Solar Impulse: continuarea zborului solar
Solar Impulse: continuarea zborului solar
La 8 iulie 2010 au fost stabilite mai multe recorduri în istoria aviaţiei cu aeronava companiei Solar Impulse, care s-a reţinut în aer timp de 26 de ore într-un zbor pe deplin autonom. Solar Impulse – proiect, care implică crearea aeronavei viitorului, care funcţionează exclusiv pe energie solară.
Pe aripile soarelui
Noi am scris deja despre iniţiativa neobişnuită a unui grup de entuziaşti care au încearcat să creeze un avion care functionează complet pe baza energiei solare. Săptămâna trecută, autorii proiectului au reuşit să depăşească un alt hotar al căii spre vis: au efectuat la bordul aeronavei, prima noapte de zbor. Despre acest eveniment şi despre proiect în ansamblu vom discuta mai jos.
Istoria unei nebunii
La prima vedere, proiectul, numit Solar Impulse, este o nebunie adevărată. În timp ce aviaţia din întreaga lume nu se poate abţine de combustibil tradiţional, şi îl arde în cantităţi uriaşe, o mână de nebuni au stabilit un scop imposibil – a impune un avion să zboare pe energia razelor solare. Deci au intenţionat să plaseze întreaga industrie cu capul în jos. Oare acest lucru este posibil?
Iniţiatorii de la Solar Impuls cred că, da. Şi trebuie să spunem că aceşti oamenii nu sunt deloc nebuni, dimpotrivă, stimaţi, bine cunoscuţi, decoraţi cu grade academice. Instigatorul principal şi realizatorul proiectului - Bertrand Piccard, 52 de ani, poate da un aviz profesional cu privire la normalitatea participanţilor, deoarece el este un psihiatru practician. Îi ţin companie astfel de personalitaţi, cum ar fi, de exemplu, inginerul şi aviatorul Andre Borshberg; membrul primei misiuni Lunare Buzz Eldrin; jurnalist, fotograf şi autorul cărţii "Pământ, văzut din cer" Yann Artus-Bertrand; exploratorul polar Jean-Louis Etienne; astrofizician şi umanist Hubert Reeves; scriitor şi alchimist Paolo Coelho şi alţi proviziori care cred în posibilitatea progresului tehnologic şi în viitor, în care pe Pământ ne aşteaptă nu un dezastru tehnologic, ci o coexistenţă fericită în armonie cu natura.
Cu vis în sânge
Într-adevăr, că ideea unui avion solar s-a născut în capul lui Pickard, nu este surprinzător, deoarece el este un inovator şi distrugător de canoane în a treia generaţie. Tatăl lui Bertrand, Auguste Piccard, prieten lui Albert Einstein şi Marie Curie, la vremea lui a devenit cunoscut ca inventator al cabinei germetice de pilotaj pentru zbor şi scufundări, precum şi a balonului stratosferic. Anume el, şi nu exploratorii spaţiului cosmic, este considerat a fi prima persoană, care a văzut de la înălţime, că Pământul este rotund - la începutul anilor 30 ai secolului XX, cu ajutorul unui balon, el s-a ridicat la înălţimi fără precedent, la 15, apoi mai mult de 16 km deasupra suprafeţei planetei. Tot el, împreună cu fiul său, Jacques, în 1953, cu ajutorul batiscafului, s-a scufundat la o adâncime maximă la acel moment, de 3 km, devenind astfel un extremal adevărat, ajungând la limita în direcţia verticală.
După cum s-ar putea ghici, fiul lui Auguste Piccard a moştenit spiritul său de aventură. Glorie principală descoperitorului i-a adus scufundarea la adâncimi recorde în ocean - Jacques primul a ajuns în partea de jos a Mariana Trench, la aproape 11 km mai jos de suprafaţa apei. În timpul scufundărilor el a reuşit să descopere mai multe specii noi de locuitori de pe fundul mării şi a găsit dovezi ale existenţei fluxurilor între partea de jos a oceanului şi a apelor de suprafaţă prin ce a spulberat teoria despre posibilitatea depunerii deşeurilor toxice în grosimea oceanelor lumii. Astfel, Jacques Piccard a adus o contribuţie semnificativă la apariţia ştiinţei de ecologie.
Originea ideii
Bertrand Piccard a ales domeniul principal de aplicare a inclinaţiilor lui aventuroase stihia cerească. Pentru prima dată lumea a auzit despra continuarea tradiţiilor de familia extremă în 1999, când Pickard al treilea împreună cu Brian Jones a evectuat pentru prima dată zborul în jurul lumii-balon non-stop, în decursul căruia au fost bătute mai multe recorduri, inclusiv pentru distanţa şi durata - misiunea lor a durat 19 zile, 21 ore şi 47 minute şi a fost oficial recunoscută ca cel mai lung zbor din istoria aviaţiei. Astăzi cabina aerostatului, cu care a avut loc acest zbor, se păstrează la Muzeul Smithsonian de Aeronautică din Washington, SUA, împreună cu aeronave rare, cu care au zburat fraţii Wright, şi “capsula Apollo 11” a navei spaţiale, care a transportat primii oameni pe Lună.
Cu toate acestea, Pickard, de la bun început, s-a interesat nu numai de realizări personale în sportul aerian - el întotdeauna tindea spre inovări, idei umanitare, perfecţionarea lumiii. La intersecţia acestor interese şi atracţiei faţă de cer s-a născut proiectul Solar Impulse - ambiţios, incredibil de curajos, imposibil: planificarea aeronavei, care va funcţiona complet pe energie solară. Deci, avion, care poate zbura, rămâne pe o lungă durată în cer, ateriza, necheltuind nici un gram de combustibil tradiţional şi nepoluând atmosfera cu emisiile nocive.