ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Natura nu are nevoie de oameni. Oamenii au nevoie de natură (Video)

Conservation International a lansat, acum câteva zile, o campanie intitulată „Natura vorbeşte„, menită să atragă atenţia lumii asupra faptului că nu putem dispune de mediul înconjurător după bunul plac, fără să ne gândim la consecinţe şi luând natura drept un dat care ni se cuvine. Dimpotrivă, natura a fost aici înaintea noastră şi va fi aici şi după ce noi vom dispărea.

„Natura vorbeşte„ propune o serie de filme scurte în care personajele principale sunt Mama Natură, Oceanul, Pădurea Tropicală, Solul, Apa şi Pădurea de Conifere. Ele spun lucrurilor pe nume, din perspectiva lor, cu ajutorul vocilor unor actori celebri, care s-au alăturat cauzei: Julia Roberts, Harrison Ford, Kevin Spacey, Edward Norton, Penelope Cruz, Robert Redford. În curând, lor li se vor alătura şi voci care vor întruchipa Reciful de Corali şi Floarea. Iată ce spune manifestul campaniei:

Natura nu are nevoie de oameni. Oamenii au nevoie de natură

Oamenii sunt parte din natură. Natura nu depinde de oameni pentru a exista. Oamenii, pe de altă parte, sunt complet dependenţi de natură, ca să existe. Creşterea populaţiei planetei şi cum trăieşte această populaţie va decide viitorul naturii. Şi viitorul nostru. Natura va exista mai departe, indiferent de situaţie. Va evolua. Întrebarea este: cu sau fără noi?

Dacă natura ar putea vorbi, probabil ar spune că pentru ea nu prea contează, oricum ar fi. Trebuie să înţelegem că nu noi controlăm modul în care planeta noastră evoluează. Dar există lucruri pe care le putem face, administra şi controla responsabil, care ne vor permite nouă şi planetei să evoluăm împreună.

Suntem Conservation International şi vă cerem ajutorul. Acţiunea noastră este dedicată acelor lucruri pe care le putem controla. Mai bine. Ţară cu ţară. Afacere cu afacere. Om cu om. Nu este vorba de noi sau ei. Nu contează dacă eşti american, canadian sau din Papua Noua Guinee. Nu trebuie să iubeşti la nebunie oceanul sau elefanţii să fie punctul tău slab. Trebuie doar să ni te alături pentru a face ceea ce trebuie făcute. Pentru că, dacă noi nu acţionăm, natura va continua să evolueze. Fără noi.

 

 

Sursa: totb.ro

ABONAȚI-VĂ
Joi, 12 noiembrie 2015 16:00
Vizualizări: 6244

Citiţi de asemenea

De aici a pornit legenda despre "reconstrucția sa recentă"....
110
Stafida este unul dintre cele mai vechi produse dulci, care permitea conservarea și stocarea recoltei de struguri pentru...
136
Pietrele Rollright sunt unul dintre cele mai faimoase complexe megalitice de acest fel din Insulele Britanice. Ele se af...
104
La înmulțirea plantelor prin butași uneori apare o problemă legată de formarea rădăcinilor. Pentru a accelera procesul...
241