Oamenii de știință au descoperit un scut invizibil care înconjoară și păzesc Pămîntul

/ Vizionări: 862

щит земли

Oamenii de știință au descoperit un nou "scut invizibil", la aproximativ 11.500 de kilometri deasupra Pamîntului, care păzesc planetă de electronii accelerați, care se deplasează foarte repede prin spațiu, aproape cu viteză luminii.

Cîmpul protector seamănă cu acelea folosite de navele spațiale din serialul SF Star Trek, dar este cît se poate de real și existența sa a fost demonstrată științific și anunțată în ultimul număr al revistei Nature, din luna noiembrie.

Este vorba despre un strat localizat la marginea cea mai apropiată de Terra a inelului exterior al centurii de radiații Van Allen, care înconjoară planeta noastră - deci la 11.500 de kilometri altitudine.

Cîmpul protector descoperit în 1958 de profesorul american James Van Allen, aflat la 40.000 de kilometric deasupra Pămîntului, a fost studiat recent cu ajutorul unor sonde spațiale ale NASA, care îi poartă numele.

Acestea au descoperit un al treilea "inel spațial" de protecție al Pămîntului, aflat în interiorul centurii de radiații, care pare să opresc electronii accelerați care se deplasează spre atmosfera Pămîntului.

"Se aseamănă cu fenomenul în care electronii se mișcă repede spre un zid de sticlă imaginar din spațiu. Ceva precum scuturile create de cîmpurile de forță din serialul Star Trek. Vedem un scut invizibil care blochează acești electroni. Este un fenomen foarte misterios", a spus Daniel Baker, conducătorul studiului care a apărut în revista Nature.

Înainte de descoperirea scutului invizibil, oamenii de știință au presupus că electronii dispar în atmosfera superioară a planetei, unde sînt împrăștiați de molecule de aer. Dar se pare că aceste particule nici măcar nu zboară atît de departe datorită scutului electronic invizibil al Pămîntului.

Acum că oamenii de știință știu că scutul invizibil există, ei încearcă să determine modul în care el a fost format și cum anume funcționează.

"Se pare că acești electroni pur și simplu sar de pe peretele de sticlă în spațiu. Este un fenomen foarte misterios".