ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Reorganizarea Executivului ar putea genera 50 de mii de locuri de muncă în 5 ani

Alianța „MOLDOVENII” a prezentat joi, la Arcul de Triumf, un proiect de lege privind reorganizarea Guvernului, pe care îl descrie drept o „reformă radicală” menită să reducă birocrația, să optimizeze cheltuielile și să stimuleze dezvoltarea economică a țării.

Potrivit inițiativei, numărul ministerelor și agențiilor urmează să fie redus cu cel puțin 30%, ceea ce ar aduce economii estimate la 500 de milioane de lei anual. Structurile considerate inutile sau duplicative vor fi desființate, iar în locul lor vor fi create instituții noi, cu atribuții precise în domenii strategice.


„Eliminarea a ceea ce este inutil, crearea a ceea ce este necesar” – așa rezumă formațiunea filosofia reformei. Printre noutăți se numără Ministerul Administrației Eficiente, care va gestiona simplificarea legislației și introducerea unei „ghilotine legislative” pentru eliminarea a peste 600 de acte normative învechite pe an. De asemenea, proiectul prevede înființarea unui Comitet pentru reabilitarea resurselor acvatice, cu obiectivul de a reface jumătate din resursele degradate în următorii 10 ani, și a unui Comitet de planificare pentru coordonarea proiectelor industriale și reducerea dependenței de importuri cu 25%.

În domeniul social, reforma propune integrarea sănătății și protecției sociale într-o singură structură, pentru reducerea birocrației și creșterea accesibilității serviciilor. În educație și cultură, accentul va fi pus pe adaptarea pregătirii profesionale la cerințele pieței și pe creșterea ratei de angajare a absolvenților pînă la 80%.

Liderul partidului, Denis Roșca, a declarat că efectele reformei vor fi vizibile la scară largă: „Modelul de guvernare propus va poziționa Moldova în top 10 țări atractive pentru investiții. Odată cu acestea vom crea locuri de muncă și vom îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor”. Potrivit calculelor formațiunii, măsurile ar putea genera o creștere a PIB-ului cu 7% anual și 50 de mii de noi locuri de muncă în următorii cinci ani.

Proiectul este al patrulea dintr-un pachet de 26 inițiative legislative anunțate de Alianța „MOLDOVENII” și este aliniat la strategia „Moldova 2040”, Acordul de asociere cu Uniunea Europeană și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU. Implementarea sa va fi monitorizată prin control parlamentar și raportare anuală.

ABONAȚI-VĂ
Joi, 05 septembrie 2024 10:51
Vizualizări: 429

Citiţi de asemenea

Dacă întrebi astăzi ce înseamnă să fii sănătos, majoritatea oamenilor vor răspunde la fel: alimentație curată, apă curat...
73
„Paradoxul vremurilor noastre este că avem clădiri mai înalte, dar mai puțină răbdare, autostrăzi mai largi, dar orizont...
41
O întrebare ciudată... Pe mine mă nedumerește mai degrabă de ce locuitorii inteligenți și educați ai orașelor, mai ales ...
75
La răscrucea a două drumuri din satul Foșnea, raionul Jukovski, călătorul este întâmpinat de o veche cruce de lemn, ușor...
82