MOLDOVENII.MD

Omul și orașul: de ce știința modernă pune tot mai des întrebări incomode

Suntem obișnuiți să privim urbanizarea ca pe un simbol al progresului. Clădirile înalte, transportul, tehnologia și multitudinea de oportunități sunt percepute ca o direcție firească a dezvoltării civilizației. Totuși, în ultimele decenii, știința a acumulat un volum considerabil de dovezi care ne determină să privim acest proces dintr-o perspectivă diferită. Apare o întrebare simplă: ce se întâmplă cu omul atunci când mediul în care organismul său s-a format de-a lungul a milioane de ani este înlocuit, în doar câteva generații, de beton, sticlă, zgomot și o densitate mare a populației?

Cel mai îngrijorător fapt științific

Unele dintre cele mai cunoscute cercetări în acest domeniu au fost realizate de Universitatea Aarhus din Danemarca și Institutul Karolinska din Suedia, pe baza analizării registrelor naționale de sănătate și populație. Rezultatele au fost surprinzătoare. Persoanele care au crescut în cele mai urbanizate medii prezintă un risc semnificativ mai mare de a dezvolta psihoze, inclusiv schizofrenie, comparativ cu cele care au crescut în mediul rural. În cele mai ample studii, acest risc ajunge la aproximativ 2,5–2,7 ori mai mare. Este important de înțeles că aceasta nu înseamnă că orașul „provoacă” schizofrenia. Este o boală complexă, în care intervin atât factori genetici, cât și factori de mediu. Totuși, o asociere atât de puternică demonstrează un lucru esențial: mediul în care trăiește omul poate influența în mod semnificativ probabilitatea apariției chiar și a celor mai severe tulburări psihice. Această concluzie reprezintă una dintre cele mai convingătoare dovezi că mediul înconjurător nu este un factor secundar, ci unul dintre elementele fundamentale ale sănătății umane.

Ce caracterizează, de fapt, mediul urban modern?

Dacă analizăm literatura științifică din ultimele decenii, observăm că cercetătorii rareori tratează „orașul” ca pe un singur factor. Ei studiază componentele specifice ale mediului urban: zgomotul cronic, poluarea aerului, poluarea luminoasă, densitatea ridicată a populației, fluxul continuu de informații și publicitate, stresul social cronic, reducerea spațiilor naturale și stilul de viață sedentar. Fiecare dintre acești factori poate afecta sănătatea în mod independent. Atunci când însă acționează simultan, zi de zi, timp de zeci de ani, efectele lor se pot amplifica. De aceea, tot mai multe cercetări descriu mediul urban ca pe un ansamblu de factori de stres cronici.

Ce se întâmplă atunci când omul se află în natură?

Aici imaginea este aproape opusă. În ultimii ani au fost publicate sute de studii care arată că interacțiunea regulată cu mediul natural este asociată cu efecte benefice asupra organismului. Cele mai constante rezultate indică reducerea stresului cronic, diminuarea anxietății, îmbunătățirea capacității de concentrare, recuperarea mai rapidă după efort intelectual, creșterea stării generale de bine și un risc mai redus pentru anumite tulburări psihice. Deosebit de interesante sunt studiile efectuate asupra copiilor. Acestea arată că cei care cresc în apropierea spațiilor verzi prezintă, în medie, o atenție mai bună, o stabilitate emoțională mai mare și indicatori superiori ai sănătății mintale. Desigur, natura nu este un „medicament universal”. Cu toate acestea, tot mai multe dovezi sugerează că mediul natural reprezintă cadrul cel mai favorabil pentru funcționarea organismului uman.

De ce nu este surprinzător?

Privind istoria speciei noastre, apare un contrast remarcabil. Omul există ca specie de sute de mii de ani. Aproape întreaga această perioadă a fost petrecută în păduri, pe câmpii, lângă râuri și în alte ecosisteme naturale. Primele orașe au apărut abia în urmă cu câteva mii de ani și au rămas mult timp relativ mici. Urbanizarea în masă este însă un fenomen foarte recent, accelerat în special în secolele XIX–XX și mai ales după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu industrializarea, dezvoltarea transportului și accesul la energie ieftină. Din perspectiva evoluției umane, această schimbare s-a produs practic „ieri”. Apare astfel un paradox: creierul și organismul nostru s-au format timp de milioane de ani într-un mediu natural, iar în doar câteva generații au fost nevoite să funcționeze într-o lume dominată de beton, asfalt, sticlă, zgomot, trafic și un flux informațional continuu. Nu este surprinzător că tot mai mulți cercetători se întreabă: a avut organismul uman suficient timp pentru a se adapta unei schimbări atât de rapide a mediului?

Concluzie

Știința nu afirmă că orașul este cauza directă a tulburărilor psihice. Însă dovezile acumulate arată tot mai clar că mediul în care trăim influențează sănătatea într-o măsură mult mai mare decât se credea cu doar câteva decenii în urmă. Dacă mediul urban este din ce în ce mai des descris ca o sursă de factori de stres cronici, mediul natural se dovedește a avea proprietăți care favorizează refacerea organismului și menținerea echilibrului psihic.

Poate că întrebarea fundamentală a secolului XXI nu mai este:

„Cum construim și mai multe orașe?”

Ci mai degrabă:

„Cum putem face astfel încât omul, trăind în oraș, să nu piardă legătura cu mediul în care s-a format întreaga sa evoluție?”