Proprietatea funciară şi structura economică şi gospodărească (studiu istoric şi juridic) Partea 1

Proprietatea este, din punct de vedere istoric, prima formă de însuşire umană a obiectelor naturii. Însuşirea înseamnă relaţia dintre om şi lucrurile ca fiind personale (al meu). Dar atitudinea personală a unei persoane faţă de un lucru înseamnă, de fapt, înstrăinarea altor persoane de la acest lucru (al meu înseamnă că nu este al tău, al vostru). Astfel, proprietatea devine o relaţie socială între persoana care pretinde a fi proprietară şi toţi ceilalţi oameni. Conţinutul acestui raport este dreptul proprietarului de a deţine, a utiliza şi a dispune de obiectul selectat într-un mod complet şi absolut, separat de toţi ceilalţi. Obiectul acestor relaţii este acum nu numai pămîntul şi terenurile de pămînt, dar aproape tot ce este deasupra şi sub ele (pădurile, zonele forestiere, plantaţiile verzi; apele, rezervoarele de apă şi resursele acvatice; măruntaiele pămîntului, resursele minerale; fauna sălbatică şi obiectele de faună (animale); flora în afara pădurii şi diferite elemente: plantaţii forestiere, parcuri, spaţii verzi, arbori şi arbuşti).

Istoria relaţiilor de proprietate asupra acestor obiecte în Rusia ar trebui să fie examinată ca un proces de concentrare şi de gestionare a resurselor funciare, care s-a dezvoltat în cinci etape principale: 1) formarea proprietăţii şi a statului, 2) transferarea pămîntului feudalelor, 3) trecerea pămîntului în mîinile reprezentanţilor capitalului comercial, industrial şi financiar, 4) înstrăinarea în masă a omului de la pămînt în cadrul proceselor de industrializare şi urbanizare (perioada de construire socialistă) şi 5) reformele actuale din Rusia. La analiza acestor modificări mai întîi trebuie să înţelegem că de la bun început pămîntul a fost utilizat de acele persoane care îl populau şi îl prelucrau. Stabilirea strămoşilor pe aceste terenuri nu se asemăna cu situaţia actuală: "atunci nu erau sate aglomerate… fiecare persoană trăia retras pe terenul său de pămînt". Utilizarea acestui teren a fost pe viaţă, nu aveau loc redistribuiri ale pămîntului, noţiuni privind dreptul de proprietate nu existau. Pămîntul servea drept bază pentru viaţa unei familii sau a întregului clan şi era Patrie pentru cei care îl tratau cu dragoste.

O privelişte specifică a vegetaţiei în aşezările strămoşilor poate fi definită ca un amestec de pajişti cu păduri. Livezile care înconjurau locuinţele şi dumbrăvile de tip parc se perindau cu pajişte şi iazuri. Pădurile ocupau toate dealurile, lăsînd văile pentru păşuni umede şi mlaştini. Strămoşii au numit aceste domenii "pămînt natal", "sate". Dobîndirea drepturilor asupra acestor terenuri iniţial a fost bazată pe dreptul de ocupare a unui teren liber. Abundenţa pămînturilor libere permitea fiecăruia să ocupe atît pămînt cît a fost posibil. Comunitatea umană a fost alcătuită din familii unite de năzuinţă spre crearea unui spaţiu frumos.

Sursa: forum.anastasia.ru