Pentru că adulții sunt mai întâi copii
Am observat că majoritatea școlilor promovează la nivelul elevilor (repetând în mod obsesiv și neoriginal) sintagma Să nu distrugem natura. Ori, să fim serioși- cine a văzut vreodata un copil distrugând cu bună știință natura? Cum poate să o facă, micuțul? Să rupă o frunză dintr-un copac și să se joace cu ea? Să dea din greșeala mingea în flori? Să arunce toate tipurile de deșeuri la un loc, așa cum o face toată lumea? Sau să arunce un ambalaj pe jos, așa cum a văzut la alții?- nu zic că este un lucru bun, dar nu prin asta se distruge natura.
Știți când poate un copil să distrugă natura? Când a devenit adult. A devenit adult și lucrează la o firmă petrolieră care deversează cu bună știință ape contaminate într-un râu. Sau a devenit adult și este atât de însetat de câștiguri încât nevoile personale sunt mai importante decât ale generațiilor viitoare. Sau a devenit adult și, împreună cu alți copii deveniți adulți, nu reușesc la nivel de comunitate să facă mici eforturi cotidiene astfel încât nepăsarea să devină “păsare”.
Cum poate un copil să învețe să nu distrugă natura, când oricum nu o face? În schimb, adulții sunt luați în serios. Într-o discuție intre oameni mari, n-o să auzi formularea Să nu poluăm. Dar le-o spunem copiilor, de parcă umblă cu poluanți în cutia cu jucării.
Să educi adulții de astăzi, este greu. Pentru că adulții nu mai merg la școală. Dar copiii merg. Iar ei trebuie să învețe să fie eco pentru a deveni adulți eco. Pentru că principala caracteristică a acestui eco este durabilitatea. Așadar, aș înlocui sintagma Să nu distrugem natura cu Să devenim adulți responsabili.
Și am mai auzit o sintagmă foarte populară: Să salvăm planeta! Sună supermagnific, însă dacă eu, ca profesor, nu cred cu adevărat că acest lucru este posibil, cum pot să am curajul să propun asta elevilor? Să salvăm planeta de cine? De adulți? Aș înlocui expresia cu Să iubim planeta! E mai puțin îndrăzneață decât prima, dar sfatul este realizabil și mult mai încărcat cu semnificație.
Ce înseamnă, deci, a avea un comportament eco?
A fi eco pornește, în primul rând, de la a cunoaște. De la a avea dispoziția de a cunoaște. Continuă cu abilitatea de a îți păsa și se termină prin a face ceva în acest sens.
Degeaba îi spui unui copil să recicleze, când el nu cunoaște cum arată o groapă de gunoi. Degeaba insiști asupra colectării selective, dacă vede că gunoaiele strânse cu rigoare în recipiente colorate ajung oricum să fie puse laolaltă când sunt ridicate.
Degeaba construim obiecte refolosind deșeuri, dacă sunt inutile și aruncabile la gunoi.
Degeaba îi spui unui copil că nu e eco să lase apa de la robinet curgând, dacă nu a vizionat niciodată un documentar despre copiii din Africa, dacă nu cunoaște nimic despre repartiția resurselor pe Terra și dacă nu i se arată că trebuie să fie recunoscător pentru mediul în care s-a născut.
Degeaba facem împreună postere cu mesajul Să salvăm delfinii! (sau, și mai palpabil- urșii polari), când elevul încă nu a învățat să îi pese de problema câinilor maidanezi din propriul oraș.
DEGEABA ești eco la ora de opțional, dacă întreaga școală nu e eco împreună cu tine în fiecare zi!
Nouă nu ne plac lucrurile făcute degeaba. La școala Aletheea, prin opționalul Creează-ți mediul!, ne propunem să-i învățăm pe copii să-și adreseze întrebarea „DE CE?”. De ce reciclăm? De ce trebuie să stingem lumina? Și apoi, să le arătăm cum. Prin puterea exemplului, într-un mod cât mai distractiv cu putință. Iar când vor deveni adulți, își vor aminti că la școală au învățat să facă alegeri. Bune.
128