Școala, în centrul căreia se află omul: întoarcerea la rădăcinile educației

Pe urmele gândirii lui V.A. Suhomlinski
„Consider că școala este școală doar atunci când principalul subiect din ea este studiul omului, când cunoașterea lumii începe cu cunoașterea sufletului uman și pe baza acestei cunoașteri se formează convingerile…” Aceste cuvinte ale lui Vasilii Alexandrovici Suhomlinski răsună astăzi ca o provocare și ca o speranță. Provocare — pentru că școala modernă pune tot mai des accent pe rezultatele testelor, rapoartele digitale și standarde. Speranță — pentru că gândul că educația ar trebui să înceapă cu înțelegerea omului nu își pierde actualitatea, dimpotrivă, devine tot mai căutat.

Studiul omului: o disciplină uitată sau încă nedescoperită?
Ce este studiul omului? Nu este doar un set de cunoștințe psihologice sau lecții de morală. Este o înțelegere profundă, consecventă și sinceră a naturii umane, dezvoltarea empatiei, abilitatea de a te înțelege pe tine și pe ceilalți. Este o disciplină care nu poate fi învățată dintr-un manual, dar fără de care este imposibil să crești ca Om.
La școala lui Suhomlinski, studiul omului nu era predat ca o materie separată, dar penetra toate sferele procesului educativ. El învăța copiii să se observe pe ei înșiși și acțiunile lor, să vadă sentimentele din spatele comportamentului altora, să găsească cuvintele pentru durere și bucurie. Era o școală a inimii, unde intelectul și sufletul mergeau mână în mână.

De ce, fără cunoașterea sufletului, cunoașterea lumii devine incompletă?
Educația modernă oferă elevilor cunoștințe despre lume — teorii științifice, fapte istorice, abilități tehnologice. Dar, dacă elevul nu înțelege de ce învață, ce înseamnă pentru el binele și răul, ce înseamnă să fii fericit, liber, cinstit — toate aceste cunoștințe pot să nu fie de folos.
O școală fără studiul omului este ca o casă fără fundație: frumoasă, dar instabilă. Vedem cât de des tinerii talentați se pierd în viață, neavând abilitatea de a construi relații, necunoscându-se pe ei înșiși, nefiind capabili să facă diferența între scopurile adevărate și cele impuse.

Formarea convingerilor: un proces care începe cu încrederea
Suhomlinski sublinia că educația nu este dresaj și nu este indusă. Este cultivarea convingerilor prin trăire, prin experiența personală, prin dialog. Iar pentru ca un copil să poată forma convingeri, el trebuie să se simtă în siguranță, să fie ascultat, să aibă posibilitatea de a reflecta.
În acest sens, rolul profesorului nu este de a transmite adevăruri gata făcute, ci de a fi un co-participant în creșterea interioară a copilului. Un mentor care nu se teme să vorbească despre lucruri complicate, să împărtășească îndoieli, să caute adevărul împreună cu elevii.

Poate fi reintrodus studiul omului în școală?
Aceasta nu este o problemă de reforme sau noi standarde. Este o chestiune de alegere interioară a fiecărui profesor, a fiecărei școli, a fiecărui părinte. Se poate începe cu pași mici — cu o conversație sinceră cu elevul. Cu discuții despre ceea ce a citit nu doar din punctul de vedere al stilului, dar și al sensului. Cu întrebări nu „ce ai învățat?”, ci „ce ai simțit?”, „ce crezi despre asta?”.
Întoarcerea studiului omului în școală este o întoarcere la om în educație. Și, poate, tocmai aceasta este adevărata reformă a școlii: nu în noile tehnologii, ci în renașterea unui interes sincer pentru cel din fața ta. În copil — și în tine însuți.

Autor: Valeriu Katruk