Unele reflecţii cu privire la conservarea pădurilor
Unele reflecţii cu privire la conservarea pădurilor
Foto etti
Nu cu mult timp în urmă am fost într-o zonă inaccesibilă din Ucraina – masivul muntos din Carpaţi Gorganii. Ucraina este o ţară dens populată şi aici nu au rămas multe locuri sălbatice, ei pot fi numărate pe degete. Dar chiar şi în cele mai îndepărtate locuri se aude vuietul ferăstraielor cu lanţ şi zgomotul camioanelor forestiere. Animalele au rămas foarte puţine, animalele de pradă mari şi copitatele rămaşi încearcă să-i înconjoare pe oamenii cu kilometri. Şi e de mirare să vezi urmele proaspete de urs, cum el încă mai reuşeşte să supravieţuiască în Carpaţi, unde oamenii cu fiecare an ce trece, tot mai mult exploatează aceste locuri. În astfel de momente îmi amintesc de întinderi nesfârşite din Siberia şi Extremul Orient, unde există din plin locurile de nebătut. Însă, autoşeniletele cu „distrugătorii” naturii încearcă să pătrundă tot mai mult şi acolo.
Situaţia gravă care s-a creat ne vorbeşte despre managementul forestier greşit, lăcomia oamenilor, corupţia din cercurile guvernamentale. Dacă suntem pentru salvarea pădurilor noastre, noi trebuie să luăm măsuri foarte dure, inclusiv concedierea tuturor silvicultorilor: de la simplii muncitori forestieri până la pădurarii şefi şi paznici de pădure, care îşi construiesc vilele cu trei etaje. Şi după aceasta să angajăm alt tip de oameni, care nu vor lăsa in urma lor deşert. Problema se trage de la cele mai înalte nivele de putere, din păcate, acest proces este lent - până când toţi vor înţelege problema, ca întotdeauna, va fi prea târziu. Noi repetăm experienţa Europei, în care s-a distrus natura, iar acum cu mari eforturi se încearcă restabilirea ei. Cristeiul de câmp (Crex crex), o pasăre care trăiește printre stuf, răspândită la noi, acolo se consideră o specie pe cale de dispariţie. Până nu demult ultimul refugiu al faunei alpine dintr-o regiune în nordul Italiei, era cât pe ce să dispară; astăzi toată lumea a început să realizeze că natura trebuie să fie restabilită.
Carelia, 15 octombrie 2005. Foto Andrey Mezentsev
Pădurea Bialowieza nu cu mult timp în urmă, era considerată o pădure veche de referinţă, în care nu a avut loc niciodată tăierea copacilor. Această rezervaţie de importanţă mondială este împărţită între cele două ţări: Polonia şi Belarus. Polonezii au institute întregi, care studiază acest minunat colţ al Pământului. În Belarus, acest loc este închis: militarii menţin gospodării vânătoreşti şi doar o mică zonă poate fi vizitată de oameni. Aceleaşi savanţi sunt mult mai puţini decât în Polonia.
Şi iată care este situaţia recentă: belaruşii taie Pădurea Bialowieza. Ba din cauza creşterii excesive a sistemului radicular, ba pentru curăţarea potecilor – pădurarii întotdeauna găsesc o mulţime de pretexte pentru a tăia pădurea. Arbori gigantici, care de secole se aflau într-o atmosferă de pace şi linişte, astăzi sunt tăiate pentru a obţine câştiguri de moment.
Dar, şi în cazul ţărilor dezvoltate - în aceiaşi America, în California, au fost distrusă aproape complet pădurea de secvoia. O activistă a trăit într-un cort pe copac mai multe zile pentru a proteja de tăiere restul acestei păduri. În acest timp, s-au încercat tot felul de metode pentru a o alunga, până la stropirea cu chimicale. Acum, oamenilor de acolo i-a venit mintea în cap, însă situaţia este foarte şubredă, pentru că oamenii occidentali sunt obişnuiţi să obţină profit de la toate. De exemplu, acelaşi Parcului National Denali, în Alaska este vizitat de trei milioane de oameni pe an! O astfel de mulţime de turişti, dar cum n-ai spune, duce la deformarea ecosistemelor fragile.
Foto YellowAspid
Însă, ne întoarcem înapoi la Carpaţi, unde am fost în aprilie 2010. Coborând din munţi, în locul în care nu ar trebui să fie nici o cărare, am ajuns la zonele despădurite. Şi aceste zone se întind până la obârşiile râurilor. Trecerea ne-a luat foarte mult timp. Acolo, unde copacii nu erau tăiaţi, am mers liniştit prin pădure. În zonele despădurite, ne scufundam în zăpadă. Zăpadă era concentrată într-un strat mare pe lângă albiile râurilor şi nu se ţinea pe pantele goale. De aceea, a trebuit să mergem pe aceste pante abrupte, trecând peste trunchiuri şi buturugi aruncate. În zona muntoasă totul este foarte fragil. Văzând aceste despăduriri masive, ţi se face frică. La urma urmei, anume aici pot avea loc avalanşe puternice şi alunecări de teren care pot distruge casele oamenilor. Carpaţii deja au fost afectaţi de nişte inundaţii teribile. Datorită pădurii râurile se ţin în albiile lor. Copacii stăvilesc malurile şi înviorează aceşti munţi. Dar oamenii nu înțeleg acest lucru, şi încălcă toate normele exploatării pădurilor. Tăierile masive sunt interzise peste tot, dar peste tot unde am fost, am urmărit zonele imense despădurite.
Despădurirea în Carpaţi. Foto crazy_skipper
Cea mai teribilă situaţie s-a creat în Orientul extrem al Rusiei. Cândva sarcina silvicultorilor de acolo era să taie toate pădurile de cedru-foioase. Acuma acestea sunt tăiate aproape peste tot. Astăzi, sunt tăiate pini si zade în munţii înalţi, care nu au fost cândva atât de populare. Din acesta cauză, râurile din Primorye s-au supărat grozav pe oamenii şi inundă satele şi oraşele. În satul Lazo am avut posibilitatea să văd un râu totalmente secat. Datorită faptului că, pe creasta muntelui Sestra se taie pădurea, râul a schimbat cursul său şi acum, în fiecare primăvară ia cu apa totul in calea sa. Orașele Dalnegorsk în regiunea Primorye şochează cu priveliştea pantelor pleşuve. Astăzi a rămas în Orientul Îndepărtat un sector neatins – cursul de mijloc al râului Bikin, populat de poporul indigen - udeghei. Dar ei pot fi uşor mituiţi de către companiile de exploatare forestieră. Ei au mituit deja omologii lor de pe râurile Svetlaia si Samarga, unde acum operează din plin tăietorii de pădure. Scara tăierii este atât de mare încât aceste companii au transportul propriu, navele şi porturi, în care expediază lemnul. Nimeni nu va spune exact cât de mult lemn s-a furat în Rusia de către aceşti escroci. După silvicultorii rămân drumuri distruse şi spaţii pustii acoperite cu aşchii de lemn şi trunchiuri de copaci. Deseori, în aceste locuri au loc incendii, pentru a nu lăsa nimic în urmă.
Cât de mult timp va trece până la restabilirea pădurilor? Acesta este un proces lung, care se întinde pe zeci de ani. Extrem de dificil este cazul zonelor de munte şi tundră, unde rănile provocate de oameni se pot vindeca timp de mai mult de o sută de ani.
Carelia, 2008. Foto Maxim Valyansky
Doar din cauză de o mână de pădurari şi oficiali guvernamentali, noi obţinem terenuri lipsite de viaţă. În Ucraina la fel, de ce are loc despădurirea în masivul Svydovets din rezervaţia din Carpaţi? De ce în Parcul Naţional deja creat "Chemarea tigrului" pe teritoriul regiunii Primorsky a fost tăiată jumătate din pădure? De ce se taie pădurea în Utrish? De ce se taie Pădurea Bialowieza? Şi o mulţime de astfel de întrebări apare la oameni în fiecare zonă de pădure, atunci când văd urâțenia în loc de o pădure frumoasă.
Problema se rezolvă cu mare dificultate. În parcul naţional "Pădurea Gomolsha" înfiinţat în 2004 în Ucraina, Stas Viter, studentul de la Universitatea Harkov, de unul singur a oprit despădurirea necontrolată în parc. El pur şi simplu a scris scrisorile adresate tuturor autorităţilor, a invitat jurnaliştii. Pădurarii s-au speriat şi au oprit despădurirea masivă. Deci, şi tu poţi face un beneficiu – să nu taci, adresează-te la toată lumea. Aceste despăduriri în cea mai mare parte nu au dreptul de a exista. Ei aduc venituri pentru un număr mic de oameni care nu au dreptul de a se îmbogăţi pe seama resurselor naturale.
ABONAȚI-VĂ 
3