Stai jos, doi: comunicarea in formatul evaluarilor

Am petrecut doua seri la soacra-mea si m-am prins la gandul ca m-am dezobisnuit sa comunic in formatul evaluarilor. M-am dezvatat intr-atit, incit acestea nu ma mai afecteaza, pentru mine acestea sint ca o limba straina.

Eu vad situatiile ca niste fapte, sentimente, tendinte, nu ma gandesc din punctul de vedere „bine“ sau „rau“, ma gindesc la cauze si consecinte, solutii si sentimente, personale si straine.

De unde vine devoia de a da o apreciere? De ce exista cliseele - „e o proasta“, „el e bravo“, „toti sint niste magari“. Ai facut curat - esti baiat bun. Ai lovit sora- esti rau.

E mai simplu asa. Lipsa obisnuintei de a eticheta imediat situatia te impune sa asculti ce spune acest baiat si de ce. Iar aceasta te face sa te gindesti ce simte el. Cum vede el situatia. De ce procedeaza asa. Iar acest lucru, la rindul sau, te impune sa reactionezi, sa empatezi, sa intelegi, sa auzi, sa gindesti. Pe cand cliseul „Ei toti au capiat“ te scuteste de efeortul de a intelege.

Copilul este plin de emotii inocente. Fara logica, fara relativitate, fara capacitatea de a amesteca, fara constientizare, fara control - toate acestea vor veni mai tirziu. Copilul aproape nu intelege prin cuvinte si nici nu urmeaza glasul ratiunii - el cauta emotii in spatele cuvintelor.

Anume din aceasta cauza psihologii afirma ca un parinte absent, indiferente este mai periculos decat unul emitiv. Copiii vorbesc cu noi in imbajul emotiilor sure, neintinate, neinhibate de analiza corectitudinii lor, de relevanta si opotunitate. Limbajul micutilor este limbajul emotiilor si ceea ce cauta ei in schimb sint emotiile noastre.

El vorbeste despre sentimentele si emotiile sale, iar noi drept raspusns venim cu logica si aprecierea. Ei nu inteleg aceasta limba, doar o simte si incepe sa o invete. Iar dupa ce creste mare, scrie pe Interne: „Nimeni nu ma intelege...“, „ vreau in brate“, „vreau sa ma cuprinda cineva“.

Pina cand nu vom intelege ca trebuie sa incercam sa ne amintim limba sentimentelor si emotiilor, noi nu vom construi o apropiere, voi plodi generatii care vor in brate. Pana cind noi, nu vom invata limbajul emotiilor, nu-i vom putea intelege pe copiii nostri.

E mai usor sa dai la o parte cacofonia emotiilor copiilor prin aprecierea „el e mic si prostut“ decit sa poti sa le vezi, cel putin. Sa vezi si analizezi e mai usor decit sa intecerci sa intelegi. Sa intelegi e mai usor decit sa-si permiti sa simti acelasi lucru. Decit sa iei in brate. Decit sa simti imperfectiunea lumii in care banana e rupta...