Potențialul de producere a gelurilor antibacteriene „Viorica” urmează a fi mărită de 10 ori ©
În legătură cu starea de Pandemie declarată de OMS și campania națională de prevenire a răspîndirii virusului Covid-19, Fabrica de produse cosmetice Viorica Cosmetic face următoarele precizări:
Potențialul de producere a gelurilor antibacteriene „Viorica” urmează a fi mărită de 10 ori. În prezent, acestea se fabrică în două ture, inclusiv în zilele de sîmbătă și duminică. Măsura a fost aplicată pentru a putea face față tuturor solicitărilor care vin din partea unităților comerciale, dar și a cetățenilor de rînd. Menționăm că primordial este suplinirea stocurilor a unităților comerciale din Republica Moldova.
Este important să precizăm că gelurile antibacteriene „Viorica” conțin 70-85% de alcool, în timp ce distrugerea Covid-19 impune o concentrație maximă de 60%.
O unitate de gel antibacterian „Viorica” (200 ml) ajunge, în mediu, pentru o perioadă de o circa săptămînă (pentru o persoană).
Gelurile antibacteriene „Viorica” pot fi comandate la linia verde 022 836 238, 022 836 257 sau 022 836 237 cu livrare la domiciliu. Menționăm că prețul acestui produs a rămas neschimbat.
Conducerea companiei Viorica Cosmetic asigură atît cetățenii cît și partenerii săi comerciali că este capabilă să producă și – respectiv – să livreze toate stocurile necesare întru prevenirea răspîndirii Covid-19.
În lumina celor expuse, Viorica Cosmetic îndeamnă oamenii la responsabilitate civică și la respectarea tuturor recomandărilor date de specialiștii OMS:
Evitați locurile aglomerate
Spălați-vă cît mai des mîinile
Folosiți produse antiseptice ori de cîte ori atingeți obiecte de uz comun
Evitați tusea și strănutul în palme. Folosiți dosul mîinii sau cotul pentru acestea reflexe.
Evitați contactul cu persoane străine, sau cu persoane despre care cunoașteți că s-au aflat în zonele cu risc sporit de infectare.
Și în final, facem apel la solidaritate în această cauză globală. De grija și atenția fiecăruia dintre dumneavoastră depinde sănătatea personală a celor dragi.