Premizele apariţiei arhitecturii bioclimatice

Premizele apariţiei arhitecturii bioclimatice

Ar trebui să începem cu originile civilizaţiei umane. Problema interdependenţei între omul şi natura a fost relevantă de-a lungul istoriei. Omenirea întotdeauna a trebuit să se adapteze la condiţiile climatice, alegând pentru casele sale zonele cele mai favorabile.

Astfel, areale de colonizare a triburilor antice şi naţiunilor tindeau spre zone cu o climă subtropicală, care se caracteriza prin masele de aer tropicale în vară şi cele blânde în iarnă, cu temperaturi anuale ridicate. Aşezările s-au format pe coastele mării şi în apropierea surselor mari de apă, unde au existat modificări minime sezoniere de temperatură.

Cea mai veche locuinţă naturală a omului a fost peştera. Un rol major joacă şemineu - în jurul lui s-a dezvoltat viaţa omului preistoric. Focul se aprindea la intrare în peşteră pentru a proteja intrarea şi încălzi spaţiul interior. În viitor oamenii au zidit la intrare perete artificial.  Toate acestea s-au făcut în scopul de a supravieţui în lupta pentru habitat şi a se proteja de cataclisme naturale.

Totodată cu peşteri au existat corturi, realizate din crengi de copaci şi piei de animale. Ei adesea au servit ca un refugiu temporar pentru perioada de vânătoare sau pentru o perioadă de popas a triburilor nomade.

Ca urmare a unei fuziuni de peşteri şi de corturi au apărut bordeie,
în mlaştini – construcţii pe piloni cu acoperişuri de stuf, în zonele  împădurite – case suspendate. Folosind fiecare din aceste stiluri de construcţii omul îşi organiza apărarea în jurul formaţiunilor naturale, fie că era vorba de stâncă, pădure sau apă. Cu cât mai dure au fost condiţiile climatice, cu atât mai rectiline erau soluţiile arhitecturale.

Exemple de modul de utilizare a caracteristicilor climatice în zone diferite sunt relevante şi pentru ziua de azi, în primul rând, în căutarea  soluţiilor de construcţii low-tech.

Casele, de obicei, se construiau apropiate una de alta, formând aşezări mici, care au fost situate pe teritoriul bine protejat: pe platouri, la confluenţa râurilor, pe insule. Compactitatea a astfel de aşezări a fost dictată de doi factori: în primul rând, mica aşezare putea fi apărată mai uşor şi, în al doilea rând, acest fapt ar putea fi dictat de caracteristicile climatice ale locului.

De exemplu, în civilizaţia egipteană acoperişurile caselor se plasau pe stâlpi, legate cu o serie de grinzi încrucişate. Acoperişurile erau realizate din două straturi, cu un strat de aer ventilat în mod constant. Primul strat  forma pardoseli din trunchiuri de palmier, al doilea strat era de lut, între ele se puneau ţoluri. Fragilitatea lemnului de palmier nu permitea construirea caselor cu deschideri mari, prin urmare, pentru a acumula aerul rece în interiorul unui spaţiu compact, pereţii principali ai caselor şi pereţii despărţitori, realizaţi în caramidă brută, erau foarte masivi. Pereţii din lut în timpul zilei fierbinte păstrau în încăpere aerul rece,  acumulat în timpul nopţii. Cea mai mare parte din case a fost văruită, acest lucru, de asemenea, reducea impactul soarelui arzător.

Arhitectura rezidenţială din Mesopotamia are multe în comun cu cea egipteană. Casele, găsite în oraşul sumerian antic Ur (3 î.Hr.), ilustrează acest model firesc. Ele reprezintă un tip de case pentru mai multe familii cu o curte şi un acoperiş plat. Construind case cu mai multe niveluri, arhitecţii antici au creat spaţii intermediare cu umbră între curte şi zonele de locuit - balcoane acoperite. Balcoanele contribuiau la o încălzire mai mică în zilele toride. Încăperile principale întotdeauna se plasau pe partea de sud a curţii, iar deschiderile lor se îndreptau spre nord. În centrul curţii era situat un rezervor de apă sau o piscină. Toate casele, ca şi în Egipt, eau acoperite cu var.

Construind peisaje grandioase artificiale, arhitecţii din Babilon au  studiat legile designului ecologic de la natură; pe imitarea ei şi se bazează cunoştinţele acumulate în secole de istorie.

În încercarea sa de a introduce o clădire în mediul înconjurător, arhitecţii chinezi au atins perfecţiunea. În afară de factorii casnici şi utilitari ai construcţiei locuinţei pe baza principiilor bioclimatice, ei au evidenţiat şi factorii filosofici. Astfel, în China nu numai locuinţe se construiau pe baza interacţiunii cu natura, dar, de asemenea, şi tradiţiile culturale şi religioase se trăgeau de la această interacţiune.

Îmbunătăţind metodele de construcţie, bazate pe factorii naturali, arhitecţii chinezi nu numai au învăţat să creeze condiţii fiziologice ale confortului  uman, dar, de asemenea, cu ajutorul efectelor vizuale şi construcţiei abile a compoziţiei, au organizat confortul psihologic al caselor lor.

Astfel, analizând principiile de construcţie a clădirilor după exemplul locuinţelor vechi, putem identifica primele premise ale arhitecturii bioclimatice:

1. Reducerea impactului mediului înconjurător agresiv asupra spaţiului din interiorul clădirii cu ajutorul construcţiilor-paravane eficiente, organizaţiei spaţiilor în înteriorul curţii şi orientării camerelor spre ţările lumii. Ca şi în clădirile moderne bioclimatice, în construcţiile civilizaţiilor antice, o atenţie deosebită a fost acordată studierii condiţiilor climatice ale locului, acest lucru a permis de a reduce efectele adverse ale factorilor naturali negativi.

2. Crearea în interiorul clădirii a unui regim de temperatură confortabil şi umed prin organizarea curţilor interioare, teraselor, balcoanelor, logiilor şi utilizarea spaţiilor verzi în structura clădirii. Tehnici similare pot fi găsite în deciziile de planificare a spaţiului în clădirile moderne bioclimatice.

3. Organizarea mediului psihologic confortabil in interiorul clădirii. Ca şi în metodele moderne ale arhitecturii bioclimatice, în clădirile civilizaţiei antice a fost folosită interpretarea mediului natural în spaţiile interioare ale clădirilor.

4. Unirea clădirii cu natura este un principiu fundamental de formare a arhitecturii vechilor civilizaţii. Armonia între natura şi clădire acum este din nou regândită şi  în multe privinţe este similară cu ideile arhitecţilor antici.

5. Măestria organizării armoniei cu natura în civilizaţiile antice se transformă în originalitatea arhitecturii individuale, create cu efectele naturale, vizuale şi climatice.

Putem concluziona că arhitectura modernă se formează după acelaşi principiu ca şi la începutul dezvoltării sale, şi oamenii sunt nevoiţi să ridice clădiri care ar armoniza cu natura, pentru acelaşi motiv ca şi mii de ani în urmă: pentru a crea condiţiile mai confortabile de viaţă. Singura diferenţă este că la începutul dezvoltării sale, oamenii  construiau astfel de clădiri similare pentru a se salva de la stihiile naturii, iar acum - pentru a proteja natura de la stihia umană.

Sursa: zelife.ru cu link pe sstu.ru