Rezervaţia Ţîpova este lăcaşul magicienilor poporului antic
Rezervaţia Ţîpova este lăcaşul magicienilor poporului antic
În Moldova există o rezervaţie naturală unică "Ţîpova" care, potrivit mai multor cercetători, cândva a fost lăcaşul magicienilor unui popor antic şi "oraşul" - şcoala cunoştinţelor sacrale ale anticilor, despre ce mărturisesc multe fapte şi argumente.
Peisajele frumoase ale rezervaţiei, stânci, peşteri, cascade, mănăstiri vechi, etc. sunt doar un anturaj al esenţei locului pe care oamenii înţelepţi îl numesc nu altfel, decât "locul puterii". Acesta este un loc neobişnuit de energetic, în care percepţia oamenilor devine foarte flexibilă, aprofundată, capabilă să înţeleagă viaţa în esenţa sa adevărată, fără agitaţia de zi cu zi. Mulţi din cei care au poposit aici odată, vin din nou, susţinând că orice persoană care petrece aici mai mult de trei zile şi interacţionează cu natura rezervaţiei, îşi aminteşte de sine. Cele mai profunde sentimente, gânduri şi vise din tinereţe şi copilărie, pe scurt, tot ceia ce ne face vii şi fericiţi...
Pentru a înţelege acestui aspect este foarte important să conştientizăm faptul că oraşul, pe care, îl ştim în acest context, este o noţiune convenţională, deoarece procesul de urbanizare, ca o consecinţă firească a modului tehnocratic de dezvoltare este inerent numai epocii noastre petrochimice, care s-a început recent - în secolul 19, cu apariţia energiei electrice, în era revoluţiei ştiinţifice şi tehnologice. Dar acest loc nu poate fi numit pur şi simplu aşezare, pentru că potrivit mai multor cercetători, aici nu a fost doar mănăstirea unei naţiuni, ci centrul ei cultural, religios, ştiinţific şi chiar economic. Puterea politică din acea vreme a fost fundamental diferită. Clasele tribale puternice care au stat la baza societăţii, au determinat legile şi normele de moralitate la adunările generale. Deciziile au fost îndeplinite de către conţi - lachei - mercenari de origine străină, deoarece se credea că nu era o treabă vrednică. Deci, viaţa oamenilor antici, succesul acestora, prosperitatea depindea în mare măsură de gradul de conştientizare a proceselor naturale şi cosmice. Succesul oricărei comunităţi umane, mai întâi de toate, depindea de capacitatea sa de adaptare la mediul lor, gradul de înţelegere a proceselor, de însuşire a informaţiilor despre ea, creând mediul de habitat. Aidoma dependenţei noaste de utilizare a reţelei Internet ca o modalitate de a naviga în "marea" informaţiilor acumulate de omenire. La fel cum ar trebui să înţelegem teoriile şi tendinţele economice ca sistem de relaţii reciproce privind distribuirea roadelor de muncă într-o economie mondială de globalizare, să posedăm cunoştinţe şi abilităţi de moralitate şi etică ca o metodă de interacţiune între diferite naţionalităţi şi clase în societate, etc. Astfel, în antichitate,vieţile oamenilor depindeau direct de înţelegerea naturii, plantelor, animalelor, mineralelor, stihiilor şi legăturilor cosmice între ele. Pe scurt, de mediul înconjurător viu.
Terenul pe care este situată rezervaţia Ţîpova, potrivit cercetătorilor, în antichitate a fost unul dintre centrele de cercetare. La fel ca şi Machu Picchu în America de Sud, Arkaim în Urali şi multe alte centre, împrăştiate prin toată lumea. Aici s-au adunat cele mai remarcabile personalităţi ale timpului, studiind esenţa existenţei, cultivând pădurile fructifere, convieţuind cu animale, prin înţelegerea naturii şi proprietăţilor de minerale, de stihii, dezvoltând cultura optimă de viaţă în societate, pe pământ şi în cosmos, aducând cunoştinţele lor oamenilor cu ajutorul poeţilor şi muzicienilor, care veneau din oraşul magicienilor în sate obişnuite. Până în prezent, toate cunoştinţele despre proprietăţile plantelor medicinale se trag din acele timpuri, precum şi valori morale înalte, ca modestie şi respectul profund pentru natură şi strămoşii şi multe alte bunuri ale strămoşilor.
Chiar şi astăzi, în rezervaţie creşte o mulţime de copaci fructiferi, care în sălbăticie în Moldova nu cresc. Cum ar fi multe specii de agude, mere, cireşe, etc. Băştinaşii vechi spun că, înainte de al Doilea Război Mondial, în defileu creştea o pădure-livadă: prune, cireşe, pere şi multe altele răsăreau în mod natural şi nimeni nu le planta. Oamenii din sate aflate în apropiere veneau aici după fructe şi acest lucru li se părea obişnuit. Dar în timpul foametei şi multor alte lipsuri, oamenii au tăiat în localitate tot ceea ce ar putea fi pus în cuptor. De atunci, varietatea pomilor fructiferi şi numărul lor a scăzut considerabil. Dar şi astăzi, puteţi găsi aici alune, caise, piersici şi alte plante. În plus, aveţi posibilitatea să strângeţi aici ierburi, care cresc numai în acest loc. De exemplu, cimbru de câmp,care creşte în Ţîpova, şi diferă semnificativ de alte specii din regiune, cu proprietăţi incomparabil mai aromate. Aceste fapte dovedesc destul de clar, că defileu a fost locuit de oameni, cultivat şi amenajat, a fost, putem spune, locuinţa lor deplină.
Unul dintre pereţii defileului este vertical şi de culoare albă datorită calcarului. Conform cercetătorilor, peretele artificial, sculptat în poziţie verticală, alb-şlefuit, a fost o oglindă uriaşă, care inunda tot defileu cu soare şi căldură, ceea ce făcea posibil o roadă îmbelşugată şi prelungirea zilelor calde, poate chiar şi în timpul iernii, deoarece rocile nu permit vânturilor să sufle căldură acumulată de pietre. Cercetătorii în domeniul cosmo-bio-energetic susţin, că întreaga gama de roci reprezintă o antena de satelit gigantică, concentrând o energie cosmică specială. Este interesant faptul că nu numai roca-oglinda este de origine artificială, dar şi muntele - piramida, aparent, este rezultatul unor eforturi umane, acesta are o formă piramidala clară cu margine şi unghiuri plate. Ruta serpentină care coboară spre defileu din partea râului Nistru în mai multe locuri este consolidată cu zidărie. Multe dintre peşteri ale rezervaţiei, în număr de zeci, sute sunt de origine, evident, artificială. Ca să nu mai vorbim de mănăstirea rupestră , care potrivit cercetătorilor, înainte de creştinism a fost un centru sacral. În general, Tipova este un depozit de legende relatate în şoaptă, lângă rug, de exemplu: atunci când Sfântul Andrei a adus aici creştinismul, mănăstirea din Ţîpova a fost aparent ortodoxă. Puţini ştiau că predicatorii, care posedau abilităţi paranormale, au continuat practici vechi ale preoţilor de Soare, folosind, de asemenea, practici ale preoţilor traci. Totul se făcea în secret.
Suprafeţe subterane se întindeau la doi kilometri în interiorul stâncii, unde se afla în lac subteran. Datorită abundenţei de apă dulce şi aprovizionării suficiente cu alimente, se putea trăi foarte mult timp în roci. Acest lucru era adesea utilizat în timpul invaziilor.
Legendele povestesc despre soldaţii - minune care apăreau din rocile mănăstirii. Doi sau trei oameni puteau să învingă o armată întreagă de inamici. Acţiunile lor pot fi comparate cu arta oştenilor japonezi, care apar din nicăieri şi dispar în nicăieri, capabili să se deplaseze prin aer şi pereţii abrupţi, capabili să emită ţipete îngrozitoare, care pot să omoare inamicul.
Se spune că aici, în secolul al XV domnitorul Ştefan cel Mare s-a cununat cu a patrulea soţie, Maria Voicuţa - o frumoasă prinţesă valahă.
Există o legendă potrivit căreia, în rocile din apropierea Ţîpova a petrecut ultimii ani de viaţă, poetul mitic Orfeu, ale cărui rămăşiţe, se presupune că sunt îngropate într-o nişă a unei din cascadele defileului. Legenda spune că Orfeu a ajuns la Tipova, în căutarea iubitei sale Euridice, şi de aici a coborât în ţara morţilor.
Locul de forţă energetică incredibilă numeşte defileul rezervaţiei Ţîpova chişinăuianul Vladimir Drobitiko. Chirurg, candidat pentru maestru al sportului de alpinism, el a participat la expediţia la Pamir, în ascensiunea muntelui Pic al Comunismului. De mulţi ani a lucrat salvator profesionişti în Caucaz, salvator montan pe pârtiile de Cegenta. A vizitat peste 70 de ţări, lucrând pe navele maritime. Este un pilot licenţiat în zboruri cu paraplane. Mai mult de 10 de ani se ocupă cu practici psihoenergetice. A trecut instruirea la Shaolin, în mănăstiri tibetane. În ultimii ani, petrece o mare parte de timp în Himalaya, unde studiază metode alternative de tratament.
"Ţîpova este un loc unic de energie, - spune Vladimir Drobitiko. - Cel mai important lucru: anume aici sunt răspunsuri la multe întrebări legate de lupta dintre bine şi rău, forţele de lumină şi de întuneric. Sunt trei chei – de dreapta, de mijloc şi de stânga. La mijloc se află energia echilibrată. Eu12 ani vizitez acest loc, -mărturiseşte Drobitiko. – Oricine ar fi aici, defileu clarifică memoria, în mod miraculos limpezind-o. Această comoară nu aparţine numai poporul Republicii Moldova, dar şi lumii întregi!".
Despre mănăstirea Ţîpova sunt compuse multe legende. Fanii moderni al fraţilor Strugaţki cred că aici se află uşi şi poduri în lumi paralele.
Se spune că, în 1840, în mănăstire a apărut un pelerin. Călugării care posedau clarviziune, l-au proclamat un profet. Vestea a fost rea: "La nord, creşte o forţă întunecată. Şi va trece ea pe aceste meleaguri. Opriţi practicile. Nu luaţi ucenicii. Distrugeţi tot ce transmite cunoştinţe. Totul ce aţi ştiut - uitaţi! Vi se dă o sută de ani ".
Această predicţie a fost îndeplinită până la cele mai mici detalii. În 1935, în mănăstire s-au păstrat doar câteva chilii, o încăpere pentru închinare şi 15 călugări. Într-o dimineaţă devreme au apărut cinci călugări tineri. Ei au explicat că au venit din diferite mănăstiri pentru a îndeplini misiunea lor.
După ce au adunat toate obiectele de valoare, cărţi, le-au dus prin pasajele secrete în interiorul stâncii, unde s-au aflat timp de câteva zile. Ca urmare a acţiunilor lor lacului a dispărut complet şi tunelurile s-au prăbuşit.
Apoi, călugării au săpat în diferite locuri morminte şi au început să flămânzească. Apoi s-au culcat în morminte şi au murit în acelaşi timp, păstrând secretul comorii. Oamenii, care au găsit morţii, au acoperit trupurile lor cu pământ.
Peste o suta de ani, după cum a fost prezis, în 1940, Basarabia a fost anexată de URSS. În mănăstire au apărut ofiţerii NKVD-ului. S-au început persecutări. Dar călugării nu au fost în stare să spună ceva. A izbucnit războiul, ancheta a rămas nefinalizată.
Mănăstirea a fost grav avariată de bombardament de artilerie, iar în 1949 a încetat să mai existe. Misterul valorilor materiale şi spirituale ale mănăstirii, inclusiv biblioteca, până în prezent rămâne nedescifrabil.
Autor: Ian Corăuş
55