Seminarul lui Sepp Holzer în Mirodolie, părerile participanţilor şi rezultate
Seminarul lui Sepp Holzer în Mirodolie, părerile participanţilor şi rezultate
A trecut o lună şi afacerea, începută de Holzer, a fost continuată cu succes. Creasta a fost extinsă, acum aceasta are o lungime de 170 de metri. A fost făcută o ascensiune şi o coborâre pe/din creastă. Vreau să reţineţi, în special, că arborii răsădiţi au fost udaţi doar în partea de sus a crestei. Răsadul de legume nu a fost udat. Dar, datorită crestei construite, în ciuda celei mai grave călduri pe parcursul observaţiilor meteo, legumele cresc cu succes, în mod independent.
Iată ce a spus Tatiana, stăpâna terenului, pe care a fost montată creasta: “Am udat de două ori copacii plantaţi, o jumătate de găleată pentru fiecare copac. Este foarte dificil să duci găleţi pline. O ploaie a fost pe 24 iulie, şi aceea nu a udat mult pământul. Solul a fost umed la suprafaţă, undeva o jumătate de centimetru.
Construirea crestei: 8 zile a lucrat excavatorul în medie 12-15 ore pe zi. Şi apoi, mulcirea crestei a luat o săptămână şi jumătate. Dar am plantat seminţe pe măsura mulcirii crestei”.
Interviuri cu participanţii la seminar a efectuat Coordonatorul Centrului de permacultură lui Sepp Holzer în Rusia Valeria Bukina. Valeria a pus participanţilor următoarele întrebări: Ce aţi învăţat de la seminar, care sunt perspectivele simţite, ce gânduri, idei au apărut după seminar? Ce a avut cel mai mare impact? Ce fel de situaţie s-a creat în aşezarea dvs.? Cum se soluţionează problemele după consultare? Cum aţi perceput ideea lui Sepp Holzer privind conceptul general de aşezare? Ce a fost pentru dvs. întâlnirea cu Sepp Holzer?
Iată ce au răspuns participanţii la seminar de permacultură:
Tatiana (arhitect-designer, organizator al seminarului din partea aşezării, proprietara terenului pe care a avut loc consultarea şi a fost construită creasta înaltă):
Vreau să spun că la înfiinţarea crestei am ajuns absolut conştient. Aceasta nu este o structură aleatorie, şi demult reflexată, analizată şi creată. Deoarece, anume din această parte suflă vântul puternic din vest, care usucă totul. Aici am planificat şi am plantat un gard viu, însă am observant că plantele nu cresc. Iar creasta oferă plantelor o nouă oportunitate de viaţă în simbioză. Ceea ce s-a primit, îmi place foarte mult. Am construit o creastă de 170 de metri, am făcut o urcare şi o coborâre.
Eu văd modul în care aceasta se va încadra în conceptul comun al barajului. Pe anul viitor, de asemenea, am de gând să montez o altă creastă, care va proteja terenul de drum din partea de nord. Aş dori să combin creasta cu un depozit pentru legume, şi anume, în partea de jos - o pivniţă, iar pe deasupra va fi o creastă. Cu o astfel de abordare faţă de teren, se măreşte suprafaţa utilă, apare mai mult spaţiu pentru activităţi.
Desigur, noi nu ar trebui se ne limităm în cadrul terenului. Am înţeles întotdeauna necesitatea unor modificări în zona generală, dar, de asemenea, m-au uimit dimensiunile, ca să fiu sinceră. Ceea ce a fost spus despre rezervore acvatice este o logică absolut serioasă şi gravă. Fără acestea, într-adevăr, este imposibil să creăm un mediu acvatic pentru toată aşezarea. Noi am înţeles, cât este de important să ne gândim la bilanţul acvatic nu numai pentru o aşezare aparte, ci pentru întreaga zonă înconjurătoare.
La ziua de azi, mulţi au hotărât că vor rămâne cu fântânile lor. Dar, dacă vom crea echilibrul acvatic, atunci în aşezare apa va fi complet diferită. Din partea mea, am sugerat ideea de a face nu numai sistemul comun de baraje şi iazuri, dar, de asemenea, un sistem comun de aprovizionare cu apă şi canalizare generală. Sincer vorbind, majoritatea locuitorilor aşezării nu acceptă sistemul comun acvatic, dar, cel de salubrizare şi de control asupra apelor reziduale, îl sprijină mai multe persoane.
Şi voi adăuga, toate, ce au fost semănate, au germinat! Continuăm să efectuăm mulcirea crestei. În toamnă o vom însămânţa şi planta, şi sperăm, că vom putea obţine sfaturi despre utilizare mai bună a capacităţilor sale. Planificăm reţeaua viitoare de iazuri. Visăm, medităm ...
Pentru că o mare parte de informaţii a fost obţinută nu doar la nivel verbal, ci şi la cel energetic Cu eforturile dvs. şi ale noastre totul va creşte şi va prospera şi va slăvi Pământul. Şi vom evita catastrofa globală.
Airat (jurist):
Pentru mine seminarul - este un pas mare înainte şi un impuls puternic. Sunt foarte interesat de acest subiect, şi mulţi locuitori iau în seamă părerea mea. Echipa noastră se socoate progresistă, suntem ca o locomotivă, promovăm toate inovaţiile şi avem nevoie de metode eficiente şi eficace.
Noi vom dezvolta ceva, la alţii vor dispărea îndoielile. Când este văzut un astfel de succes, acesta atrage ca un magnet. Sunt interesat personal, ca publicul înconjurător, de asemenea, să se disciplineze. Oamenii se vor schimba, vor devini mai reuşiţi, şi, ca urmare, mai puţină invidie, mai puţin negativ vor fi în jurul nostru.
Ilia Ilin
Interviu: Valeria Bukina