MOLDOVENII.MD

O carte unică despre istoria limbii moldovenești de Vasile Stati

ACEASTA ESTE O CARTE UNICĂ. Este primul şi, deocamdată, unicul studiu privind apariţia şi statornicirea realităţilor etnice, lingvistice în arealul carpato-nistrean şi în zona dintre Carpaţi şi Dunăre din veacurile XI ‒ XIII pînă în zilele noastre. Ea cuprinde doar o mică parte din imensul masiv informaţional istorico-geografic şi etnolingvistic moldovenesc, sistematizat cronologic şi tematic: ştiri despre Moldova, despre moldoveni şi limba moldovenească. Ele sînt examinate în corelaţie cu datele cunoscute din izvoare scrise, iar nu din închipuiri, desprebasarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi/munteni, care s-au declarat în secolul XIX „romîni”.
         Aceasta este o carte a descoperirilor. Din ea cititorii, inclusiv istoricii şi filologii, vor afla cu mare surprindere că numele Moldova „ţinut, regiune” se documentează din 1086, după cum a demonstrat tînărul istoric E. Pascari.
         Publicul larg, învăţaţii din academia românească şi din secţia ei chişinăuiană se vor convinge că:
         ‒ Denumirea limbii materne a moldovenilor este atestată din veacurile XIV ‒ XV: adverbul moldoveneşte;
         ‒ Primul text scris moldoveneşte este din 1572: zapisul de dăruire al lui Afanasie Coceaga, alcătuit într-o limbă moldovenească surprinzător de cursivă, înţeleasă de  oricine, fără vreo slovă slavonă;
         ‒ Glotonimul moldovenească este menţionat în documente şi studii străine:  moldausche Sprasche (Tirol, 1591), lingua moldavorum (Franţa, 1591);
         ‒ Primul Lexicon moldovenesc (Catastiful mănăstirii Galata) a fost alcătuit în 1588;
         ‒ Filologia moldovenească se afirmă definitiv în veacul al XVII-lea: Pentru limba  noastră moldovenească (1635) de Gr.Ureche; Despre limba moldovenească sau       rumînească (1686) de Miron Costin; de notat: moldoveneasca mai întîi;
         ‒ Lexicografia moldovenească începe în secolul XVII: Dicţionarul grecesc-slavon-
            moldovenesc-latin (1672) de N.Milescu Spataru. Pînă la sfîrşitul veacului XVIII în
            Ungrovlahia/Valahia nu se cunoaşte nici o lucrare despre „limba valahă” în limba valahă. După cum a demonstrat lingvistul românesc V.Arvinte, adjectivul   „romînească” se documentează abia în 1831.
         O altă descoperire pentru romîni: istoriografia Moldovei este una dintre cele mai vechi şi mai bogate din Europa:
         ‒ Moldovenii scriu Istoria Moldovei din 1407;
         ‒ Vestitele Letopiseţe moldo-slavone (11 la număr), reflectînd istoria Moldovei din             1352 pînă în 1590, se scriu la curtea Moldovei şi în renumitele scriptorii de la                      Neamţu, Bistriţa, Putna din ultimul pătrar al veacului XV (Istoriografia Valahiei din
            această perioadă este acefală: nici o cronică internă n-a păstrat scrisă istoria acestei  ţări. ‒ Constată cu durere istoricul românesc P.Panaitescu);
         Moldova este, probabil, unica ţară din Europa, care încă din prima jumătate a veacului XVII are cîteva Istorii ale Moldovei, scrise în limba ţării, în limba moldovenească: Letopiseţul moldovenesc (1630) de Eustratie Logofătul; Letopiseţul Ţării Moldovei (1635) de Gr.Ureche. (Primele „cronici muntene” încep să se scrie abia din 1690);
         Moldova este una dintre puţinele ţări, dacă nu chiar unica, ce are scrisă istoria sa în limbi străine, pentru alte popoare: Cronica moldo-germană, Cronica moldo-polonă, Cronica moldo-rusă.
         Moldova este ţara în care s-a scris prima în Europa monografie etnologică în limba moldovenească: De neamul moldovenilor (1686) de Miron Costin. (Expres despre basarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi/munteni nici atunci, nici mai tîrziu nimeni n-a scris nimic).
         Dezminciunirea istoriografiei, sociolingvisticii şi etnologiei romîneşti ‒ acesta este titlul adevărat ‒ fără menajamente! ‒ al cărţii De ce moldovenii nu sînt români.            Ea scoate în vileag o serie de adevăruri vechi, demult cunoscute, dar care sînt           ignorate, întoarse pe dos, astupate cu încăpăţinare numai de foştii  basarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi/munteni, autoproclamaţi din secolul al XIX-lea „romîni”.
         Toată lumea savantă (vezi, de pildă, studiile lui I.Thunmann ‒ mai vechi, ale lui N.Raevskii ‒ de azi) ştie, că vlahii/valahii sînt urmaşii băştinaşilor deznaţionalizaţi, asimilaţi de colonizatorii rîmleni. Cu toate acestea, învăţaţii romîni ‒ istorici, lingvişti de la C.Cantacuzino (1716) încoace vociferează că „valahii” ar fi, cică, „rumîni”. Cine le-a spus această minciună ‒ nu se ştie.
         Societatea ungrovlaho-munteană, azi „romînească”, atît de adînc s-a împotmolit în minciună, încît a pierdut facultatea de a judeca logic, de a percepe realitatea obiectiv existentă.
         Este de ajuns să citeşti balada Mioriţa  (sec.XIII), certificat istoric al etnonimului moldoveni, şi actele interne ale ţării basarabilor/Ungrovlahiei/Transalpiniei/Valahiei, ca să te convingi că pînă la sfîrşitul veacului XVII ‒ începutul veacului XVIII despre „rumîni” nu se ştia.
         Este destul să citeşti balada Gruia şi fata cadiului (sec.XIV ‒ XV), actele domnitorului Petru Şchiopu (1591), Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Gr.Ureche (1635) şi biografia lui I.V.Stalin (n.1879), ca să te dumireşti cine a „născocit” limba moldovenească. Nenumărata mulţime ignorantă de alde Băsescu nu are însă nevoie de astfel de exerciţii intelectuale. Ea se închipuie că este dăşteaptă pentru că se cred... „rumîni”...
         Adevărul demult confirmat şi cunoscut de întreaga lume, bunăoară, despre Moldova şi moldoveni, intelectualilor româneşti (în mare parte) le provoacă repulşie, chiar ură, din cauza complexului inferiorităţii. Cea mai cunoscută dovadă: numele Moldova „ţinut, regiune” este fixat într-un act oficial în 1086. Cuvîntul „Rumúnia” a fost născocit de un grec în 1816! Despre acest cuvînt valaho-muntenii au aflat abia în 1873!
         Trăitorii din zona dintre Carpaţi şi Dunăre pînă în 1500, cel puţin, încă nu se dezmeticiseră cum îi cheamă: basarabi?, transalpini?, ungrovlahi?, valahi?, munteni?... „Domnii” lor încă nu se dezmeticiseră cum să-şi numească ţara: basarabilor?, Transalpină?, Ungrovlahia?, Vlaşchea?, Valahia?, Muntenia?...
         Cartea De ce moldovenii nu sînt români este un îndrumar strict necesar pentru învăţaţii, politicienii şi publiciştii români, pentru judecătorii româneşti ai constituţiei moldoveneşti, care îi va lumina, în sfîrşit, că:
         ‒ Moldovenii constituie o comunitate etnică conştientizată din veacul XIII: balada  Mioriţa; sînt menţionaţi în toate gramotele Moldovei, începînd cu 1392...; atestaţi
             în actele curţilor regale polonă, lituaniană, maghiară, ale curiei papale;
         ‒ Despre moldoveni au scris în epoca medievală autori germani, francezi, poloni,
             italieni, maghiari, ruşi...;
         ‒ Despre Moldova, moldoveni, limba moldovenească a scris şi a publicat ‒ în 1551
             Georg Reiherstorffer! ‒ prima, cea mai preţioasă monografie: Chorographia/
            Descrierea Moldovei.
         Aşadar, numele Moldova, etnonimul moldoveni, glotonimul moldovenească s-a înrădăcinat în conştiinţa moldovenilor, în circuitul istoric, politic, etnolingvistic european cu 600 de ani înainte de naşterea I.V.Stalin!
         Termenul „rumîn” („şerb, ţăran aservit, iobag”) începe să se „etnicizeze” abia către sfîrşitul secolului XVII. Către acest moment ‒ sfîrşitul veacului XVII, cînd basarabii, ungrovlahii încă nu aflaseră că ar putea fi „rumîni”,

         ‒ Moldovenii aveau 400 de ani de stagiu etnic, lingvistic moldovenesc continuu;

         ‒ Moldovenii aveau 300 de ani de existenţă statală continuă în hotarele sale                      istorice dintre Carpaţi şi Nistru ‒ ale unui stat cu un nume mîndru şi constant ‒ MOLDOVA. (De necrezut! Pînă astăzi ‒ al treilea deceniu al veacului XXI ‒ rumînii nu pot suferi aceste adevăruri general cunoscute).

         De ce moldovenii nu sînt romîni este o carte a surprizelor. Ea îi va înnebuni nu numai pebasarabi/transalpini/ungrovlahi/valahi/munteni, azi „romîni”, dar şi pe preşedinţii, prim-miniştrii ocazionali, pe umflatele (în pene) ministerese din dezînvăţămînt şi de la externele nu se ştie cui. Toată această adunătură romînoameţită va zbiera, ca şi cocotele lui Montesqueu:
         „Ah, ah, domnul e moldovan? Ce lucru nemaipomenit! Cum poate să fie cineva moldovan?”
         Această plebă agresiv-ignorantă de pe Dîmboviţa şi de pe Bîc va leşina, cînd va afla că „domnii”Ţării Basarabilor/Transalpiniei/Ungrovalahiei/Valahiei/Munteniei (despre o misterioasă „ţară rumînească” nimeni habar n-avea!) în actele lor oficiale (interne) de la Ladislaus, Dei et regis Hungariae, vajvoda Transalpinis (Ladislau, din mila lui Dumnezeu şi a regelui Ungariei, voievod al Transalpiniei (act din 25.11.1369) pînă la Радул воеводы и господина Земли Угровлахийское (act din 13.12.1500):

         ‒ 130 de ani în şir n-au putut determina denumirea ţării lor sud-carpatice;

         ‒ 130 de ani în şir n-au aflat cum se numesc trăitorii ţării sud-carpatice, supuşii lor.

Aceste mărturii năucitoare, pentru preşedintele şi prim-miniştrii ocazionali, pentru năimiţii judecători romîneşti ai constituţiei moldoveneşti, pentru agramatele de la radio, TV, pentru băţoasele ministerese din dezînvăţămînt şi de la externele nu se ştie cui, sînt deosebit de actuale şi instructive astăzi, cînd moştenitorii unei Mulţimi anonime de la sud de Carpaţi se opintesc să înhoboteze Moldova noastră cu mînjite şi potricălite prostiri ideologice româneşti.

          De ce moldovenii nu sînt romîni este o carte despre nevoia de a însuşi lecţiile istoriei. În studiul său monumental Originea romînilor (1927) vestitul lingvist român Al.Philippide conchidea: „Moldova şi Muntenia nu au legături genetice şi istorice”. Încă în 1908 N.Iorga se străduia să-i lumineze pe romîni: „Între Prut şi Nistru se întinde ţara, pe care ruşii au numit-o „Basarabia”, cînd au cucerit-o în 1812. Majoritatea locuitorilor de la ţară a acestui mare şi bogat ţinut se numeau şi astăzi se numesc moldoveni şi ei vorbesc limba noastră, pe care o numesc moldovenească”. În 1937 N.Iorga încă o dată amintea romînilor: „Într-adevăr, totul este diferit între aceste două ţări ‒ Moldova şi Valahia ‒ care la început nici nu se ating”.
      
          În zilele noastre istoricul român de faimă europeană L.Boia scrie apăsat:

         „Fără îndoială, Moldova şi Ţara Romînească sînt două ţări diferite... Pînă în secolul al XIX-lea (corect: pînă în 1862 ‒ V.S.) moldovenii nu numai aveau istoria lor distinctă (de cea a Valahiei), dar nici nu se numeau „romîni”, ci moldoveni” (L.Boia, 2002).

         „Nimeni nu poate tăgădui moldovenismul Basarabiei ‒ CA ŞI MAGHIARISMUL TRANSILVANIEI ‒ atîta timp cît pe ogoarele lor trudesc braţele moldovenilor ‒ şi ale ungurilor ‒ iar în satele (şi oraşele) lor răsună aproape pretutindeni graiul moldovenesc” (şi unguresc). ‒ Preîntîpina Mihail Sadoveanu pe romîni în 1926.

        Această carte ‒  De ce moldovenii nu sînt români este despre dragostea de oameni, despre respectarea demnităţii lor, indiferent de numele lor etnic, de denumirea limbii lor materne. Principiile democratice, consfinţite de legislaţia universală au stabilit:
         „Toţi oamenii şi grupurile de oameni au dreptul de a se deosebi unul de altul, de a se individualiza ca atare şi a se considera ca atare.
         Comunitatea originii nici într-un fel nu poate atinge posibilitatea oamenilor de a duce un mod de viaţă diferit; ea (comunitatea) de asemenea nu exclude nici existenţa deosebirilor, întemeiate pe diferenţa culturilor, mediului şi istoriei; nu exclude nici dreptul la originalitate culturală”. ‒ Declaraţia ONU cu privire la rase şi prejudecăţi rasiale. 1978.
      
  Această carte ‒ De ce moldovenii nu sînt români este o nouă dovadă a dezmaţului fără margini al cenzurii româneşti în Republica Moldova, care, cică, e suverană. Cartea despre moldoveni a fost interzisă pentru publicare în ţara întemeiată de moldoveni. Este interzisă pentru vînzare. Doar librăriile „Cartea academică”, „Mihail Eminescu” au riscat să etaleze cîteva exemplare.

Sursa: ava.md