ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Prorocirea lui Ioan Teologul se împlinește: fiara e deja în prag


Cum e să fii mereu urmărit, să știi că cineva îți urmărește fiecare pas și acumulează toate datele despre tine, după care le folosește pentru a-ți schimba cardinal viața? ”Este inadmisibil!”, spun unii.

”Va trebui să ne deprindem”, obiectează alții. ”Ai încredere, dar verifică!” Cei care fac cunoștință cu acest ”scenariu al viitorului”, involuntar, îl compară cu anti-utopiile lui Aldous Huxley sau George Orwell. Doar că acesta nu se desfășoară în pagini de carte, ci este tradus în viață. Deocamdată – în China, dar după cum se vede, nici alte țări nu vor evita acest scenariu. ”Sistemul încrederii sociale” - așa se numește programul de evaluare a cetățenilor, care a fost creat, iar din anul 2014 este implementat în China.

Inițial, era vizat un număr mic de cetățeni – orașul convențional N, fiecare locuitor al căruia, din start, dispunea de același număr de puncte. După care suma ori sporea, ori se reducea în funcție de sporirea sau reducerea ratingului fiecărui cetățean în parte. Treptat, sistemul s-a extins asupra unui cerc tot mai larg de oameni. Potrivit ziarului chinez Global Times, pe la jumătatea anului trecut, peste 15 milioane de chinezi, adică fiecare al sutălea cetățean al țării, a fost sancționat administrativ din cauza ratingului social redus. Autoritățile țării promit că sistemul încrederii sociale va deveni funcțional în măsură deplină către anul 2020 și ”celor mai demni le va permite ca să trăiască liber, iar celor nedemni nu le va permite să facă un pas”.

Unul dintre cele mai importante criterii de formare a ratingului este comportamentul financiar. Dacă ești printre liderii ratingului, beneficiezi de numeroase avantaje. Spre exemplu, poți închiria un automobil, un apartament ori o cameră la hotel cu ajutorul unei aplicații mobile, fără un depozit, ai garantată deservirea VIP în hoteluri și aeroporturi, rate scăzute la credite și acces la cele mai bune universități și cele mai prestigioase locuri de muncă. Dar poți lesne pierde punctele acumulate: dacă nu achiți la timp creditele, încalci regulile de circulație rutieră, plasezi în internetul chinezesc informații interzise (de exemplu, indici un nume fals pe rețelele sociale). Poate deveni ”dușmanul statululi” un jurnalist, care a investigat un caz de estorcare printre demnitari.

Sancțiunile pentru un rating redus pot fi foarte neplăcute - chinezii prinși pe picior greșit nu pot fi angajați în instituțiile statului sau să beneficieze de asigurări sociale, la sigur vor avea parte de un control minuțios la vamă, nu li se vor vinde bilete de avion bune și nu vor fi admiși în hotelurile luxoase cu restaurante. Li se poate refuza o călătorie turistică sau un împrumut bancar. Mai este o nuanță: programul ține cont nu doar de istoria browserului și a cumpărăturilor din magazine. Ratingul este influențat și de acțiunile prietenilor și ale membrilor familiei tale. Dacă prietenul sau tatăl tău va spune ceva rău despre guvern, vei pierde și tu puncte.

Citește mai mult: noi.md

ABONAȚI-VĂ
Joi, 07 martie 2019 10:45
Vizualizări: 1340

Citiţi de asemenea

La Detail Garage oferim o gamă completă de servicii de detailing auto, pentru ca mașina dvs. să arate mereu ca nouă și s...
201
Deși toamna este în plină desfășurare, la XOstudio FLOWERS am început deja să ne pregătim pentru magia sărbătorilor de i...
318
Astăzi dorim să vă prezentăm o băutură naturală de casă, care este excelentă pentru organismul dumneavoastră. Dacă beți ...
429
Pentru toți amatorii de muzică bună! Pe 15 noiembrie, la Arena Chișinău, la ora 18:30, va avea loc mult-așteptatul conce...
288