MOLDOVENII.MD

Sfaturi înțelepte de la academicianul Likhaciov

 În toată viața sa, omul de știință sovietic Dmitri Sergheevici Lihaciov a scris peste 1000 de articole, a lăsat aproximativ 500 de lucrări științifice și 600 de lucrări publicistice. Printre acestea se numără mai mult de 40 de cărți despre istoria literaturii vechi rusești și cultura rusă. Dar una dintre cele mai interesante și valoroase cărți ale lui Lihaciov este cartea-testament: „Scrisori despre bine și frumos”. Aceste „scrisori” (46 de scrisori) sunt adresate tinerilor, celor care încă trebuie să învețe despre viață și să meargă pe căile sale complexe. Astăzi, aceasta este cea mai autoritară colecție de înțelepciune.

**Extrase din scrisorile-sfaturi:**

**1. Mare în mic.**

Zicala „scopul scuză mijloacele” este distrugătoare și imorală. Dostoievski a demonstrat bine acest lucru în „Crimă și pedeapsă”. Personajul principal al acestei lucrări – Rodion Raskolnikov – credea că, omorând o bătrână cămătăreasă dezgustătoare, va obține bani cu care va putea atinge mari scopuri și va binecuvânta omenirea, dar suferă o prăbușire interioară. Scopul este îndepărtat și irealizabil, iar crima este reală; este oribilă și nu poate fi justificată. Nu se poate aspira la un scop înalt prin mijloace josnice. Trebuie să fii la fel de onest atât în lucrurile mari, cât și în cele mici.

**2. Prețuiți tinerețea.**

Adevărații prieteni se dobândesc în tinerețe. Îmi amintesc că și pentru mama mea, adevărații prieteni au rămas doar prietenele ei din liceu. Pentru tatăl meu, prietenii erau colegii săi de la institut. Și oricât de mult am observat, deschiderea către prietenie scade treptat odată cu vârsta. Tinerețea este timpul apropierii. Și acest lucru trebuie ținut minte și prietenii trebuie prețuiți, deoarece adevărata prietenie ajută foarte mult atât în momentele de tristețe, cât și în cele de bucurie. Și în bucurie este nevoie de ajutor: ajutor pentru a simți fericirea până în adâncul sufletului, pentru a o simți și a o împărtăși.

Bucuria neîmpărtășită nu este bucurie. Omul este stricat de fericire dacă o trăiește singur. Iar când va veni timpul nenorocirilor, timpul pierderilor – din nou, nu se poate fi singur. Tristețe celui care este singur.

De aceea, prețuiți tinerețea până la bătrânețe. Apreciați tot ce e bun dobândit în anii tinereții, nu risipiți bogățiile tinereții. Nimic din ceea ce a fost dobândit în tinerețe nu trece fără urmă. Obiceiurile formate în tinerețe se păstrează pe viață. Abilitățile în muncă – la fel. Dacă te obișnuiești să muncești, munca îți va aduce întotdeauna bucurie. Și cât de important este acest lucru pentru fericirea umană! Nu există om mai nefericit decât cel leneș, care evită mereu munca, efortul...

Așa cum în tinerețe, la fel și în bătrânețe. Obiceiurile bune din tinerețe vor ușura viața, cele rele o vor complica și îngreuna.

Și încă ceva. Există o zicală rusească: „Prețuiește-ți onoarea din tinerețe”. În memorie rămân toate faptele săvârșite în tinerețe. Cele bune vor aduce bucurie, cele rele nu te vor lăsa să dormi!

**3. Cel mai mare scop al vieții.**

Și care este cel mai mare scop al vieții? Cred că: să crești binele în jurul nostru. Și binele înseamnă înainte de toate fericirea tuturor oamenilor... Multe, așa cum am spus deja, încep cu lucruri mărunte, se nasc în copilărie și în apropiere. Copilul își iubește mama și tatăl, frații și surorile, familia sa, casa sa. Pe măsură ce se extind, atașamentele sale se răspândesc asupra școlii, satului, orașului, întregii sale țări. Și acest lucru este deja un sentiment foarte mare și profund, deși nu trebuie să te oprești aici și trebuie să iubești omul în om.

Trebuie să fii patriot, nu naționalist. Nu este nevoie să urăști fiecare familie străină doar pentru că îți iubești propria familie. Nu este nevoie să urăști alte popoare doar pentru că ești patriot. Între patriotism și naționalism există o diferență profundă. Primul înseamnă dragoste pentru propria țară, al doilea – ură pentru toate celelalte.

Scopul mare al binelui începe de la mic – cu dorința de bine pentru cei apropiați, dar pe măsură ce se extinde, cuprinde un cerc tot mai larg de întrebări. Este ca cercurile pe apă. Dar cercurile pe apă, pe măsură ce se extind, devin tot mai slabe. Iubirea și prietenia, pe măsură ce cresc și se extind la multe, dobândesc noi forțe, devin tot mai înalte, iar omul, centrul lor, devine mai înțelept.

Iubirea nu trebuie să fie fără minte, trebuie să fie înțeleaptă. Asta înseamnă că trebuie să fie combinată cu capacitatea de a observa defectele, de a lupta cu defectele – atât în persoana iubită, cât și în cei din jur. Trebuie să fie combinată cu înțelepciunea, cu capacitatea de a separa necesarul de inutil și fals. Nu trebuie să fie oarbă.

Entuziasmul orb (nici nu poate fi numit iubire) poate duce la consecințe oribile. O mamă care se entuziasmează de toate și își încurajează copilul în toate poate crește un monstru moral. Entuziasmul orb față de Germania („Germania mai presus de toate” – cuvintele unui cântec șovinist german) a dus la nazism, entuziasmul orb față de Italia – la fascism.

**4. Cea mai mare valoare – viața.**

„Inspirație – expirație, expirație!” Pentru a inspira din plin, trebuie să expiri bine. Învățați, înainte de toate, să expirați, să scăpați de „aerul uzat”.

Viața este, înainte de toate, respirație. „Suflet”, „duh”! Iar moartea – înseamnă „a încetat să respire”. Așa se credea din vechime. „Duhul a ieșit!” – înseamnă „a murit”.

„E sufocant” în casă, „e sufocant” și în viața morală. Expiră bine toate grijile mărunte, toată agitația vieții de zi cu zi, scăpați de toate, zguduiți tot ceea ce constrânge mișcarea gândirii, ceea ce apasă sufletul, nu permite omului să accepte viața, valorile ei, frumusețea ei. Omul trebuie să gândească întotdeauna la ceea ce este cel mai important pentru el și pentru ceilalți, scăpând de toate grijile inutile.

Trebuie să fii deschis către oameni, tolerant cu oamenii, să cauți în ei, înainte de toate, ceea ce este mai bun. Capacitatea de a căuta și a găsi ceea ce este mai bun, pur și simplu „bun”, „frumusețea ascunsă” îl îmbogățește pe om spiritual. A observa frumusețea în natură, în sat, oraș, stradă, nemaivorbind de om, prin toate detaliile mărunte – înseamnă a extinde sfera vieții, sfera acelui spațiu vital în care trăiește omul.

Cea mai mare valoare din lume este viața: a celuilalt, a ta, viața lumii animale și a plantelor, viața culturii, viața în întregimea ei – în trecut, prezent și viitor...