Puterea cuvântului și moștenirea străveche: lecțiile școlii lui Șcetinin

Eleva școlii lui Șcetinin, Galina Vartnic, a trimis o pagină dintr-un conspect al unei lecții de imersiune pe care Șcetinin o conducea la limba rusă.

„Pentru ca, rostind un cuvânt, să nu distrugem spațiul din jurul nostru, ci să zidim, este necesar să simțim și să înțelegem ceea ce rostim. Iar pentru aceasta, haideți să încercăm acum să privim cuvântul din perspectiva sensului, adică să ne adâncim în domeniul lexicologiei.

Ce studiază lexicologia limbii ruse contemporane? Fiecare cuvânt are propria sa semnificație lexicală — aceea la care ne gândim atunci când îl rostim. Căutați în dicționar cuvintele „vânt”, „stepă”, „albină”, „arbore”. Aceste cuvinte au un singur sens — se numesc monosilabice.

Iar acum căutați cuvintele „apă”, „a merge”, „casă”. Aceste cuvinte au mai multe sensuri — cuvinte polisematice. Unele dintre ele pot fi figurative, de exemplu „a merge” ca „mişcare”.

Există, de asemenea, cuvinte identice ca formă și pronunție, dar care au înțelesuri cu totul diferite. Astfel de cuvinte se numesc omonime. Exemple: „gama”, „cheie”, „cosă”, „a curge”, „chip”. Cuvintele cu înțelesuri apropiate se numesc sinonime: „cald”, „fierbinte”, „rece”, „înghețat”. Iar cuvintele cu sens opus — antonime: „departe — aproape”, „sus — jos”.

Această înțelegere a cuvântului este proprie omului modern. Dar strămoșii noștri îl înțelegeau mult mai profund. Poate tocmai de aceea aveau o putere pe care a consemnat-o istoricul Lucian: „Mult timp n-am putut crede, dar ce-mi rămânea de făcut când, în plină zi, sub ochii mei, un barbar numit hiperboreu zbura prin văzduh, pășea pe apă și trecea cu pas domol prin foc”.

Strămoșii noștri se raportau la cuvânt cu mare pătrundere. Rostind un cuvânt, atingem întregul spațiu — sufletul nostru se unește cu lumea întreagă prin cuvânt. Dacă cuvântul se contopește cu lumea, el a prins glas — socotiți că ați început să creșteți, de la voi a pornit o rază de lumină. Intrăm în spațiu, ne unim cu el, ne măsurăm pe noi înșine și devenim parte a spațiului solar.

La strămoșii noștri, la slavi, „printre faptele de mare însemnătate” întotdeauna trăia o cinstire deosebită față de cuvinte și rostiri. În acei ani, cine dorea să iubească, se ruga cuvântului ca unei minuni: prin cuvânt se putea „uscă” sau putea aduce „răcoare”. Spune: „Morți!” — și dușmanul murea. Spune: „Trăiește!” — și el se ridica. În viață și în luptă poporul știa: în cuvânt este ascuns un geamăn al faptei. Din acele vremuri, din acele neamuri au ajuns până la noi creații minunate, unde fiecare vers este o lege, iar fiecare cuvânt — o revelație.

Astăzi, în secolul XXI, lecțiile lui Șcetinin ne învață să vedem în cuvânt nu doar un mijloc de comunicare, ci și un instrument al creației: fiecare cuvânt poartă o energie capabilă să schimbe spațiul, cultura și chiar pe noi înșine. A învăța să simțim și să conștientizăm puterea cuvântului înseamnă a învăța să trăim în armonie cu lumea și cu noi înșine.

Autor: Ian Coreuș