Top 5 cele mai benefice spa proceduri care pot să-ți aducă starea de liniște interioară
Fiecare are nevoie de momente pentru relaxare și detașare de rutina zilnică. Pentru realizarea acestui lucru, fiecare optează pentru diferite activități și hobby-uri. Unii preferă să alerge sau să facă yoga, pentru alții o soluție este lectura sau ieșitul în natură, dar sunt și cei care merg frecvent la proceduri într-un centru SPA. Tratamentele balneare sunt o soluție pentru cei care și-au pierdut vitalitatea și optimismul, în drum spre obiectivele propuse.
SPA este un complex de proceduri wellness în care sunt utilizate apa, algele marine, plantele vindecătoare și noroiul terapeutic. Acestea ajută la îmbunătățirea stării de spirit, revigorarea organismului și reîncărcare cu energie pentru zilele grele de muncă. Totodată, vizitele regulate la saloanele de frumusețe pentru tratamente spa ajută persoanele să facă față problemelor și traumelor psihologice. Iar procedurile cele mai benefice, în sensul dat, pe care le poți încerca la Aquaterra Wellness&SPA, sunt:
Masajul Suedez
Masajul este una dintre cele mai populare proceduri SPA, iar cel suedez rămâne a fi alegerea de top pentru iubitorii de tratamente balneare. Acest tip de masaj este bine cunoscut pentru beneficiile sale uimitoare de ameliorare a stresului. Datorită alunecărilor, frământărilor, atingerilor, vibrațiilor și loviturilor încrucișate efectuate de terapeut, tensiunea musculară se va diminua semnificativ. Efectele masajului suedez au fost studiate pe scară largă și s-a dovedit că o ședință de 45 de minute scade nivelul hormonilor de stres din corp.
Masajul cu pietre calde
Unul dintre cele mai popularizate tratamente balneare, care are aceleași beneficii ca masajul suedez, cu adăugare de pietre calde. Ideea constă în faptul că pietrele încălzite ajută la relaxarea mușchilor și reduc inflamația acestora, stimulează sistemul nervos, scad tensiunea arterială și intensifică circulația sângelui. Rocile sunt puse în locuri de presopunctură, astfel ușurând tensiunea mușchilor când sunt masate. Drept alternativă, poți opta pentru masajul cu scoici fierbinți, care are același efect benefic și la fel disponibil la centrul spa din Moldova, Aquaterra.
Împachetare cu ciocolată
Această tehnică valoroasă de masaj este realizată cu utilizarea unei compoziții speciale, pe bază de ciocolată naturală. Efectele pozitive ale acesteia se datorează compoziției fructelor de cacao, bogate în proteine, săruri minerale, fier, fosfor și calciu. În timpul procedurii, corpul este acoperit cu un strat de ciocolată delicat și cald, iar ca urmare vei simți un sentiment de euforie, satisfacție și integritate. Totodată, datorită faptului că pielea este hidratată și hrănită cu substanțe folositoare, aceasta va fi mai catifelată și regenerată. După ședință, te va însoți o ușoară aromă de ciocolată pentru o perioadă mai lungă de timp.
Procedurile faciale
Chiar dacă sunt percepute doar ca tratamente de înfrumusețare, combinația dintre mișcările de masaj și uleiuri aromate face ca procedurile faciale să te ducă într-o stare de euforie. Produsele utilizate în timpul ședinței te vor ajuta să scapi de problemele cu pielea, iar atingerile delicate ale terapeuților vor ușura tensiunea din mușchii feței și te vor lăsa să te simți relaxat și în largul tău. La Aquaterra SPA, din Chișinău, procedurile faciale sunt incluse în ritualul spa Răsfăț absolut, care mai conține peeling corporal, împachetare, masaj corporal, jacuzzi și ceai din ierburi.
Sauna și alte proceduri hidro
Știai că sauna finlandeză, pe lângă întărirea imunității, ajută la ameliorarea stresului. Totodată, temperatura înaltă din saună relaxează mușchii corpului, îmbunătățește circulația sângelui și stimulează eliberarea de endorfine. Endorfina este hormonul ce îți induce starea de bine.
Pe lângă saună, aceleași efecte benefice îl au băile romane și hammam-ul turcesc. Recomandăm să le încerci pe toate, întrucât experiența este diferită, dar rezultatul la fel de satisfăcător. Vei reuși să scapi de toxinele din organism,să cureți pielea și să ajungi într-o stare de liniște interioară. Toate trei tipuri de proceduri sunt disponibile la Aquaterra Wellness&SPA.
Ritmurile în care trăim ne fac să uităm despre propria persoană. Astfel, ajungem în stări de încordare permanentă și depresivitate, ceea ce are un impact negativ asupra calității vieții. Prin urmare, nu trebuie să uiți că uneori ai nevoie de relaxare și momente pentru reîncărcarea bateriilor. Procedurile SPA sunt o bună soluție în acest sens, întrucât aduc beneficii atât pentru starea fizică, cât și cea psihică a organismului.