ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Refugiații ucraineni sau Moldova - teritoriul bunătății (+Video)

Vreau să vă spun mai detaliat cum am salvat o familie din Ucraina, pentru că aceste cîteva zile m-au atins pînă  în adîncul sufletului. Nu voi uita niciodată ce am văzut...

Acum o săptămînă, soția și fiica mea au mers s-o viziteze pe mama în țara vecină (eu sînt moldovean, iar soția mea este din Ucraina). Ele au vrut să meargă mai devreme, dar am amînat acest moment cît am putut pînă pe 16 februarie, pentru că, după cum știe toată lumea, potrivit zvonurilor, aceasta era data începerii războiului. Războiul a fost anulat, 16 februarie a trecut și ai mei au plecat la mama.

Pe 24 februarie, cînd a început totul, soția mea mă informează că toate biletele au fost vîndute, taxiurile nu merg și habar nu are cum să iasă din oraș. Nu vor putea călători în picioare, mama nu va putea suporta asta din cauza problemelor la picioare. 

Drept urmare, ele au petrecut noaptea în subsolul unuia dintre cluburile de tineret în saci de dormit pe podea și cum să iasă din oraș dimineața nu aveau habar. Timpul trece, iar știrile aduceau din ce în ce mai multă durere și teamă, atunci cînd soția mă anunța că mereu au loc explozii în apropierea orașului lor.

Și atunci Binele ne face primul său cadou. Noaptea, soția îi scrie unei prietene din Ucraina, care locuiește într-un sat de lîngă granița cu Moldova și aceasta o invită la ea. Familia mea merge la aceasta, din fericire microbuzele locale nu au anulat cursele. Și de acolo ele găsesc un taxi pînă la graniță.

  În acest moment, eu zbor cu mașina pentru a le întîlni în Planca. Simt prezența unei bucurii ușoare, dar am încă multe întrebări dacă vor putea intra fără teste covid, fără cartele telefonice și dacă vor sta o zi pe drum acolo, cine le va hrăni și alte întrebări îmi zboară prin minte. Și pînă nu le voi vedea și le voi îmbrățișa, nu am de ce să mă bucur.

Sînt pe drum. Mă sună soția. Nu aud nimic. Dar, este îmbucurător. Dacă nu o pot auzi, înseamnă că nu este departe de graniță și legătura este proastă. Am tras pe dreapta pentru a vorbi. Scrie un mesaj: sîntem în ambuteiaj.

- Mergeți pe jos, așa va fi mai repede.

- Este încă departe pînă la graniță, mama nu poate merge atît de mult. Deocamdată mergem mai departe cu mașina.

Eu îmi continui drumul. După un timp primesc un mesaj: 

- Noi mergem pe jos...

Eu merg mai departe și cu cît mă apropii de graniță, cu atît crește mai mult traficul pe drum. Toată lumea merge în aceeași direcție, pentru a-i salva pe cei dragi. 

Dar cînd am ajuns acolo, am înțeles un lucru incredibil. Oamenii nu merg pentru rude și prieteni, dar omul merge la om pentru a dărui binele în care poporul moldovenesc este bogat, după cum s-a dovedit.

În fața mea a apărut o imagine foarte impresionantă.

La intrarea la punctul de control a fost creată o tabără imensă de corturi. Oamenii în uniformă găteau mîncare în vase uriașe. 

Bărbații cu inscripții "taxi gratuit" vin repede la refugiați și se luptă între ei pentru a-i aduce gratuit în orice punct al Moldovei, iar dacă nu găsesc un tovarăș de călătorie, se supără foarte mult că nu au putut ajuta gratuit. Alții întreabă refugiații dacă îi întîlnește cineva și dacă nu sînt întâmpinați, îi distribuie imediat în casele și apartamentele lor. Fără cazare și transport nu rămîne nici o persoană. O adevărată bursă a faptelor bune, în care toată lumea se străduiește nu să ia (așa cum se întîmplă de obicei la orice bursă), ci să dea cît mai mult bine posibil.

De cealaltă parte a frontierei a venit o femeie și țipă: 

- Cine are locuințe? 

Zeci de oameni s-au îndreptat imediat spre ea. Ea a scos o listă uriașă pe care o adunase de cealaltă parte: "Iată o listă a celor care au nevoie de locuințe de cealaltă parte. Sunați-le!". Și toată lumea a început imediat să sune...

Mese cu mîncare gratuită, ceai și cafea, plăcinte, fructe și multe altele și, cel mai important, ciocolată, dulciuri, bastoane de porumb, sucuri pentru copii. Vino și ia - totul este gratuit!

Oamenii noștri din această parte dau mîncarea polițiștilor de frontieră și aceștia o transportă cu mașinile de cealaltă parte. 

Acolo este o coadă de mașini de 20 de kilometri. Ai mei au mers pe jos cîteva ore, apoi au stat la coadă cîteva ore, au obosit extraordinar. 

Dar, în ciuda acestui fapt, au venit sătule. 

Oamenii de această parte a hotarului le oferă de mîncare, dar unii răspund: 

- Mulțumesc, dar acolo ne-au hrănit atît de bine.

Soția mi-a spus mai tîrziu că de cealaltă parte așezau pe mese cîte 20 de farfurii și ele dispăreau imediat și apăreau din nou pe mese farfurii pline și așa mereu, fără întrerupere.

Mi-am așteptat familia mai mult de patru ore, am făcut fotografii și videoclipuri, am făcut cunoștință cu acești oameni amabili și am discutat pentru a înțelege fenomenul unui nivel atît de incredibil de bunătate. 

Se părea că aici totul era pătruns de bunătate, chiar și aerul. La un moment dat am decis să merg să verific mașina pe care o lăsasem lîngă punctul de control al frontierei.

Și chiar în momentul în care mă apropiam de ea, o mașină care trecea mi-a atins bara de protecție cu aripa. 

Imediat de mine s-au apropiat trei polițiști și unul dintre ei strigă la mine: 

- La naiba, pe unde ai fost, te caut de două ore să-ți iei mașina. E numai vina ta!

Nu sînt un șofer foarte bun și într-adevăr am parcat prea aproape de drum. Acolo barele de protecție ale tuturor mașinilor ieșeau în drum, dar mașina mea ieșea mai mult decît altele. Al doilea participant la accident s-a parcat, poliția ne-a chemat să rezolvăm situația. S-a întîmplat așa că bara mea de protecție este din plastic, m-am uitat în spate, dar și el avea o zgîrietură mică pe aripă. Eu spun: 

- Mașina mea e în regulă. 

Șoferul răspunde: 

- Și a mea!

După aceea, ne-am îmbrățișat strîns, iar poliția ne-a spus să mergem cu Dumnezeu și să nu-i împiedicăm să-și facă treaba, după care mi-am luat rămas bun de la șofer, iar ei m-au ajutat să parchez. Nu am văzut niciodată polițiști atît de amabili nicăieri și niciodată. Ei încercau să ajute practic pe toți cei care aveau nevoie măcar puțin de acest lucru. Din cealaltă parte veneau în cea mai mare parte femei și copii, iar polițiștii de frontieră alergau dintr-o parte în alta, ajutînd femeile să transporte gențile grele cu lucruri.

Mașina am luat-o de la fratele meu și cînd l-am sunat să-i spun despre accident, el nici măcar nu m-a certat, deși putea. Dar binele și aici a triumfat!

Cînd deja se întunecase, am auzit brusc cum, ca răspuns la o altă ofertă de locuințe gratuite, o voce familială a spus: 

- Pe noi ne întîmpină...

M-am întors, era soția mea. Ne-am îmbrățișat și bucuria mi-a umplut inima...

S-a întîmplat în istorie că unii ucraineni tratează moldovenii cu dispreț. Acest lucru poate fi văzut în special în rîndul locuitorilor din Odessa. Adesea, cînd mergeam în transportul public din Odessa, auzeam cum cîte un odesit îl certa pe un alt odessit cu cuvintele: "Ce moldovean mai ești..." 

Dar aici, la granița moldovenească, a apărut în fața ucrainenilor o imagine complet diferită. Iar cuvîntul moldovean era asociat cu speranță, cu bucurie pentru o viață salvată, cu bunătate infinită și recunoștință pentru un adăpost cald. Cînd stăteam și ne încălzeam în mașină, realizînd calea grea pe care am făcut-o și gîndindu-ne la pașii următori, soacra, uitîndu-se la numărul mare de oameni amabili, s-a mirat:

- Nu m-am gândit niciodată că moldovenii sînt oameni atît de amabili!

Noi locuim departe de Chișinău și am decis să închiriem un apartament ieftin pentru mama, sau cel puțin o cameră cu condiții în Chișinău, ca ea să se simtă cît mai confortabil. 

Și, deși fratele meu ne aștepta să petrecem noaptea la el, am decis totuși să încerc să găsesc cazare chiar aici în acea noapte. M-am dus să comunic cu oameni care mi-au oferit gratuit o cameră în Ștefan Vodă, Anenii Noi. Dar este departe de Chișinău. Apoi am accesat site-ul de anunțuri și am sunat la primul număr. Un băiat pe nume Dorin din satul Sireț, lîngă Chișinău, a spus că poate primi 4 persoane gratuit pentru orice perioadă. Ne-am înțeles imediat că mergem la el, el ne așteaptă.

Îndepărtîndu-ne de graniță, am văzut o imagine și mai incredibilă. Erau tot mai multe mașini, iar poliția cu greu le ajutau să găsească parcare. Moldovenii se grăbeau la graniță după muncă pentru a ajuta refugiații toată noaptea. Bine – eu m-am dus de dragul familiei mele, dar aceștia sînt oameni care vin de departe, cheltuie mulți bani pe benzină, așteaptă mult timp pentru a-i ajuta nu pe ai lor, ci pur și simplu persoane necunoscute, străine din Ucraina.

Dorin și mama ei Larisa ne-au întîmpinat la ora două dimineața și după un duș, ne-au aranjat paturile și ne-au invitat să ne culcăm în cele mai bune condiții și cu o mare ospitalitate. Dimineața m-am dus în oraș să caut un apartament. Am fost întîmpinați foarte călduros, dar nu am vrut să deranjez oamenii, mai ales că putem închiria un apartament pentru mama mea, iar acești oameni buni vor putea ajuta pe altcineva.

Un prieten m-a ajutat să caut apartament. Am început noi să sunăm la numerele din anunțuri. Un sunet ne-a bucurat foarte mult. Un tînăr ne-a oferit o cameră în apartamentul său și a spus că proprietara cafenelei unde el lucrează a spus că putem chiar mînca gratuit în cafeneaua lor. 

Am rămas șocați de o astfel de propunere. Am sunat mulți oameni și am găsit, printre altele, o cameră studio cu condiții excelente, la doar 110 euro și într-o locație bună. Prietenul meu, Valerii, a întrebat dacă se poate face o reducere pentru locuitorii din Ucraina.

Zece minute mai tîrziu, băiatul a sunat înapoi și a spus că ne dă în chirie apartamentul gratuit, iar noi să achităm doar serviciile comunale. 

Ne-am întîlnit peste 15 minute chiar în apartament, Dan (așa îl cheamă pe stăpînul apartamentului) mi-a înmînat cheile și a plecat. Foarte simplu! Nici nu m-am așteptat la așa ceva.

Larisa, stăpîna casei în care am înnoptat, ne-a întins o masă bogată, i-a dăruit fiicei mele o scurtă și o pereche de ghete, ne-am luat rămas bun cu promisiunea să ne mai vedem.

Dar aici binele nu s-a terminat. Toți prietenii mei din Moldova scriu pe rețelele de socializare că merg la graniță pentru a întîmpina refugiații. De aceea, veniți la noi. 

Avem o țară mică, dar, după cum s-a dovedit, sîntem foarte buni la suflet și cred că inimile noastre sînt suficiente pentru a vă primi pe toți, iubiții noștri vecini ucraineni. 

Autor: Vladislav Sanduleac

Conducător: Valerii Catruc







ABONAȚI-VĂ
Luni, 07 martie 2022 11:57
Vizualizări: 330

Citiţi de asemenea

Hipertensiunea și ateroscleroza sînt cele două cauze principale care duc la afectarea circulației cerebrale.Încălcarea...
0
Într-o școală din Moscova un băiat a încetat să meargă la lecții. Nu merge o săptămână, două... Leova nu avea telefon, i...
530
Aceste plante nu sînt greu de plantat în propria grădină și chiar acasă pe pervazul ferestrei, dar vor fi de neprețuit...
958
Timp de multe secole, mierea a fost renumită printre oameni pentru proprietățile sale vindecătoare. Același lucru se p...
531