Oamenii şi elanii (Partea I)

Este cunoscut faptul că în Europa de Nord până de curând pe scară largă au fost utilizaţi elanii înhămaţi în sănii. Astfel, în secolul al XV-lea elanul a fost un animal călărit de oştenii suedezi, iar gravura din cartea lui O. Mangus, datată de 1555, prezintă un elan, care trage o sanie cu oameni. N. Kulagin scrie că, chipurile, conform legendelor vechi, elanii au fost folosiţi în Suedia pentru călătorii, însă mersul lor a fost atât de rapid că poliţia a fost nevoită să interzică utilizarea elanilor pentru a preveni scăparea infractorilor, care cu ajutorul elanilor rapizi se ascundeau de urmărire penală; tot el, de asemenea, a subliniat faptul că elanii în captivitate, fiind priponiţi la stână, mor peste doi ani, dacă nu sunt lăsaţi să aleargă sau să fie utilizaţi în ham, totodată, folosiţi pentru călărit şi călătorii în ham, trăiesc până la 35 de ani. În secolul al XVIII-lea elanii înhămaţi în sanie au fost conduşi de curierii suedezi, iar în statele baltice, încă de pe timpurile lui Petru I s-a păstrat un decret care interzicea apariţia în oraş pe elani. Este cunoscut faptul că în gubernia Vologda, în mijlocul secolului al XIX-lea elanii au fost animale de companie şi de călărit. În mijlocul şi la sfârşitul secolului al XIX-lea elanii de companie au fost răspândiţi în gubernii Vladimir, Riazan, Pskov şi Moscova, iar în Ucraina, în gubernia olân , pădurarul pe elanii domesticiţi călătorea peste 120 km. Există, de asemenea, indicaţii privind elanii domesticiţi la începutul secolului XX în Siberia şi în gubernia Viatka.

Aceste exemple ar putea fi continuate, dar revenind la petroglife din epoca de piatră, se poate presupune că cu schimbările climatice sau creşterea numărului populaţiei, avansarea ei în partea mai sudică, de stepă, posibilităţile de utilizare a elanilor în calitate de călărie şi de ham au dispărut, deoarece structura copitelor şi dinţilor a elanilor nu este adaptată pentru solurile de stepă şi ierboase. În condiţiile noi de stepă a apărut nevoia de un nou animal de călare şi de tracţiune. În loc de elan (şi de cerb), un astfel de animal a devenit cal. Domesticind în milenii V-IV î.Hr. calul sălbatic, locuitorii din stepe şi silvostepe au folosit, probabil, multe metode de antrenare a elanului.

Aceasta este ferma de elan din Sumarokovo, am fost acolo în primăvara. Ferma produce lapte. Dar în privinţa călăritului, mă îndoiesc mult, pentru că ferma reprezintă, pur şi simplu, o margine a pădurii împrejmuită, în care se nasc elanii şi mânji sunt crescuţi primii doi ani, după ce plec în pădure. Adică, femela de elan vine la faţa locului doar în momentul naşterii puiului, dar atât înainte, cât şi după acest moment, ea vine şi pleacă când vrea. Ea este legată de procesul de alăptare, dacă femela naşte în afara fermii, nici ea, nici mânzul nu apar la fermă. Tot acolo, practic, lipsesc masculii adulţi şi femele fără pui, cu excepţia cazului când vre-un animal vine acolo să treacă printr-o boală şi să se refacă. Principiul de muls, aşa cum ne-au explicat, se bazează pe faptul că femela elanul nu-şi vede puiul născut şi percepe mulgătoarea ca pe puiul său şi vine să-l hrănească. Iar mânjii sunt ţinuţi în ţarc şi hrăniţi din biberon.

La ferma elanilor se organizează excursii pentru locuitori, vizitatori şi turişti în regiunea Kostroma. Excursii la ferma de elan sunt în mare cerere printre şcoli şi alte instituţii de învăţământ.

Adresa fermei de elan: 157931, Regiunea Kostroma, r-nul Krasnoselski, localitatea Gridino, satul Sumarokovo, ferma de elan.
Telefon / fax în Kostroma: (8-4942) -35-94-33.
Înscrierea pentru excursie prin telefon: (8-4942) -39-87-21
E-mail: moosefarmer@mail.ru

Sursa: green-dom.info