«NEVO-EKOVILLE»: experienţa creării unei eco-aşezări durabile

Preistorie

În 1986 la un grup de tineri care au absolvit Universităţile din Leningrad şi au lucrat după repartizare în instituţiile publice a apărut o dorinţă de a abandona stilul de viaţă urban. Această dorinţă a fost motivată de o convingere de inferioritate a mediul urban şi de circumstanţele personale de familie. Pasionaţi de diferite doctrine filosofice, am decis să creăm un nou mod de viaţă comunitar.

Alegând un loc pe Istmul Karelian, în regiunea Leningrad, am început să construim o casă mare pentru trei familii şi să prelucrăm un teren de pământ pentru livadă-grădină. Ne-am propus să creăm o şcoala de artă şi părtinire aplicată pentru copii, pe care imediat am încercat să licenţiem în instituţiile birocratice. Oficialii locali au perceput iniţiativele noastre cu neînţelegere şi suspiciune. Ei s-au opus cu fermitate acestor iniţiative, complicând în mod semnificativ soluţionarea diferitelor probleme. Faptul că am fost tineri, prea încrezuţi în sine şi lipsiţi de experienţă, a provocat primul eşec. Noi nu am putut rezista la sarcinile fizice şi psihologice mari. Explozia internă a împrăştiat participanţii în direcţii diferite, având un impact distructiv asupra familiilor noastre.

După descompunerea echipei 1987, eu cu familia mea am nimerit pe insula Valaam. Am lucrat la restaurarea monumentelor de arhitectură în ateliere publice. Şi în 1988, în prisma noilor tendinţe, împreună cu un grup de prieteni am creat o cooperativă de reparaţii şi de restaurare. A fost a doua încercare de a organiza comunitatea, care se presupune că nu s-a format reieşind din poziţiile ideologice, ci pe o bază profesională. Cooperativa de restaurare a fost o bază de drept pentru realizarea proiectului. Acest experiment nu s-a materializat din cauza sosirii mănăstirii şi reducerii drastice a finanţării publice a lucrărilor de restaurare. Precum şi, de asemenea, din cauza incapacităţii de a combina structura administrativă a unei companii de construcţii cu forma democratică a societăţii comunitare. Însă cooperativa, ca o companie de construcţii, s-a păstrat şi funcţionează cu succes până în momentul de azi.

Insula Valaam, pentru mulţi dintre noi a jucat un rol important în acumularea experienţei de viaţă, obţinerea cunoştinţelor şi aptitudinilor profesionale pentru a înţelege pe noi înşişi şi a prinde încredere în capacităţile noastre. Anume pe această insulă s-a format un grup de oameni uniţi de o încredere şi de o simpatie reciprocă. Acest grup a devenit mai târziu drept bază a proiectului realizat în scopul organizării unei aşezări durabile.

În 1989 pe insulă s-a întors mănăstirea, care a început în mod activ să promoveze o politică de represiune a organizaţiilor laice. Şi în 1992, conştientizând inutilitatea planurilor noastre pe Valaam, ne-am decis să oprim activităţile insulare şi să căutăm un loc pentru o nouă aşezare. În 1994, semnând un acord cu mănăstirea, am transferat în proprietatea ei case, clădiri, terenuri şi au primit drept compensaţie o sumă mică de bani, ne-am mutat pe continent. La 20 km de oraşul de Sortavala am ales un teren de pământ şi am început să punem în aplicare un program de acţiuni, pe care l-am numit "Nevo". (Numele antic al lacului Ladoga).

Programul a inclus crearea unei aşezări durabile construite după tehnologii şi linii de producţie ecologice care ar asigura dezvoltarea şi independenţa economică. Acesta a inclus şi un număr de proiecte sociale, culturale, educaţionale, ştiinţifice şi ecologice. Un exemplu de inspiraţie pentru noi a fost Centrul de tehnologii alternative creat în munţii din Ţara Galilor, care în condiţiile de aşezare reală au aplicat şi au promovat cele mai recente tehnologii ecologice.

Pentru noi, termenul "ecologie" a încetat să fie doar ştiinţific care determină unul dintre domeniile ştiinţei moderne. Acest cuvânt a ajuns să determine, de asemenea, aspectul spiritual şi moral al lumii interioare umane, naturale şi sociale, definiţia "ecologic" a devenit echivalentă cu curat - luminos. Prin urmare, aşezarea noastră, m fost numită eco-aşezare.

În satul Reuskula, nu departe de terenul viitoarei construcţii, am închiriat o casă veche de lemn, în care am petrecut prima iarnă. Cea mai mare parte din banii primiţi de la mănăstire şi destinaţi pentru construcţia caselor, am pierdut în urma inflaţiei. Nu am avut mijloace financiare pentru a construi drumuri şi linii electrice. Aşa că am decis să amânăm construcţia locuinţelor şi să investim toate fondurile rămase în baza industrială, care ar permite să câştigăm bani pentru case şi să reducem semnificativ costul lor. Această decizie a fost strategic corectă şi ar justifica situaţia, dacă nu s-ar prăbuşi toată economia ţării şi nu ar continua inflaţia. În 1995 situaţia a devenit critică din lipsa de bani şi de imposibilitate de a lua o cale nouă.

Ajutorul a venit pe neaşteptate - de la o organizaţie daneză Gaia Trust, care sprijină reţeaua de aşezări ecologice în întreaga lume. Am prezentat proiectul nostru la a Conferinţă Internaţionale organizată în Danemarca, în aprilie 1995. Noi am primit un grant mare, care a permis să astupăm găurile, să lansăm linia de producţie şi să construim prima casă de locuit. În 1995, am devenit parte de o reţea globală a eco-aşezărilor „Global Eco-village Network”. Din acel moment, am adăugat la proiectului nostru, "Nevo" cuvântul "Ekoville". În iunie 1997 am găzduit prima conferinţă internaţională din Rusia, GEN, pentru problemele eco-aşezărilor.

În acelaşi 1997, echipa noastră a fost completată cu un grup de familii care s-au mutat din aşezarea Kitej. O mare parte din acest grup a rămas şi a format „osatura” aşezării.

Ce am reuşit să facem

În 16 ani multă apă s-a scurs. Am îngropat bătrânii noştri şi am dat naştere la copiii noştri, în această perioadă s-au născut unsprezece copii. La noi veneau să trăiască familii noi şi plecau oamenii dezamăgiţi şi obosiţi.

La ziua de azi există o structură psihologică internă destul de stabilă, ne-am adaptat cu administraţia socio-economică a raionului. Au fost create: o organizaţie publică, Centrul pentru Iniţiative ecologice "Nevo-Ekoville", sectorul de producţie privat, care susţine programul (construcţii, horticultura, comerţ). Sunt proiectate şi implementate planuri de eco-turism.

Pentru 11 familii au fost îndeplinite formalităţile legale privind trecerea în proprietate privată a terenurilor de pământ cu o suprafaţă totală de 14,6 ha, au fost construite drumul şi linia de alimentare cu energie electrică, 6 case de iarnă şi 7 case de vară (izolate termic), 4 băi, pepiniere şi sere, grădini şi livezi, o capelă, curăţate izvoare.

Toate acestea am reuşit să facem cu ajutorul prietenilor noştri şi datorită abnegaţiei echipei noastre.

Ce nu am reuşit să facem

Nu am reuşit să devenim un poligon de testare a tehnologiilor ecologice moderne şi să realizăm programul de cercetare ştiinţifică, nu am lansat proiectul de educaţie ecologică. Dar noi lucrăm în aceste domenii şi sperăm să le punem în aplicare.

Factorul uman

Factorul uman este cel mai dificil în procesul de creare a unei aşezări durabile. Nu există răspunsuri şi reţete făcute-gata pentru a rezolva probleme cu care ne confruntăm. Dar există unele principii pe care ne-ar plăcea să le punem în aplicare:

Libertatea de alegere. Participanţii la proiect aleg de sine stătător forma şi gradul de participare profesională, locul şi modul de viaţă, gradul de "colectivizare", etc. Orice persoană poate să desfacă acordul, dar nu şi fără îndeplinirea angajamentelor luate. Avem libertatea confesiei, religia este o chestiune privată, intimă.

Structura de reţea. Fiecare familie are un propriu teren de pământ. Oamenii înşişi îşi construiesc viaţa, creează lumi proprii. Centrul administrativ lipseşte. Structura de guvernare a vieţii publice este "ierarhia funcţională". Fiecare îndeplineşte funcţia care corespunde calităţilor şi capacităţilor sale personale. Aici, rolul decisiv îl joacă procesul natural de auto-organizare. În planul material nici un rol nu oferă nici un avantaj, aici lipseşte "verticala guvernării", ea este "orizontală". Deciziile comune sunt adoptate la Consiliul General. Însă programele locale specifice, în special, comerciale, au o formă rigidă de control administrativ.

Încrederea în sine. Acest principiu a determinat dezvoltarea industriilor şi fermelor proprii, care asigură caracterul stabil şi durabil al aşezării. Dar noi înţelegem că fără ajutor multe din programele noastre culturale, educaţionale şi ecologice nu vor fi realizate în viitorul apropiat. Prin urmare, acceptăm cu bucurie orice ajutor, dacă acesta nu implică o pierdere de independenţă.

Transparenţă. Noi încercăm să integrăm în spaţiul socio-economic din jur, nu suntem plini de sine şi însuşim orice experienţă pozitivă, salutăm orice cooperare. Noi vrem şi putem învăţa. Nu există cerinţe rigide pentru persoane care doresc să devină membri ai aşezării în plan ideologic, financiar sau profesional. Sugestii se referă în special la calităţile morale ale unei persoane: bunătate, cinste, hărnicie, bună-credinţă, responsabilitate şi sociabilitate.

Scopul determină mijloacele. Noi credem că pentru a obţine rezultate bune nu pot fi utilizate metodele imorale. Acest lucru limitează modul de a face bani,exclude falsul în relaţiile cu lumea "exterioară" şi în cadrul echipei. Eco-aşezarea nu este un scop, doar o parte a programului de acţiuni, o parte a stilului de viaţă ales. Şi dacă vom vorbi despre scop, atunci acesta este întregul proces al vieţii noastre, care are un anumit vector de dezvoltare şi constă în obţinerea unor rezultate specifice.

Dezvoltarea naturală. În baza programului am pus soluţionarea celor mai însemnate probleme naturale cu care se confruntă fiecare persoană şi într-o măsură mai mică depinde de ideologie: asigurarea cu locuinţă, produse alimentare şi locul de muncă dorit, educaţia copiilor, menţinerea sănătăţii fizice şi mentale. Dorinţa de a crea tradiţii şi a conlucra armonios cu mediul înconjurător determină modul evolutiv, chiar oarecum conservator, de dezvoltare. În mod artificial, fără a lua în considerare procesele şi ritmuri naturale, este imposibil de a creşte un organism social viu. Aşezarea poate fi comparată cu un melc, al cărui scoică sunt obiecte materiale, ci organismul viu – o comunitate umană cu o viaţă diversă intelectuală, emoţională şi spirituală. Dezvoltarea acestui "organism" nu poate se efectua în conformitate cu un sistem rigid de metode administrative. Lipsa unui plan detaliat ne permite să reacţionăm flexibil la situaţiile neprevăzute, care apar în cadrul echipei şi în mediul extern.

Formarea conceptului ecologic. Astăzi, acest proces are loc în întreaga societate. Ne-ar dori să participăm la el, să învăţăm să trăim în armonie cu natura si societatea. Planurile noastre includ crearea unei şcoli ecologice şi dezvoltarea ecoturismului educativ.

Dacă vom examina toate calităţile noastre, acestea se explică mai uşor prin trei "nu". Noi nu suntem:

- colhoz;
- sectă;
- petrecere sezonieră, ci un grup de oameni liberi, care voluntar participă la punerea în aplicare a unui program de acţiuni specific pe un anumit teritoriu.

Despre dificultăţile noastre

Dificultăţile, în cazul nostru, pe fundalul unei crize economice profunde , sunt mai mult decât suficient. Este foarte dificil de a construi atunci când totul se destramă. Dificultăţile în sens economic: lipsa de fonduri, piaţa mărginită, taxele "sufocante", costul ridicat la pământ, etc. În plan psihologic ne împiedică faptul că ideea frumoasă atrage un număr semnificativ de persoane nepotrivite, la care lumile lor subiective nu corespund cu realitatea obiectivă. Acest lucru ne abate de la o muncă reală, migăloasă la acţiuni radicale, pline de o vanitate goală.

Există dificultăţi şi în stabilirea echipei. Nu este nici un statut care ar reglementa relaţiile în cadrul echipei, nu există nici un mecanism de protejare a intereselor aşezării împotriva invaziei persoanelor egoiste şi necinstite. Multe lucruri sunt determinate de o simplă înţelegere. Atitudinea noastră faţă de problemele actuale, este cea filosofică şi poate fi determinată de înţelepciunea orientală: "Dificultăţile, Dumnezeu să vă binecuvânteze, datorită vouă, noi creştem".

Autor: Ivan Gonciarov

Sursa: eco-domishko.blogspot.com