MOLDOVENII.MD

Staroverii din Alaska (+Foto)

Ultima, colțul pământului izolat de lume și neatins de urme, aproape necunoscut. Chiar și Statele Unite, când transmit prognoza meteo, ignoră al 49-lea stat al lor. O regiune despre care informațiile sunt obținute mai ales din cărțile lui Jack London. Ceva îndepărtat, rece, pustiu, țara oamenilor puternici și rezistenți. Locuitorii din Alaska cultivă acest spirit. Pe toate numerele de înmatriculare ale mașinilor este inscripționat: „The last frontier” — „Ultima frontieră”, ultima teritoriu neexplorat. Această expresie este al doilea nume al statului Alaska.

Homer, un mic oraș de coastă, înconjurat din trei părți de munți și, din sud, spălat de Oceanul Pacific. Orașul are câteva hoteluri unde poți închiria orice echipament de pescuit: de la spinninguri până la bărci de pescuit de 20-30 de metri. Aici curge râul Kenai, Meca tuturor pescarilor din lume. Somonii încep să migreze la reproducere în mai și se succed unul altuia până la sfârșitul lunii septembrie. Chinook, sockeye, coho, pink, chinook – sunt toți în cantități mari.

La Homer, ne întâmpină un bărbat cu o voce adâncă și un caracter prietenos. Dionisie este un rus-american. Căpitan al unei bărci de pescuit, vânător iscusit și călugăr al bisericii vechi-ortodoxe ruse. După încă 30 de minute pe drumul ce se strecoară prin munți, ajungem la destinație. La o altitudine de 700 de metri deasupra nivelului mării, în crevasa unui munte, se află satul Nikolaevsk, comunitatea vechilor ortodocși.

Reformele începute în 1654 de patriarhul Nikon au dus la schisma bisericii. Nikon a proclamat biserica sa drept ortodoxă și pe oponenții săi drept schismatici. De fapt, cei care s-au opus reformelor lui Nikon nu au comis nicio erezie, ci au rămas fideli tradițiilor și riturilor bisericești vechi. Totuși, punctul final a fost pus abia în 1971. La Sinodul local, biserica ortodoxă a recunoscut greșelile făcute de patriarhul Nikon și a declarat că vechile rituri sunt „egal de salvatoare”, iar reformele lui Nikon erau ilegale, deoarece „nu aveau nici temei canonic, nici istoric”. Dar aceasta e acum. În secolul XVII, vechii ortodocși au început să plece spre Kerjenets și mai departe spre est. Strămoșii lui Dionisie s-au așezat pe fluviul Amur. Dar în 1920 au fost nevoiți să-l părăsească și să meargă la Harbin, începând o viață de la zero. Când Armata Roșie a venit în China în 1945, toți bărbații adulți au fost arestați. Femeile și copiii au fost expulzați în Hong Kong. Apoi a urmat Brazilia și, în sfârșit, la începutul anilor '60 – Statele Unite.

Ne cazăm într-un mic hotel al bisericii. Dionisie ne invită la slujba de seară. O biserică mică cu trei cupole în formă de ceapă. Bărbații îmbrăcați în cămăși tradiționale, femeile – în rochii cusute după modelele secolului XVII. Toată slujba se desfășoară în slavona veche, iar biserica este plină de ecourile corului masculin care cântă din strană. Dacă nu ar fi zumzetul sistemului modern de aer condiționat, ai crede că ai călătorit în timpurile pre-petroviene. Îmi vin în minte gânduri triste. La fel ca noi, ortodocșii, au reușit să înconjoare jumătate din glob, să treacă prin „învârtiturile capriciilor”, dar au păstrat credința. Când, unde și de ce am pierdut-o noi?

După slujbă, doamna Irina ne invită la clătite. Mai multe tipuri de somon afumat, crabi, plăcinte cu ciuperci și fructe de pădure, vin alb francez. Clătite cu caviar, vodcă rece, fructe (curios, au aceleași tigăi de clătite ca și noi?). Și pâine coaptă în cuptorul rusesc, după o rețetă de sute de ani. După aceasta, orice altă pâine pare un substitut. Doamna Irina este o femeie destul de tânără, este greu de crezut că are 11 copii mari. Locuiește cu soțul ei, părintele Kondraty, preotul bisericii locale, într-o casă mare cu două etaje. Canalizare, încălzire centrală, cuptor rusesc, realizat ca un omagiu trecutului, folosit doar pentru coacerea pâinii.

În timp ce se destăinuiește, doamna Irina povestește despre dragostea ei pentru a conduce „cu vântul în față”. Am crezut că glumește, dar câteva zile mai târziu, am întâlnit-o la volanul unui Ford argintiu, conducând cu o viteză de cel puțin 80 km pe oră.

În sat sunt aproximativ 70 de case. Într-o treime dintre ele trăiesc americani. Casele sunt, în general, de două etaje, cu o suprafață de 500-600 de metri pătrați. Lângă casă, este obligatoriu să existe o baie. Saunele, atât de iubite de americani, nu sunt acceptate aici. La parterul casei este un etaj tehnic cu garaj și congelatoare mari, unde se păstrează carne de căprioară, pește. Aici se află și mari afumători. De ce, oare, carnea și peștele afumate acasă sunt mai gustoase decât cele din magazin? În fiecare familie există mai multe mașini. Tinerii preferă „Pontiac” și „Chrysler” sport, iar cei mai în vârstă – tot felul de SUV-uri. Nu țin mașinile mai mult de 6 ani, le schimbă. Au calculat că acesta este termenul optim de utilizare. Mașinile sunt doar americane, iar cele japoneze nu sunt respectate. Iarna, toți tinerii trec pe snowmobiles și se dedică plăcerii lor preferate – să se joace cu viteză pe teren accidentat sau să sară de pe mici rampe, din fericire, gropile din pădure sunt destule.

Este o activitate nu pentru cei slabi de inimă, deoarece acest vehicul de o singură persoană are 140-150 de cai putere și poate accelera ușor până la 120 km pe oră pe teren accidentat. Cum ni s-a părut, în sat a apărut un cult al mașinilor. Lângă biserică este un parcaj mare, iar toți vin la slujbă cu mașinile, chiar dacă casele lor sunt la doar 200-300 de metri distanță de biserică și ar putea să meargă pe jos, să respire aerul impregnat cu miros de pădure de pin și ocean – ar fi chiar plăcut. De ziua îngerului, Dionisie a primit vizita diaconului Iona, care a venit cu soția sa într-un „Chevrolet” sport. Ei locuiesc la doar 70 de metri de el. Evident, le face plăcere să conducă, ca unui copil care se joacă cu jucăria preferată.

Cu ospitalitatea și spontaneitatea lor, sunt foarte asemănători cu copiii. Zâmbetele lor sincere nu semănă cu „cheese”-ul standard al americanilor, însă doar în prezența celor apropiați. Cu străinii – sunt mereu vigilenți, neîncrezători, probabil dintr-o trăsătură genetică, cultivată de secole. Toți pot vorbi limba rusă, dar aceasta se deosebește mult de limba rusă modernă. Când îi asculți, ai impresia că cineva citește cu voce tare din Karamzin. În general, doar vârstnicii vorbesc în limba rusă, tinerii preferă să comunice în engleză

Problemele părinților și ale copiilor sunt aceleași peste tot, și nu doar ale părinților și ale copiilor. La Dionisie „soția a fugit cu trei copii”. S-au căsătorit când ea avea 14 ani. Iar acum aproximativ 8 ani, a plecat în Oregon, nevrând să trăiască în religiosul Nikolaevsk. A fost zbuciumat câțiva ani între credință și familie, vara în Alaska, iarna în Oregon. Problema s-a rezolvat de la sine, soția s-a căsătorit cu un american.

Fosta ortodoxie a dispărut, rămânând doar obligația femeilor căsătorite de a purta un cerc special pe cap, cu o batică care să le acopere ceafa. Interdicțiile „să nu bei vinul statului, doar al tău”, „să nu citești cărți lumești, să nu te uiți la televizor” au rămas în trecut. În fiecare casă sunt câteva televizoare, centre muzicale, „antenă” pentru a recepționa programele TV prin satelit. Prietenul nostru Dionisie a reușit undeva să găsească fonturi vechi slavone, le-a instalat pe computer și scrie material pentru slujba bisericească, pe care îl tipărește apoi pe imprimanta laser.

- Am o slăbiciune, îmi place să mă plimb pe Internet, să mă joc cu computerul, e păcat, oftează Dionisie. - Și să bei vinul statului, și să te uiți la televizor - toate sunt păcate. Mult mai rău e când bei în secret, când asculți muzică în secret - e un păcat dublu, minți atât pe Dumnezeu, cât și pe oameni. Dar un păcat mic - nu-i nimic, îl poți spăla. Sora mea mai mică greșește - s-a făcut baptistă. Zice că credința lor e mai corectă decât a noastră. Nu-i bine.

- Cum o tolerează comunitatea?

- La noi, credința e tolerantă, fiecare își alege calea și fiecare răspunde pentru faptele sale înaintea lui Dumnezeu. Și Dumnezeu e unul, important e să trăiești conform poruncilor Lui, și nu vei pieri...

Cine sunt acești oameni, care încearcă să își păstreze credința, îmbrăcați în cămăși cusute cu motive tradiționale, cu cingătoare, dar purtând blugi „Gap” sau „Levi's”, făcând dimineața și seara rugăciuni înaintea iconostasului din casă, în slavona veche, dar gândind și vorbind deja în engleză? Ruși americani sau americani ruși – nici ei nu pot înțelege...