MOLDOVENII.MD

Pădurile neolitului, ce au supraviețuit pe pămînt

Închipuiți-vă cum ieșiți dimineață din casă, iar pe moșia voastră de familie cresc copaci de 70 metri înălțime. O livadă în 6 niveluri vă oferă anul împrejur o mulțime de fructe, alune, iar deasupra alunișului se înalță un stejar sacadat, ce aruncă în jos ghinzi nu amare, ci acrișoare, din făina cărora se fac clătite la sărbători. A mai crescut și un fag, închizînd stejarului parțial lumina soarelui. Acest gigant de 50 de metri spre toamnă se va umple de nuci de fag, care, prăjite, erau un deliciu în copilărie. Alături, se înalță, învelit de actinide, lemongrass și caprifoi, cel mai mare copac de pe moșie – un Gingko de 4 000 de ani și 40 de metri înălțime. El crește mai departe de habitatul familiei, deoarece fructele lui sînt niște nucușoare specifice și nu toți oamenii le înțelegeau. Deși erau gustoase, dar mirosul învelișului este neplăcut. Creșteau pe timpuri liane gigantice de gingko. După el cresc nucii hickory și nucii negri, de 60 de metri, nucile cărora pot sta și trei ani pe iarbă, fără a se strica. În zare crește pinul lui Lambert. Tulpina pinului cu diametrul de 5 metri, plantat de un strămoș îndepărtat degrabă va atinge lungimea de 80 de metri. Ea de asemenea, ne aduce anual alune. Pe solul acoperit de ace cresc afine, merișoare și mure de diferite soiuri.

În partea de sud a lacului crește o livadă veche. Acolo sînt nu doar meri și peri de 150 de ani, dar și moșmon, jujube, Jida, coarne, păducel, caprifoi, caise, piersici, struguri și chiar un curmale. Diferite prune și cireșe, înconjurate de dud, amelanchier, socul negru și goji – astăzi aceste fructe sînt exotice, însă înainte ele creșteau în fiecare gospodărie.

Primăvara moșia înflorea – magnolia, copacul de lalele, migdalul, curmalele etc.

Mierea albinelor era compusă din flori de castan comestibil, de tei și alți copaci. Erau zece știubee din diferite tipuri de lemn – stejar, frasin, dar cele mai multe erau din tei.

În această pădure-livadă solul era foarte fertil, erau o mulțime de microorganisme și bacterii, viața îmbogățea solurile cu toată gama de microelement și de acea copacii creșteau mari, cu ajutorul ciupercilor. Era o adevărată împărăție a ciupercilor.

V-ați închipuit? O asemenea pădure-livadă putea hrăni un întreg lanț alimentar, chiar și pînă la tiranozaur. Oamenii mîncau de pe fața de masă fermecată, mîncare era din belșug anul împrejur. Nu exista nevoia de a săpa grădina, dar mulți plantau legume, inclusiv ridichea neagră. Și unde au dispărut toate acestea? Unde sînt vechii copacii? Unde e stratul de 4 metri de sol fertil? De unde au apărut cîmpurile pe care astăzi plantăm cereale? Și de ce ne gonim după aur?

Ce catastrofă a cuprins planeta și degradarea populației ce a urmat? De ce pămîntul a început să fie arat, se ucid bacteriile, ciupercile, se poluează cu chimicale? În ce foc a putut arde pădurea-livadă a neolitului? Și ce fel de cratere de 50 de km au apărut pe planetă? Unde e biodiversitatea de odinioară a Rusiei? Oare nu din această cauză în povești au rămas doar mărul și ridichea neagră?

De ce au apărut multe pustiuri cu sol ars? De ce în pustiuri sînt cratere caracteristice exploziilor nucleare? De ce instalațiile mai vechi de 200 de ani sînt orientate spre vechiul pol de nord, aflat în Groenlanda? Ce s-a

întîmplat, ce a determinat schimbarea polurilor? Și de ce în multe orașe, primele etaje ale blocurilor de locuit sînt inmlăștinite? Cît de exactă este analiza cu radiocarbon dacă presupunem formarea craterelor de explozii termonucleare? Cît de demult au crescut copacii gigantici? De ce planeta este înțesată de cariere ale vechilor civilizații, numite plato și canioane? Cine dirijează toate acestea? Cine i-a alungat pe oameni din pădurile de paradis ale neolitului?

Acele cifre, ce indică înălțimea, nu sînt inventate, există și astăzi asemenea copaci. Ei se află pe litoralul de vest al Americii de Nord, în America Centrală și de Sud. Cresc și astăzi copaci gigantici de sequoia de pînă la 120 m, sequoiadendroni – de 100 m, pini galbeni, cedrul roșu de vest și cedrul galben de Alaska – pînă la 70 m înălțime. Și asta în condițiile actualei presiuni atmosferice joase. Ceea ce a rămas după evenimentele necunoscute de acum 200 de ani. Iar pînă la formarea craterelor de 50 m, presiunea era mai mare, ceea ce sporea capacitatea calorică a aerului, făcînd clima mai blîndă. Nu erau diferențe climatice mai în văi și dealuri. Subtropicele ajungeau pînă la cercurile polare. De acea și copacii creșteau mai mult și mai înalți. Există date despre copaci de 160 de metri, tăiați în secolul 20.

Pe teritoriul din partea europeană a Rusiei sînt găsite urme ale creșterii copacilor de metasequoia, sequoiadendron, diferitelor specii de gingko duglasia etc.

Ce putem face azi? Să continuăm să trăim în sistemul construit de dușmanul omenirii și să participam astfel la distrugerea definitivă a planetei sau să ne ocupăm de reintroducție – renașterea trecutului? Fiecare trebuie să-și aleagă singur calea.

La mine cresc porți din mesteacăn – simbolul succesului primar, a etapei inițiale a renașterii planetei. Aceste porți sînt ca o intrare în vîrtej. Neam, viață, mișcare, mișcarea pe spirală, vîrtej. Există centre auxiliare – fîntîna și știubeiele. Am o pepinieră, unde cresc specii pe cale de dispariție, e creat un landșaft de reținere a umezelii, se introduce micoriza, microflora rămasă din plantarea copacilor, planific să introduc seleniul. De aceea, există premise pentru renașterea celor pierdute. Ceea ce vă doresc și vouă!