Rolul tatălui în familie

Tatăl nu este o sperietoare în familie, el nu este o forță cu care să sperie și să intimideze copiii. Tatăl este mândria și cea mai înaltă autoritate a familiei, el muncește pentru a-și susține familia, având grijă de ea. Contribuția lui la viața familiei este altruistă, însă are dreptul și este dator să întrebe copiii cum își adaugă ei, la rândul lor, eforturile tatălui cu comportamentul lor bun, educația lor, cum susțin tradițiile bune ale familiei.

"Spune-i asta tatălui?" - poate întreba mama reproșător fiul vinovat, iar acesta va răspunde: "Nu, mamă, nu voi mai face asta!" Coeziunea dublă a educației părintești, unitatea spirituală între părinți și fiu se vor manifesta în ceea ce va fi exprimat în aceste cuvinte: teama față de cineva care nu știe să fie indulgent sau grija pentru cineva în fața căruia toți sunt moral obligați.

Copilului îi trebuie tată. Vorbind în cel mai larg sens posibil despre acest lucru. Copilului îi trebuie un tată care trăiește viața copiilor săi, îi învață să fie curajoși, onești, adevărați, utili oamenilor, harnici și veseli. Copilului îi trebuie un tată - nu un om fără voință, gata să îi îndeplinească toate capriciile, nu un bețiv, un brut care uneori își ridică mâna asupra mamei și asupra lui de asemenea - ci unul care este apreciat de cei apropiați, de vecini pentru bunătatea și generozitatea sufletului său. Are nevoie de un tată care uită mereu că este deja adult și se joacă cu copiii săi ca un băiat răutăcios.

Copilul crește, devine adolescent, și îi trebuie un tată, un părinte. Vorbind și în acest caz în cel mai larg sens al cuvântului. Adolescentului îi trebuie un tată - o personalitate publică, un maestru al muncii, inspirat de creativitatea construirii. El are nevoie de un tată - un mentor sensibil și înțelept, care înțelege preocupările fiului și ale fiicei, strict și exigent cu el însuși și cu alții. El trebuie să fie astfel încât cuvântul său să nu fie diferit de faptele sale, să fie puternic prin hotărârea și devotamentul său. Adolescentului îi trebuie un tată care să aducă în casă credința în ziua de mâine, liniștea în sufletele membrilor familiei, să stabilească o relație atentă și sensibilă între ei. Adolescentului îi trebuie un tată căruia să îi poată încredința gândurile sale.

Adolescentul devine tânăr (fata), și lui (ei) îi trebuie un tată, un părinte. Vorbind despre acest lucru în sensul că părintele, cu trecutul și prezentul său, ar trebui să reprezinte calități umane înalte. Pentru tânăr (fată) este foarte important să se vorbească despre tatăl său ca despre o persoană care merită respectul și autoritatea generală. El este sensibil și grijuliu față de soția sa, față de părinții săi. El înțelege tineretul modern, crede în el, crede în fiul său, în fiica sa. Îi încurajează și îi susține în activități mari, în romantismul muncii, în făptuirea binelui, în prietenia dezinteresată, în iubirea înălțată.

Copilului, adolescentului, tânărului îi trebuie un tată, dar există diferite tipuri de tați.

Există tați care își iau fiii lor maturi la serviciul lor, îi învață meșteșugul lor și le lasă moștenire să nu păteze numele bun al tatălui la această fabrică.

Există tați care își lasă copiilor lor o moștenire nedespărțită și bogată, cum ar fi onestitatea, tradițiile. Îi obișnuiesc pe copii cu muncă, cu modestie, îi educă în aspirații spirituale înalte.

Dar există și acei tați care încearcă să-și asigure copiii pentru toată viața cu toate bunurile unei vieți lipsite de griji, privându-i astfel de bucuria muncii, a luptei și a realizărilor.

Shalva Amonashvili