Sensul tainic al ritualului hrănirii
O femeie era grav bolnavă. Era singură — așa i-a fost dat destinul. Mai întâi a avut grijă de mama ei bătrână, apoi mama a murit. Tinerețea a trecut, avea deja cincizeci de ani. Și a venit boala. Una pe care trebuia să o îndure singură. Și să se trateze singură. Cine a trecut prin asta știe cât de greu este pentru o persoană singură într-o asemenea situație.
Economiile s-au terminat repede. Pensia de invaliditate era mică. Bine că i-au acordat-o. Mulțumire și pentru atât. Iar femeia aceasta încerca să supraviețuiască din toate puterile. Se obliga să meargă până în parc — era foarte aproape. Pentru că, dacă nu te miști, poți muri și mai repede. Și în parc și-a găsit o ocupație. Acolo era atârnat un hrănitor vechi, strâmb, gol. Era un fel de parc forestier, părăsit, la marginea orașului.
Nastia a observat că la hrănitor veneau păsărele înghețate. Și plecau — pentru că era gol. Așa că a început să aducă semințe și crupe potrivite pentru păsări. Cheltuiala era mică. Dar, cumva, era atât de plăcut să privească cum păsările cu piept roșu și cele cenușii, neînsemnate, ciugulesc hrana. Parcă sufletul se simțea mai bine.
Chiar și în geruri aspre, Nastia ajungea la hrănitor și presăra hrană. În fiecare zi. Toată iarna. Iar apoi a început să se însănătoșească. I-au ridicat gradul de invaliditate și s-a întors la muncă, la punctul ei termic. Și totuși, în fiecare seară și în weekend, continua să meargă să hrănească păsările. Ea credea că păsările au vindecat-o. Așa simțea…
De fapt, a hrăni pe cineva este foarte benefic. Dacă o faci din intenții bune, cu inimă deschisă. Hrana este însăși energia vieții, materia vieții, ceea ce menține corpul nostru în lumea materială. Hrana este simbolul vieții pământești, al materiei hrănitoare. Și al Mamei hrănitoare…
Încă din vremuri străvechi, lângă temple existau hrănitori pentru păsări. Erau o amintire a felului în care Creatorul i-a hrănit pe oameni cu mana cerească. Atunci când disperarea și foamea amenințau cu moartea, din cer cădea hrană. Și oamenii erau salvați prin mila divină. Aceste hrănitori erau simboluri ale salvării divine.
Nu trebuie niciodată să disperăm. Se poate întâmpla un miracol și vom fi hrăniți într-un mod neașteptat — așa cum noi hrănim păsările și alte animale în iernile grele. Nici ele nu mai sperau să primească energia vieții. Dar voi le-ați oferit-o. Le-ați salvat. Nu este oare un miracol că ați apărut și ați adus hrană? Și ați salvat o viață?
Acest lucru se referă atât la oameni, cât și la animale — la toți cei cărora le puteți oferi hrană. Mai ales atunci când și voi aveți nevoie de energie, când sunteți slăbiți, bolnavi sau treceți printr-o perioadă dificilă și periculoasă — tocmai atunci este deosebit de util să hrăniți pe cei flămânzi și nevoiași. Cel mai bine — cu propriile mâini. Dacă nu aveți această posibilitate, puteți cumpăra hrană pentru un adăpost, de exemplu.
Desigur, trebuie să alegeți locul și momentul potrivite, pentru a nu deranja pe nimeni. Dar sensul hrănirii este acesta: deveniți un reprezentant al forțelor binelui, un mesager al lor. Și nu oferiți doar hrană — oferiți viață. Este important să conștientizați acest lucru.
În general, orice faptă bună pe care o faceți vă transformă într-un Mesager al binelui în viața celui pe care l-ați ajutat.
Uneori este atât de simplu să salvezi — cu o mână de semințe. Și, în același timp, să te salvezi și pe tine, să primești energia vieții. Pentru că noi oferim, iar apoi primim — lumea este un întreg. Priviți cum mănâncă cei pe care i-ați salvat. Câtă recunoștință există în ei. Cum viața revine în trupurile lor…
Observarea procesului de hrănire este și ea foarte benefică. Nu întâmplător, odinioară copiii construiau hrănitori și le agățau în parcuri — capacitatea de a oferi hrană celui flămând aduce mai târziu vindecare și bunăstare.
Acesta este sensul tainic al vechiului obicei al hrănirii…
Anna Kiryanova
47