familie a fost de parere ca "pe unul l-am nascut in palat, iar pe celalalt in camp"! Mi-am dat seama ca nu mai merita osteneala sa-i dau vreun raspuns, pentru ca vederile mele despre nastere au ajuns sa difere ca de la cer la pamant de ale multora. Ceea ce ma mira este insa: de ce nu-si pun acestia nici o intrebare sincera despre motivatia noastra? Se multumesc sa fie socati si sa ne eticheteze, pentru ca apoi sa ne stearga din memorie imediat, ca pentru a nu se contamina cu erezia noastra... Eu daca as fi medic si as afla despre un asemenea caz si mai ales daca as cunoaste cate ceva despre protagonisti (de exemplu ca nu sunt rromi - pentru ca asta se crede in general despre cei care isi nasc acasa copiii - sau de alta religie de exemplu), as avea o deschidere ca macar sa le ascult punctul de vedere, pentru ca ar fi ceva deosebit si rar intalnit in cariera mea. Cred insa ca tocmai din autosuficienta si refuzul de a avea o reala empatie pentru pacienti vine stagnarea sau chiar regresul medicinii moderne.

In realitate, pe mine m-a amuzat replica lui, pentru ca nu ma puteam decide in ce categorie s-o incadrez (am renuntat din prima secunda s-o privesc ca pe o ofensa a celei de-a doua nasteri). Depinde cum privesti nasterea in "palatul" - maternitate particulara sau "campul" - propria locuinta. Poate parea paradoxal pentru altcineva, dar trecerea de la palatul - spitalul strain si rece la campul (sau de ce nu staulul, ca tot a fost Craciunul) - caminul cald si prietenos a fost pentru mine tocmai o incercare de a asigura acestui al doilea copil o nastere mai buna.

Pentru mine, nasterea acasa a fost o experienta mult mai bogata si mai aproape de suflet (cred ca se potriveste foarte bine si termenul din engleza "empowering birth", pe care-l folosesc sustinatorii nasterii naturale) decat ceea ce ar putea reprezenta orice nastere in maternitate. Spitalul parca fura miracolul dintr-o nastere, o reduce la stadiul de rutina prin graba lui de a curata locul pentru "urmatorul caz", odata finalizat primul. Cine a vazut filmul documentar "What babies want" poate ca intelege la ce ma refer. Copilul este din prima secunda (de fapt inca dinainte de a se naste) o fiinta care simte si intelege modul in care este primita in aceasta lume, ba chiar au aparut dovezi despre memoria prenatala&natala cand s-a confirmat faptul unii adulti isi amintesc chiar franturi din momentele nasterii, care le-au marcat modul de percepere a existentei ulterioare.

Cat despre ideea de "risc" al nasterii acasa, eu o consider exagerata. Exista statistici care dovedesc ca nasterea acasa (asistata sau neasistata) este cel putin la fel de sigura ca cea din maternitati, ba chiar multi experti demonstreaza cum nasterea are foarte multe sanse sa degenereze in complicatii daca se intervine in orice fel asupra derularii ei naturale (toata cascada de controale si interventii medicale din spitale, creste mult sansele ca totul sa se termine printr-o cezariana). Pe de alta parte, riscul este inerent ideii de viata: riscant este si cand traversezi o strada.

Impresiile pe care le poate provoca o nastere acasa atat protagonistilor directi cat si unui privitor sunt multe, nu vreau sa intru in detalii mai mult decat am facut-o deja, cine e interesat cu adevarat de subiect poate gasi enorm de multe referinte pe internetul acesta care mi-a servit si mie drept sursa de inspiratie. Senzatia globala pe care am avut-o de la nastere si pana astazi referitor la acest nou-nascut este ca eu l-am nascut intr-adevar, prin propriile puteri, este copilul meu care nu mi-a fost inmanat de altii ca sa am grija de el, a fost o parte din mine care s-a desprins de mine in modul cel mai firesc, dandu-mi incredere ca pot sa am grija de el in continuare, fara teama ca nu m-as descurca, asa cum am avut grija de el in mod indirect si in cele 9 luni anterioare. Spun aceste lucruri pentru ca - desi poate parea deplasat - dupa nasterea primului copil, care a fost atat de "bine" impachetat si pregatit de sistem inainte de a mi-l preda, am avut pentru cateva luni sentimentul ca el mi-a fost lasat pentru o perioada si la un moment dat cineva va veni sa-l ia inapoi si va evalua cum am avut grija de el...

____________________________________________________________




Asociatia 'Mame pentru Mame' doreste sa puna la dispozitie oricarei parti interesate faptul ca LEGEA prevede ca intra in atributiile MEDICULUI de FAMILIE emiterea Actului Constatator al Nasterii fara de care nu se poate emite Certificat de Nastere. Textul legislativ care prevede clar OBLIGATIVITATEA medicului de familie din raza teritoriala pe care s-a efectuat nasterea neasistata sa elibereze acest certificat, chiar daca mama nu e inscrisa pe lista lui de pacienti este Legea 272/2004:

CAP. 2
Drepturile copilului

SECŢIUNEA 1
Drepturi şi libertăţi civile

ART. 10
(1) Certificatul medical constatator al naşterii, atât pentru copilul născut viu, cât şi pentru copilul născut mort, se întocmeşte în termen de 24 de ore de la naştere.

(2) Răspunderea pentru îndeplinirea obligaţiei prevăzute la alin. (1) revine medicului care a asistat sau a constatat naşterea şi medicului şef de secţie.

(3) Când naşterea a avut loc în afara unităţilor sanitare, medicul de familie având cabinetul înregistrat în raza teritorială unde a avut loc naşterea este obligat ca, la cererea oricărei persoane, în termen de 24 de ore, să constate naşterea copilului, după care să întocmească şi să elibereze certificatul medical constatator al naşterii copilului, chiar dacă mama nu este înscrisă pe lista cabinetului său.

 

In acest sens semnalam faptul ca medicul de familie care refuza sa emita acest act in fapt refuza sa respecte legea.

In cazul Andreei, tocmai acest lucru grav s-a intamplat deoarece majoritatea medicilor de familie nu cunosc legea si chiar cand sunt informati refuza sa o respecte din motivul ca 'nu au mai auzit de asa ceva'. Din fericire, am reusit sa obtinem actul necesar de la o maternitate de stat de pe raza domiciliului Andreei dar care nu a eliberat actul decat dupa un consult ginecologic desi lauza a prezentat un document medical emis in urma unui control ginecologic post-partum are atesta faptul ca ea nascuse. In plus a adus si placenta care constituie proba medico-legala. In mod normal, dovada dupa controlul ginecologic si placenta ar fi trebuit sa fie suficiente si pe baza lor sa fie emis actul constatator la nasterii. Chiar si asa, am rasuflat cu totii usurati cand am obtinut actul si parintii s-au putut bucura in sfarsit de copilasul lor care intrase in legalitate abia dupa o saptamana de la nastere.

 

Daca va aflati intr-o dificultate similara nu ezitati sa ne contactati deoarece misiunea noastra este aceea de a apara drepturile legale pe care le au gravidele si mamele.

 

 

Sursa: mamepentrumame.ro

 

 

ABONAȚI-VĂ
Vineri, 28 iunie 2013 16:59
Vizualizări: 2853

Citiţi de asemenea

Oamenii de știință ruși au făcut totalurile unui experiment care a durat 24 de ani în pădurile din regiunea Moscovei. În...
130
Fundația Ecodava, în parteneriat cu Pretura sectorului Centru a organizat o acțiune ecologică în Parcul Valea Trandafiri...
248
Arborele Dragonului atinge o înălțime de 20 de metri, iar diametrul bazei ajunge pînă la patru metri....
303