ecology: ru md
Video prezentarea Ecology
Conceptul de Așezări ecologice

Slovenia este prima țară din Uniunea Europeană, care a fixat în Constituție dreptul omului la apă potabilă

Slovenia este o țară mică din Europa de Est, care a devenit pionier printre țările UE, care au fixat dreptul constituțional al cetățenilor săi la apa potabilă. Modificarea a fost introdusă pentru a preveni comercializarea resurselor acvatice ale țării, iar majoritatea parlamentului au votat pentru adoptarea ei. premierul Miro Cerar a caracterizat apa ca „aur lichid al secolului 21”.

„Fiecare are dreptul la apă potabilă” – acum spune Constituția slovenă. „Resursele acvatice sînt o resursă a societății, gestionată de stat. Resursele acvatice, în primul rînd, se folosește demult pentru aprovizionarea cetățenilor cu apă potabilă și pentru apăr de menaj și, în acest sens, este o marfă comercială”.

Adoptarea noii legi nu s-a lăsat fără critici. Partidul Democrat nu consideră că legea era necesară. Reprezentanții partidului afirmă că modificarea a fost promovată pentru a obține aprobarea societății civile, de aceea, ei s-au abținut de la vot. Astfel, noua lege a obținut 64 de voturi „pentru” și niciunul împotrivă. În total parlamentul sloven are 90 de deputați.

Cerar spune că calitatea apei din Slovenia este destul de înaltă pentru ca corporațiile străine să poată dori să obțină accesul la apă în viitor. „Deoarece apa va deveni în viitor o resursă tot mai valoroasă, presiunea va crește, iar noi nu trebuie să cedăm”, afirmă el. Slovenia nu este prima țară din lume, care a fixat dreptul la apă ca un drept constituțional al omului, însă este prima țară din Uniunea Europeană, care a introdus un astfel de prevedere în legislația sa.

 

Sursa: rodovid.me

Citiţi de asemenea

Deasupra drumului atârna o Lună uriașă, roșie.Luna mi s-a arătat într-o vedenie de miez de noapte,Iar purtarea ei păre...
95
Privind harta lumii, am putea avea impresia că omenirea a împărțit deja întreaga planetă. Fiecare stat are frontiere, le...
95
Printre toate civilizațiile întâlnite în această călătorie există una care continuă să fie înconjurată de un aer aparte ...
111
În cea mai mare parte a istoriei moderne, omenirea a privit clima ca pe ceva exterior existenței sale. Secetele alternau...
92