Teoria catastrofei mondiale nucleare nu e o ipoteză (+Video)
Catastrofa nucleară mondială ce cândva ar fi avut loc pe Pământ - nu e o ipoteză, nu e o ficțiune, e o nemaipomenită tragedie care într-adevăr s-a întâmplat cu 25-30 de mii de ani în urmă, și după care s-a stabilit așa-numita iarnă nucleară, cunoscută de știință ca glaciațiunea sau epoca de gheață.
Iată un fenomen, pe care nimeni nu-l poate explica. În oceanele Terrei volumul dioxidului de carbon e de 60 ori mai mare decât în atmosferă. S-ar părea că nu este ceva neobișnuit, însă faptul este că conținutul CO2 în apă ar trebui să fie la același nivel, ca și în atmosferă. Dacă adunăm tot volumul de dioxid de carbon, care a fost emis de către vulcani în ultimii 25 000 ani, conținutul acestuia în ocean ar crește cu nu mai mult de 15% (0,15 ori), și nicidecum nu de 60 de ori ( adică 6 000% ). Ne rămâne o singură sugestie: pe Pământ a avut loc un incendiu global și dioxidul de carbon rezultat a fost "spălat" în oceanul mondial. Calculele au arătat că pentru a obține acest volum de CO2 ar trebui să ardă o cantitate de carbon de 20 000 de ori mai mare decât e prezentă în biosfera noastră modernă. Desigur, nu-mi venea să cred în astfel de rezultate fantastice pentru că, dacă, ipotetic, exista o astfel de biosferă imensă, și din ea s-ar separa toată apa în urma incendiului mondial - atunci nivelul oceanelor ar fi crescut cu 70 de metri. Trebuia să existe o altă explicație, m-am gândit eu. Și ce surprins am rămas când s-a descoperit că această cantitate de apă ”în plus” se conține în calotele polare ale Pamântului. Această coincidență uimitoare nu lasă nici o îndoială că toată apa acesta cândva curgea în organismele animalelor și plantelor ale biosferei distruse. Rezultă că greutatea biosferei antice într-adevăr era de 20 000 de ori mai mare, decât greutatea biosferei noastre.
Tocmai de aceea pe Pământ au rămas albii de râuri de dimensiuni impunătoare, care sunt cu zeci și sute de ori mai mari, decât cele moderne, iar în deșertul Gobi s-au păstrat urmele unor sisteme de apă grandioase. La moment pe Terra nu există râuri de așa dimensiuni. Pe malurile acelor râuri vechi și mari creșteau păduri multietajate, unde trăiau mastodonți, megatheriumi, gliptodonți, tigri cu dinți sabie, urși mari de peșteră și alți giganți. Chiar bine-cunoscutul porc (mistreț) din acea perioadă avea dimensiunile unui rinocer modern. Niște calcule simple ne arată că într-o biosferă cu asemenea dimensiuni presiunea atmosferică trebuia să fie de 8 - 9 atmosfere. Și aici s-a descoperit încă o coincidență uimitoare. Cercetătorii au decis să măsoare presiunea în bulele de aer care s-au păstrat în chihlimbar - rășina pietrificată a copacilor străvechi, și aceasta s-a arătat a fi egală cu 8 atmosfere, iar conținutul de oxigen din aer - 28%!
Rămășițele "de lux" a biosferei distruse sunt copacii uriași de sequoia, atingând o înălțime de 70 de metri, copacii de eucalipt cu 150 de metri înălțime, care mai recent au fost larg răspândiți pe întreaga planetă (pădurile moderne au o înălțime medie de nu mai mult de 15-20 de metri). Acum, 70% din suprafața Pământului prezintă deșert, semi-deșert și spații slab populate. Și deci, rezultă că o biosferă de 20 000 de ori mai mare decât cea modernă a putut să existe pe planeta noastră (deși Pământul poate găzdui o biosferă mult mai mare).
Aerul mai dens conduce căldura mai bine, astfel clima subtropicală se răspândea de la ecuator la polul de nord și sud, unde nu existau calote de gheață, și era cald. Realitatea faptului că Antarctida a fost liberă de gheață, a confirmat-o expediția amiralul american Beyerda în 1946-1947, care a scos de pe fundul oceanului lângă Antarctida niște probe de alge. Aceste mostre sunt o dovadă că în perioada 10 000 - 12 000 mii de ani înaintea erei noastre (căci cu această vârstă sunt datate probele) în Antarctida curgea un râu. Acest lucru este, de asemenea, indicat de descoperirea copacilor înghețați pe acest continent.
Pe hărțile secolului al 16-lea al lui Piri Reis și Orontus Finneus este desenată Antarctida, ce a fost descoperită abia în secolul al 18-lea, și ea este prezentată ca fiind liberă de gheață. Potrivit cercetătorilor, aceste harte au fost copiate de pe surse foarte vechi, ce s-au păstrat în Biblioteca din Alexandria (și care au fost definitiv arse în secolul 7 î.Hr.), și acestea conțineau imaginile grafice ale suprafeței Pământului, așa cum a fost ea cu 12 000 de ani în urmă.
162