Nouă cauze ale sărăciei (Partea I)

Haiti este cea mai săracă ţară din emisfera vestică. Populaţia suferă de o sărăcie fără precedent, provocată de oamenii înşişi. În cele mai multe cazuri, sărăcia este menţinută în mod deliberat de un grup mic de oameni din ţară sau din străinătate, care au bani şi putere ,pentru a exploata propriul lor popor.

De ce Haiti este o ţară atât de săracă? Oamenii care trăiesc în ţările înalt dezvoltate nu-şi dau seama, că de sărăcie nu poţi scăpa atît de uşor. Printre principalele cauze ale sărăciei din Haiti se numără o istorie lungă a instabilităţii politice, utilizarea incorectă a pământului, analfabetismul poporului, densitatea mare a populaţiei.

1. Una din principalele cauze ale sărăciei din Haiti este munca sclavilor. Din punct de vedere istoric, sistemul de sclavie aici a fost cel mai violent din lume. În documentele secolului XIX, găsim dovezi că cea mai mare pedeapsă pentru un sclav vinovat, a fost ameninţarea de a-l vinde în Haiti. În afară de sclavii aduşi din Africa, deveneau sclavi mulatrii şi quarteronii (În America colonială astfel se numeau oamenii care aparţineau rasei negroide, descendenţi ai mulatrilor şi albilor- trad.), născuţi în Haitii (a patra parte de sânge aparţine rasei negroide). Chiar şi o picătură de sânge negru se egala cu condamnarea la sclavie.

În ţară s-a format o subclasă de supraveghetori, la fel unei elite. Aproximativ o jumătate din ei au fost mulatrii, o altă jumătate - quarteronii. Ei aveau dreptul la studii, deţineau proprietăţi imobiliare şi puteau deschide afaceri. În lipsa altor modele de cultură, supraveghetorii imitau stăpânii lor - francezii, adoptând religia lor, limba, modul de a se îmbrăca şi comportamentul. Aceşti oameni ştiau despre rentabilitatea muncii sclavilor şi condamnau cu bună ştiinţă poporul la sclavie, în numele profitului.

Încercarea de a se elibera (în ianuarie 1804, sclavii au răsturnat coloniştii francezi) a eşuat. Comunitatea internaţională, din care făceau parte SUA şi Marea Britanie , fiind sclavagiste şi practicînd comerţul cu sclavi (un mic secret pe care Anglia încearcă să-l ascundă cu grijă) ,au boicotat mărfurile produse în Haiti. Franţa a fost un alt prieten, nu mai puţin ipocrit. Napoleon a fost de acord să recunoască independenţa ţării Haiti, în schimbul unei compensaţii pentru pierderea bunurilor franceze. "Bunurile" au fost în mare parte sclavii eliberaţi. După 32 de ani de boicotare, preşedintele haitian Boyer, a recunoscut datoria de 150 de milioane de franci pe care i-o datora Franţei. Plata datoriei a durat 84 de ani, valoarea totală a plăţilor inclusiv procentele, au ajuns la aproape un miliard de franci. Până în prezent ţara încă nu şi-a revenit după acest dezastrul economic.

Apoi a urmat ocupaţia de către SUA care de fapt ,continuă pînă în prezent. Guvernul haitian nu poate funcţiona fără ajutorul militar şi financiar de la Washington. În ciuda faptului că fiecare nou guvern vine la putere cu lozinci promiţătoare de eradicare a sărăciei, 95 de ani de guvernare pro-americană au condus doar la construcţia palatelor magnifice pentru elita ţării, îngrădite cu sârma ghimpată” de la iadul pe pământ” ,de la bordeiele haitienilor săraci.

2. Astfel, comunitatea internaţională este direct responsabilă pentru sărăcia din Haiti. Dar ea ,împarte această responsabilitate cu elita haitiană. După revoluţia din 1904, puterea recunoscând, că capacitatea ei economică se află sub ameninţare, a efectuat o serie de reforme ,care au transformat foştii sclavi în sclavi moderni, amintind iobagii feudali.

Ţăranii au primit pământ, dar parcelele au fost mici şi lipsea tehnica pentru prelucrare. Ca urmare ,deja 200 de ani pământul este prelucrat manual. În timpul acestor două secole s-a format o atitudine fără precedent în lume (autorul nu a fost în URSS) faţă de guvern şi de democraţie. Haitienii cred că guvernul poate acţiona în numele bunăstării umane. Fiecare haitian vrea să se retragă cât mai departe de tot ce are legătură cu autorităţile şi să trăiască într-o izolare voluntară de societate, alimentându-se din parcela lui de teren.

Astfel gândesc 97 la sută din cetăţenii de rând. Şi numai 3 la sută din populaţia de elita, care s-a păstrat din timpurile sclavagiste (toţi sunt descendenţii supraveghetorilor), controlează mai mult de două treimi economia haitiană. Şi întotdeauna sunt prezenţi în structurile guvernamentale şi autoritare.

În Haiti există două partide: partidul mulatrilor şi partidul negrilor. La prima vedere, ele se luptă pentru putere. Dar, de fiecare dată când interesele elitei sunt ameninţate, ele se unesc, folosind averea comună şi puterea pentru a preveni o schimbare socială şi politică. Regimul de coşmar a lui Duvalier (mulatru) a fost înlocuit cu regimul actual, nu mai îngrozitor al generalului Namfi. Cei mai notorii membrii ai clanului Duvalier au fost îndepărtaţi de la putere, dar rudele lor îndepărtate îşi continuă afacerile.

Corupţia este proprie tuturor guvernelor din lume, dar corupţia haitiană nu are egal. Elita însuşeşte toate profiturile din comerţul internaţional, toate ajutoarele umanitare şi creează structuri cu atribuţii în lupta împotriva corupţiei, membrii cărora sunt numiţi din rîndurile a celor mai agresivi corupţi. Însă problema majoră constă în faptul că populaţia percepe corupţia drept regulă.

Starea drepturilor omului în Haiti este, de asemenea, catastrofală. Teroarea împotriva propriului popor, arestările ilegale, detenţiile fără proces, "alungarea" din ţară a disidenţilor este un joc preferat al puterii. În ţară acţionează organizaţia "leoparzilor" care omoară reprezentanţii opoziţiei democratice haitiene, implicaţi în activitatea de sensibilizare a populaţiei, anunţă Amnesty International. După coşmarul dinastiei Duvalier şi Tonton Macouţii , organizaţiile internaţionale spun că situaţia actuală în Haiti "este în curs de normalizare". Aceste organizaţii ori sunt la fel de corupte, ori în mod deliberat chiar oarbe.

3. Există nouă cauze sociale de bază ale sărăciei persistente în Haiti.

În primul rând, limba ca asupritor. Introducerea forţată a limbii franceze în ţară, este cauza înapoierii socio-economice. Franceza este limbă oficială, toate şcolile funcţionează în această limbă, prestigiul social şi avansarea în post sunt direct legate de capacitatea de a vorbi în limba franceză. Cu toate acestea, doar 5 la sută din populaţie vorbesc limba franceză, 95 la sută vorbesc limba creola şi o recunoasc ca limba lor maternă. Creola nu este un dialect, ea are sintaxă şi gramatică unică.

Motivul doi: ignoranţa şi dispreţul pentru cei care sunt cunoscători de carte. 90 la suta din haitieni pot citi în limba franceză doar anunţuri şi denumirile de stradă. Creola nu este predată, în ea aproape că nu se scrie şi nu se publică. Ca urmare, populaţia cunoaşte literele, dar 90 la suta sunt potenţial analfabeţi. Analfabetismul duce la înţelegerea greşită a aspectelor negative ale vieţii, incapacitatea de a abandona convingerile tradiţionale (de exemplu, metodele de cultivare a pământului, care duc la erodarea solului), neînţelegerea rolului de sănătate şi a medicinei. Dar cel mai grav - ea duce la dispreţul şi ura îndreptată împotriva celor care cunosc ceva.

Sursa: baza.md