MOLDOVENII.MD

Turismul spiritual dezvoltă orașele pe exemplul dolmenelor de lîngă Ghelendjik

Cum nu e simplu să vedem vîndul, fluxul continuu al maselor de aer, la fel de grei e să găsești energia supremă în lume. Oamenii tind să o găsească și o folosesc deseori în scopuri cotidiene. Una dintre metodele de interacțiune cu această energie sînt locurile, spre care tind masele. Turismul legat de aceste locuri a cucerit o pondere suficientă în călătoriile din lumea întreagă și a devenit unul deosebit printre distracțiile părții active a societății. Acest fenomen se numește turism spiritual, care are particularitățile sale.

Spiritele își așteaptă oaspeții la poalele monumentelor istorice, lîngă pietrele masive și în grotele înguste, în cheliile călugărilor, în lăcașurile nașterii și dezvoltării tuturor tipurilor de culturi spirituale, create vreodată de om. Atmosfera deosebită a acestor locuri uimitoare îi umple pe turiști de sentimente de apartenență la ceva inedit, înălțător și frumos. Mergînd într-un asemenea loc, turistul cunoaște nu doar spațiul ce-l înconjoară, dar și pe sine însuși, așa cum a venit pe acest pămînt, la început de cale. Unul dintre cele mai vechi monumente spirituale pentru lumea omului modern au devenit dolmenele. Toți cei care vin la întîlnirea cu dolmenele se grăbesc la întîlnirea cu sine însuși. Spiritele dolmenelor contribuie aproape întotdeauna la autocunoaștere, iar cestea sînt ajutate de natură și de dispoziția corectă a călătorului față de schimbările și mișcarea înainte. Mergînd la întîlnirea cu dolmenele noi lăsăm în urmă obiceiurile noastre, modul de viață și chiar și cercul de cunoștințe. Toate aceste ne permit să ne concentrăm în deplină măsură asupra lucrurilor noi, necunoscute, ce merită să vină în centrul atenției noastre.

Turismul spiritual spre dolmene, ca fenomen în masă, nu are atît de mulți ani. Și un factor decisiv în nașterea mișcării spirituale în mișcarea oamenilor către dolmene au devenit cărțile, scrise de Vladimir Megre. În cărțile „Cedrii sunători ai Rusiei”, Vladimir Megre le ajută cititorilor să conștientizeze în deplină măsură frumusețea adevărată, iar o parte din acest plan sînt instalațiile mistice din piatră din Caucazul de Vest – dolmenele. În total, sînt 3000 de dolmene, inclusiv cele distruse. Dintre ele au fost studiate cel mult 6%. Vladimir Megre, într-o formă accesibilă și atractivă pentru oameni, a reușit să deschidă secretul provenienței dolmenelor, și toate acestea, în general, a servit drept motiv pentru soluționarea problemelor legate de protejarea dolmenelor de vandali. În prezent, ele aproape toate se află sub protecția statului și sectorului privat în domeniul turismului și, astfel, aceste monumente vor fi păstrate pentru viitoarele generații. Vestea despre existența dolmenelor, reflectată în cărțile lui Vladimir Megre, a generat un boom ce a coincis în timp cu publicarea primelor cărți (1996). Acum dolmenele s-au „îmbogățit” cu literatură nouă, în care acestea au căpătat nume proprii și posibilități, tehnici de utilizare a dolmenelor. Avem toate semnele că dolmenele au devenit elemente ale culturii și au fost incluse în business-ul comercial și turistic al Rusiei.

Și chiar dacă proprietățile dolmenelor uneori sînt exagerate de mulțimea de autori, ce pretind la rolul de ghizi, atunci oamenii înșiși, acest flux de pelerini spre dolmene, au transformat energia dolmenelor într-un cîștig materiale pentru bugetele locale. Acest lucru s-a întîmplat prin organizarea afacerilor legate de infrastructurii pentru turism, festivalurilor, construcția hotelurilor, cafenelelor și muzeelor în localitățile apropiate de dolmene. Iar principalul centru al culturii dolmenelor a devenit orașul Ghelenjik, menționat în cărțile lui Vladimir Megre drept un oraș care va umbri cu slava sa Ierusalimul. Orașul Ghelendjik devine și foarte comod prin amplasarea sa, prin marea curată, prin clima favorabilă. Aflați la odihnă, oamenii tind să-și extindă cunoștințele lumii înconjurătoare, de aceea aderă la acest flux continuu al turiștilor în excursii spre dolmene. Turiștii cu ajutorul întreprinzătorilor au transformat micul oraș într-un centru turistic modern și atractiv, cu interiorul său, construcția municipală complicată și obiecte interesante, așa ca un salon hidroaviatic, un aeroport nou, centre comerciale de comercializare și dare în arendă și imobil comercial. Interesul față de dolmene al rușilor și nu doar, este legat în primul rînd, cu acest oraș. Niciunul dintre alte orașe din Caucazul de Vest a înflorit în asemenea măsură ca Ghelendjik, în ultimii 15 ani. Totodată, statul rus trebuia doar să protejeze aceste monumente și să nu încurce dezvoltarea antreprenoriatului din regiunea Ghelendjik. În timp ce dezvoltarea orașului Soci, de exemplu, a necesitat mai multe eforturi din partea aparatului de stat. Vladimir Nikolaievici Megre este un întreprinzător cunoscut, în prezent este autorul unei serii de volume „Cedrii sunători ai Rusiei”, a făcut pasul decisiv în această direcție, care a devenit un cap de pot spre boom-ul dolmenelor.

Boris Alexeevici MININ, președintele Academiei Internaționale ale dezvoltării sociale, a spus despre rolul lui Vladimir Megre în istoria noastră modernă următoarele: „Așadar, calculele au arătat: rangul succesului lui V. Megre R = 5,3, adică importanța lui socială este de 200 de ori mai mare decît productivitatea medie a unui locuitor de pe Pămînt. Asemenea realizări în toate domeniile sînt cîteva pe an. Acum eu declar: rangul mai mare de 5 corespunde gradului de creație academicianul popular al dezvoltării sociale. Este cel mai mare rang dintre cele pe care le-am acordat. Noi am și mai lăsat și o rezervă pentru pesimiști! Vladimir Nikolaevici, felicitări!”.

Ce a relatat Vladimir Megre despre dolmene?

Despre locurile sfinte din Ghelendjik el scria: „Și oamenii care stau deasupra prăpastiei se vor gîndi la sensul vieții și a predestinării lor. Atunci muți dintre ei vor dori să perceapă Adevărul Originilor, iar acest lucru este posibil cu condiția retrocedării capacităților Originilor. Oamenii care au trăit aici cu zeci de mii de ani în urmă posedau acestea capacități. În special, aceștia erau șefii de triburi. Ei, mai exact, la ordinul lor, au început să construiască instalații speciale din blocuri masive de piatră. În interior se obținea o cameră de un metru și jumătate pe doi metri și cu înălțimea de doi metri, uneori mai mari, uneori mai mici. Blocurile erau plasate sub un unghi în interior. Uneori aceste camere erau sculptate din blocuri mari de piatră, uneori, erau ascunse în pămînt. În unul dintre pereții camerei, era făcut un orificiu sub formă de con, de circa 30 cm în diametru.

În aceste camere, camere-cavouri, plecau oamenii care nu au pierdut capacitatea de a utiliza înțelepciunea Universului. Cei care au rămas vii și s-au născut chiar peste cîteva mii de ani, au putut veni și primi răspuns la întrebarea ce-i frămînta. Pentru asta trebuie să veniți și să vă așezați lîngă cameră și să meditați. Uneori răspunsul vine imediat, uneori mai tîrziu, dar numaidecît venea, deoarece aceste construcții, cei care au plecat pe veci în ele, au servit drept un receptor informațional. Prin intermediul lor era facilitat accesul cu Intelectul Universului.

Aceste instalații din piatră sînt similare piramidelor egiptene. Doar că piramidele erau un receptor mai slab, deși dimensiunile lor sînt mai mari, iar sensul, destinația este una. În acestea se duceau să moară oameni vii. Iar moartea lor era neobișnuită. Ei plecau în meditație veșnică”.

Pentru urmași acestea au devenit o posibilitate de a-și reîntoarce forțele Originilor. Prieteni, anume pentru noi au fost înălțate dolmenele și plecau cei mai demni oameni în eternitate. Și noi putem accepta acest dar, dacă vom veni după el la dolmene.

Nu doar masele, sub forma turismului spiritual, s-au interesat de perioada culturii dolmenelor, după publicarea cărților lui Vladimir Megre. Savanții arhitecți și istorici mergeau în expediții spre dolmenele „noastre” antice și sfinte ale Caucazului de Vest. Cercetările lor au tangență în privința funcțiilor de înmormîntare a dolmenelor. Despre aceeași versiune vorbesc și diferiți termeni – denumirile locale ale acestor construcții. Așadar, în abhază – „psaun”, ce înseamnă casa sufletului; adamra, ahatgun – case funerare. Adîgă – ispun, ispîun, spîun; khăunăj – casa pentru viața de apoi „ahrătun”. Cabardină – isp-ună – casul ispa. Megrelă – mdișkude, odzvale, sandzvale – casele uriașilor. Rusă – sec. IXI – casele voinicilor.

Însă din lipsa scrisului, în acea perioadă de timp, toate studiile savanților sînt doar presupuneri, nu mai mult … Unii spun că dolmenele sînt niște lăcașuri vechi pentru săvîrșirea unor ritualuri, alții că dolmenele sînt niște biblioteci vechi. A treia versiune le atribuie dolmenelor funcția de observator.

Cu doi ani în urmă, în timpul unor inundații puternice în valea izvorului Natașa (Ghelendjik cel mare), pe ruta cascadei a fost descoperită placa superioară a dolmenului cu oseminte bărbătești. După rămășițe a fost stabilit că vîrsta medie a celor decedați este de 30-35 de ani. Osemintele au fost fixate în poza embrionului, adică în poza în care se naște omul.

Venind la dolmene, o mulțime de oameni, din toate colțurile lumii, se grăbesc să se atingă de o părticică a energeticii gîndului, care posibil este prinsă în pereții dolmenelor din Caucazul de Vest – dolmenele din Ghelendjik, se extinde cu fiecare zi și ridică orașul în viitorul înnoit. Și nimic nu va opri o mișcare a oamenilor spre sine înșiși, spre rădăcinile și posibilitățile lor, iar reieșind din toate aceste tendințe, Ghelendjik, datorită V. Megre ar putea cu timpul să umbrească cu adevărat slava Ierusalimului.

Anna Kunț