MOLDOVENII.MD

Sahara – deşert, plin de enigme

Sahara – deşert, plin de enigme

În istoria omenirii este cunoscut faptul că civilizaţiile mai vechi şi mai mari au apărut în văile Nilului, Eufratului, Tigrului, precum şi în unele regiuni din Orientul Mijlociu. Apoi, arheologii au descoperit Valea Indului şi unele locuri cu râurile chineze. Toate aceste zone au următoarele caracteristici: clima caldă, solul fertil, şi cel mai important lucru, – disponibilitatea apei dulce. Savanţii şi cercetătorii au fost convinşi că în partea de vest a Nilului civilizaţia nu poate exista. Un teren deşert imens speria oamenii. Acest deşert este Sahara.

Dacă vom analiza expunerile primilor exploratori, oamenilor de ştiinţă, arheologi, atunci se formează opinia că deşertul Sahara este o zonă ostilă omului. Astfel, în secolul V î.Hr. Herodot, în lucrările sale, a descris dunele de nisip, domuri de sare şi obscuritatea lumii de deşert. Apoi, mai târziu, un alt savant Strabon a redat modul grijuliu cu care locuitorii deşertului tratează apa. Şi încă peste o 100 de ani  un alt savant Pliniu a confirmat descrierea altor cercetători şi a spus că în deşert absolut nu există apă şi ploaia este un fenomen foarte rar.

Dar cu timpul, cercetătorii şi arheologii s-au mutat mai departe în deşert. De la ei au început să parvină ştiri interesante că în deşert au fost descoperite tot fel de imagini pe roci, care indică şederea permanentă a oamenilor în aceste locuri. În ultimul secol o expediţie franceză arheologică sub conducerea lui Dyuvere a văzut petroglife în Libia, apoi, după un timp oricare desene de animale pe roci au observat călătorii germani. Această expediţie arheologică a fost condusă de savantul istoric Nachtigall. Apoi şi alţi călători au găsit petroglife şi desene pe roci, dar nimeni nu a făcut din aceasta nici o senzaţie, deoarece oamenii de ştiinţă nu s-au gândit la valoarea lor.

Numai la mijlocul secolului trecut, această situaţie a început să se schimbe treptat. Expediţiile arheologice, fiind în Sahara, au început să atragă mai multă atenţie la fresce şi petroglife. Oamenii de ştiinţă şi-au schimbat părerea despre viaţa oamenilor preistorici în deşert. În acest sens, ei au avut o mulţime de întrebări. De exemplu, de ce pe fresce sunt pictate imaginile animalelor, cum ar fi hipopotamii, struţii, rinocerii, girafe? Un mare interes a fost trezit de imagini cu bărci egiptene, cai şi caruri.

După studiul celor mai vechi fresce din Tassilia, care au fost efectuate circa şapte mii ani în urmă, oamenii de ştiinţă au concluzionat că, în acele timpuri Sahara nu a fost un deşert. Frescele au înfăţişat foarte precis şi expresiv vânătorii şi multe animale de dimensiuni enorme: elefanţi, mufloni, antilope, rinoceri. Şi dacă vom compara aceste fapte cu studii geologice, în concluzie se poate spune că Sahara a fost verde şi cu multă apă.

Analizând perioada următoare, vom vedea că în lucrările artistice apare o nouă direcţie. Pictorii au început să deseneze imagini divine de dimensiuni enorme. În această perioadă, printre multe astfel de picturi murale se evidenţiază  fresca "Dama albă". Ea înfăţişează o femeie neagră  cu o podoabă ciudată.

În perioada de creştere a animalelor, care acoperă aproximativ o mie şi jumătate de ani şi se termină  cu o mie de ani î.e.n., clima Saharei a început să se schimbe dramatic. Pe imaginile picturilor murale a apărut un număr mare de tauri şi antilope. Deci, pe o frescă savanţii au numărat mai mult de cincizeci de animale. Pe multe fresce  sunt realizate locuitorii Saharei: femeii care lucrează în gospodărie, copiii jucând, bărbaţii tăind lemn, reuniunea consiliului de bătrâni într-un cerc. De obicei, în locurile unde au fost desenate picturi murale, au fost găsite ustensile de bucătărie, vase, săgeţi şi chiar bijuterii. Frescele mai târzii descriu cai, hamuri cu caii, apoi cămile încărcate cu marfă.

Apoi, fără nici o îndoială, oamenii au părăsit acest ţinut, deoarece deşertul s-a pornit asupra lor şi ei n-au putut vieţui în această secetă. Cel mai probabil, calea lor ducea spre Marea Mediterană.

În prezent, mai multe mii de picturi murale, realizate în Tassilia de către membrii expediţiilor ştiinţifice, au ocupat un loc onorabil în  Muzeul Omului din Paris.

Frescele reflectă în detaliu civilizaţia sahariană, care s-a dezvoltat ca şi cultura egipteană, sau cultura indiană. Dar natura a fost mai puternică, decât popoarele Saharei şi civilizaţia sahariană s-a întrerupt, fără a lăsa în urmă temple maiestuoase şi chiar oraşe. Dar acele opere de artă, pe care au lăsat artiştii din Sahara, ne forţează să ne închinăm în faţa lor.  Doar numai cu ajutorul operelor lor, am aflat în detalii despre lumea, îngropată de deşert ....

Sursa:  tainy.net